Întrebare recomandată | Nicoleta4jjrjdjd a întrebat:

Salut! Sa răspundă cineva care știe sigur va rog. Tatăl meu a decedat de curând și am aflat de existenta pensiei de urmas. Mama încă nu are vârsta de pensionare, dar am văzut ca poate primi 6 luni pensie, după deces. Întrebarea mea este: cum se impart banii în condițiile în care suntem doar eu și mama urmașii? Pensia se împarte sau fiecare primește aceeași suma?

2 răspunsuri:
Ioandelasal
| Ioandelasal a răspuns:

Conform Legii nr.263/2010, privind pensiile publice, cu md. si compl. ulterioare, citez:
"ART.83.Pensia de urmaş se cuvine copiilor şi soţului supravieţuitor, dacă susţinătorul decedat era pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii.
ART.84.Copiii au dreptul la pensie de urmaş:
a) până la vârsta de 16 ani;
b) dacă îşi continuă studiile într-o formă de învăţământ organizată potrivit legii, până la terminarea acestora, fără a depăşi vârsta de 26 de ani;
c) pe toată durata invalidităţii de orice grad, dacă aceasta s-a ivit în perioada în care se aflau în una dintre situaţiile prevăzute la lit. a) sau b).
ART.85.(1) Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş pe tot timpul vieţii, la împlinirea vârstei standard de pensionare, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin 15 ani.
(2) În cazul în care durata căsătoriei este mai mică de 15 ani, dar de cel puţin 10 ani, cuantumul pensiei de urmaş cuvenit soţului supravieţuitor se diminuează cu 0, 5% pentru fiecare lună, respectiv cu 6, 0% pentru fiecare an de căsătorie în minus.
ART.86.(1) Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârstă, pe perioada în care este invalid de gradul I sau II, dacă durata căsătoriei a fost de cel puţin un an.
(2) Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş, indiferent de vârstă şi de durata căsătoriei, dacă decesul soţului susţinător s-a produs ca urmare a unui accident de muncă sau a unei boli profesionale şi dacă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie ori dacă acestea sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut, prevăzut la art. 33 alin. (5).
ART.87.Soţul supravieţuitor care nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 85 şi la art. 86 alin. (1) beneficiază de pensie de urmaş pe o perioadă de 6 luni de la data decesului, dacă în această perioadă nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut, prevăzut la art. 33 alin. (5).
ART.88.Soţul supravieţuitor care are în îngrijire, la data decesului susţinătorului, unul sau mai mulţi copii în vârstă de până la 7 ani, beneficiază de pensie de urmaş până la data împlinirii de către ultimul copil a vârstei de 7 ani, în perioadele în care nu realizează venituri lunare dintr-o activitate profesională pentru care asigurarea este obligatorie sau dacă acestea sunt mai mici de 35% din câştigul salarial mediu brut, prevăzut la art. 33 alin. (5).
ART.89.(1) Pensia de urmaş se stabileşte, după caz, din:
a) pensia pentru limită de vârstă aflată în plată sau la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii, susţinătorul decedat;
b) pensia de invaliditate gradul I, în cazul în care decesul susţinătorului a survenit înaintea îndeplinirii condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limită de vârstă.
(2) Cuantumul pensiei de urmaş se stabileşte procentual din punctajul mediu anual realizat de susţinător, aferent pensiei prevăzute la alin. (1), în funcţie de numărul urmaşilor îndreptăţiţi, astfel:
a) 50% - pentru un singur urmaş;
b) 75% - pentru 2 urmaşi;
c) 100% - pentru 3 sau mai mulţi urmaşi."
Tu-am citat toate prevederile relevante deoarece n-ai dat toate detaliile necesare.
In orice caz observi ca 2 urmasi primesc o suma reprezentand 75% din pensia avuta tatal tau sau la care avea dreptul. Aceasta se imparte intre urmasi asa cum se inteleg sau in parti egale daca nu te intelegi cu mama ta.

| Cipi1212 a răspuns:

Bună, Pensia de urmaș se obține de către mama ta atunci când ea va avea vârsta de 63 de ani. În cazul în care mama ta a primit-o deja, doar ea primește pensia.