Am facut scoala pe vremea cand nu se preda religia in scoli si inca n-am omorat pe nimeni. De unde idiotenia asta ca religia te invata sa nu omori ca slujitorii (inchizitia) ei cu ea in mana aprindea rugurile prin intunecimea evului mediu. Noroc ca ia inlaturat iluminatii de la putere ca multa vreme mai fumega rugurile prin Europa.
Nu prietene, am devenit o specie mai avansată cu ajutorul ălora de s-au opus bisericii şi au murit arşi pe rug sau în arest la domiciliu. Cât timp această materie îmi este predată de o doamnă care îmi aruncă un zâmbet idiot, neştiind să-mi răspundă la întrebări, nu, nu ar trebui să aibă un rol mai important.
Cât timp profesoara îmi spune: "Pe noi ne-au învăţat aceeaşi poveste, pe care trebuie să o repetăm tot timpu", nu-mi doresc să li se ofere roluri mai importante. Orizontul lor este muuuuult prea obtuz!
"Nu vi se pare că religia pe care o studiem noi la școală este mai mult o lecție de viață și ar trebui să aibă un rol mai mare în învățământ?"
Nu.
Nu sunt de acord cu îndoctrinarea religioasă la care sunt supuşi copiii din România.
Dacă s-ar preda istoria religiilor (un an, doi, strict pentru cultura generală), ar mai fi cum ar fi, dar ceea ce se face la noi este ortodoxia, spălarea de creiere de la vârste...preşcolare chiar, fabricarea de marionete plătitoare pentru fabrica de bani, marionete şi prostie.
- http://i.imgur.com/JcSeL9d.png
- http://i.imgur.com/UJH2Ej1.png
- http://i.imgur.com/6WP1Bp1.jpg
- http://i.imgur.com/C3J2wuL.png
- http://i.imgur.com/Gy0YQ3b.jpg
- http://i.imgur.com/Qdv7cvw.jpg
- http://www.tpu.ro/......elevi-cum/
- http://www.tpu.ro/......re-aceste/
- http://www.tpu.ro/......-copiilor/
- http://www.tpu.ro/......tibile-cu/
- http://www.tpu.ro/......ttp-youtu/
Dar dacă deja ai fost absorbit de sistem, e normal să nu o vezi...sau să nu vrei să vezi şi să te minţi singur.
Tie iti place sa urasti religile altora.Da de canibalism si sutele de persoane sacrificate pe an de catre pagani mai ales copii de ce nu vorbesti? Chiar si azi in Uganda populatia pagana sacrifica cateva sute de copii pe an pentru a avea pamant fertil de la zei.Esti doar o gura rea.Scrie o carte. Cum niste imagini de INDOCTRINARE anti crestina de pe internet mi-au schimbat viata.
Iti place sa te iei de crestinism cu firmatii false.Sa ucizi este de neiertat pentru Dumnezeu.Ia-te de crestini pentru ca iei sunt cei ce nu stiu ce-i cu adevarat Dumnezeu, dar nu te lua de Dumnezeu pentru ca El ne iubeste pe toti inclusiv pe tine.
Frumoasa incercare, 85.2% din populatia Ugandei este crestina.
Cum e să fii ipocrită, să insulţi, să urăşti tot ce e diferit, să te iei de alte religii, dar să vii cu "să-mi respecţi religia şi zeul", când cineva are ceva (şi) cu a ta?
- http://www.tpu.ro/......dupa-ce-a/
- http://www.tpu.ro/......imbol-ori/
Culmea: http://www.tpu.ro/......-imi-este/
- http://www.tpu.ro/......-la-nimic/
- http://www.tpu.ro/......giosi-voi/
- http://www.tpu.ro/......ple-funda/
- http://www.tpu.ro/......onvingeti/
Te cam foarte contrazici, Kalla, atât în cuvinte, cât şi în fapte. Provoci pe toată lumea, iar după te plângi că nu eşti lăsată în pace.
Pentru mine religiile în general prezintă o problemă, nu e vreuna mai cu moţ.
Iar când canibalismul va veni în şcoli să ne îndoctrineze copiii, fii sigură că de la mine va primi acelaşi tratament.
Lol cum e sa fii asa proasta?
Lasa lasa, Kalla are dreptate in privinta ta.Asta o stim prea bine.
Dupa cum nu poate fi baut un pahar cu apa chiar daca acesta contine doar o singura picatura de otrava, tot asa nu poate fi acceptata religia/confesiunea care are in ea un cat de mic punct de doctrina eronat. Si cu cat mai mult ca aici vorbim de lucrurile vesnice!
Pai lucruri bune poti sa inveti si fara sa ti se spele creierul cu idei primitive, amenintari sau promisiuni (stiu ca unii sunt incapabili, dar s-ar rezolva problema altfel, legi oricum exista, desi, la cati teisti sunt, ar trebui sa nu avem nevoie de ele). De exemplu, invatand si intelegand ca nu exista diavoli si ca oamenii singuri actioneaza intr-un anumit fel, ii poti intelege mai bine, astfel chiar accepta sau iubi, sinuciderea...hmmm, cine chiar vrea sa plece, o sa plece cu toti sfintii in fata. Religia a facut mai mult rau decat bine, si nu imi veniti cu exemple de fapte bune savarsite de crestini prin anii 1000-1800, o perioada in care un geniu necrestin era omorat (concurenta neloiala [-(, asta in prezent se pedepseste)
http://i.imgur.com/RMiT7EL.png
Http://i.imgur.com/X2piCOB.png
Cât de adevărat... :))
http://i.imgur.com/wRhB2xn.jpg
Amin. :))
O sa te copiez, voi posta ocazional diverse poze.
Si sa fiu si on topic, religia daca ar fi luata in serios, studiata si inteleasa mai bine ar aduce numai beneficii morale si de toate felurile.Dar cata vreme elevii sunt niste mari amatori de asa zisa''caterinca'' si cica minte prea avansata sa mai creada cele din Biblie nu avem sansa sa ne schimbam sau sa intelegem ceva din religie. Oricum eu zic ca daca un copil, un elev din toata clasa intr-o zi a inteles, a studiat si a invatat putina religie serios si constiincios religia si-a facut treaba. Oricum mie imi plac orele de religie.Sunt interesante, poti sa discuti orice liber cu profesoara despre multe subiecte de actualitate interesante, poti sa afli lucruri care nu le afli la banala matematica.O lectie de viata reprezinta mult mai mult decat niste matrici, integrale sau logaritmi.
Ai inteles gresit. Te invata niste lucruri, dar printre acele lucruri iti baga si multe tampenii. Daca ti-ar spune doar: Nu ucide, nu te sinucide, nu fi rau, nu fura..ar fi bine. Dar asa, cand iti spune ca Pamantul a fost creat in 6 zile, ca Noe a umplut o barca cu animale, ca Pamantul a fost populat de 2 persoane, devine o chestie ce trebuie eradicata.
Am eu o idee mai buna: In loc de religie sa se faca o ora de predare a bunelor maniere. Este mult mai util, realist si nu indobitoceste copiii de mici.
Ar trebui scoasa si introdusa astronomia
in numele religiei sau comis crime(doamne fereste de vreun razboi religios)religiile nu fac nimic moral in afara de amenintari cu razboaie(fanaticii religiosi)sau ne ameninta cu sfarsitul lumii.
Din ce în ce mai mulţi nu acceptă lecţii de viaţă pentru că ei le ştiu pe toate.
În mod sigur după ce se va scoate religia din şcolile româneşti nu se va mai pune nimic moral în loc.
Eventual lecţii pentru copii de 12 ani despre cum se folosesc prezervativele şi "vitalitatea" utilizării anticoncepţionalelor.
Plus nişte lecţii care fac apel la toleranţă faţă de zoofili probabil, că nu e bine să discriminezi.
"În mod sigur după ce se va scoate religia din şcolile româneşti nu se va mai pune nimic moral în loc."
Deci "religia" este considerata drept morala. Vorbim despre aceeasi religie, care promoveaza crima, misoginismul, homofobia, incestul s.a.m.d? O "religie" care impune faptul ca in cer, exista un omulet magic, care te urmaresti si care iti judeca fiecare actiune dupa un cod moral prestabilit, bazat pe genocid, misoginism, infanticid si violare. O religie care impune faptul ca esti judecat si bazat pe actiunile tale, vei fii trimis intr-un loc plin de durere si suferinta pentru eternitate.Un set de reguli care sunt implantate in creierele copiilor si ii obliga sa gandeasca mecanic. Despre religia asta vorbim aici? Si ca sa citez si mareata, prea puternica si infailibila biblie :
"Daca un om intalneste o fata fecioara, nelogodita o APUCA CU SILA SI SE CULCA CU EA, SI SE INTAMPLA CA OMUL SA FIE PRINS, omul care s-a culcat cu ea sa dea tatalui fetei 50 de sicli de argint:si pentru ca a necisntit-o, s-o ia de nevasta, si nu va putea s-o goneasca, toata viata lui." Deuteronom 22.28-29
Sincer, nu intelg ce mai trebuie aratat, care nu s-a aratat deja, ca sa va deschideti ochii.
"Deci "religia" este considerata drept morala. Vorbim despre aceeasi religie, care promoveaza crima, misoginismul, homofobia, incestul s.a.m.d"
Dacă vreo religie promova aşa ceva în Europa, era interzisă demult de organismele internaţionale.
Tocmai studierea religiei în şcoli ar putea evita unele derapaje care nu pot să facă diferenţa între legea talionului şi Noul Testament.
Aşa cum erau legile mozaice, erau cu mult peste civilizaţiile vecine şi propovăduiau monoteismul, unic la acea vreme în regiune.
Nu poţi desprinde aşa din zbor citate fără să ai un minm de cultură istorică şi socio-religioasă.
Prin studierea religiei oamenii ar avea măcar habar despre ce se vorbeşte în Biblie şi ar identifica mental un personaj cu misiunea pe care a avut-o.
Religia face parte din cultura generală, mai ales dacă porţi cu cineva o discuţie pe tema asta.
"Religia face parte din cultura generală"...
http://i.imgur.com/9THB3am.jpg? 1
"Prin studierea religiei oamenii ar avea măcar habar despre ce se vorbeşte în Biblie"... GRESIT. Vezi ca faci o confuzie intre "religie" si "doar crestinism". De ce faceti toti aceasta greseala? Nu stiti diferenta? Nu sunteti capabili sa faceti diferenta? Nu va ajuta neuronul sa intelegeti diferenta? O sa iti explic imediat cum e cu "religie" vs "doar crestinism".
"fără să ai un minm de cultură istorică şi socio-religioasă"... eu am si imi permit sa spun ca religia este periculoasa iar istoria este de partea mea.
Daca vrei sa studiezi religie in scoala e ok cu conditia ca materia sa fie RELIGIE nu "doar crestinism". Religia presupune predarea TUTUROR religiilor din pdv neutru de o persoana... neutra.
Favoritismul si ignoranta nu au ce sa caute in scoli. In Rromania NU este predata "religia" ci "doar crestinism" si sunt dispus sa fac pariu pe orice ca majoritatea profesorilor de "doar crestinism" atunci cand vine vorba de RELIGIE sunt mai varza decat varza.
O persoana care are un minim de cultura istorica si cunoaste RELIGIE, NU POATE SA AFIRME "religia X ie miezul din fanta". O persoana care stie RELIGIE si care stie istorie nu are cum sa apartina unei religii anume. In cel mai fericit caz, o asemenea persoana poate fi deista, polideista, panteista sau altele de genul, religii care nu implica un zeu personal.
Cum am mai spus, religia e o forma de manipulare in masa, din punctul meu de vedere.Sunt zeci de mi de religii, fiecare intemeietor al uneia incercand sa manipuleze o anumita masa de oameni, ceea ce face si biserica crestin-ortodoxa, inca din scoala.Sa crezi in Dumnezeu, e problema fiecaruia daca o face sau nu, dar sa crezi in felul tau, nu asa cum iti impune religia, facand 1675253215 de ritualui si impartind bani preotilor.
Sincer nu cred ca va vrea cineva din guvern sa voteze mai multe ore de religie oricum interesant subiectul
Buna!
Sincer, eu cred ca elevii pierd timpul degeaba asistand la ora de religie. Plus ca se preda doar despre Crestinism, cel putin din cate eu stiu in clasele 1-9. Crezi ca alte religii nu au lectii de viata valoroase? Crezi ca toti cei care nu cred in Dumnezeul crestin fura, se sinucid sau ucid? Iti spun eu ca nu! Si iti zic eu ca instinctele ne conduc in mare parte. Tu de ce crezi ca (unii) oamenii ce nu au ce manca/sunt saraci fura, de exemplu? Datorita instinctului de supravietuire. In plus majoritatea elevilor sunt obligati sa asiste si nu dau atentie spuselor profesorului. Deci timp si bani pierduti degeaba.
Dupa parerea mea religia ar trebui exclusa din programul scolar sau cel putin sa existe alte optiuni, de exemplu educatie sexuala, si elevul sa decida ce vrea sa faca.
Și cum a zis vitbsk, ce ai vrea să bage în loc numai prosti.
simpluEu. întreabă: