Acum 4 luni am pierdut 2 prieteni foarte dragi mie, din cauza asta m-am schimbat foarte mult in mod neintentionat. Desi arat ca un baiat cuminte si la locul lui multe persoane mi au zis ca nici nu se asteptau sa fiu asa. Pur si simplu nu mai am rabdare cu nimeni si nimic, ma enervez repede, injur, am perioade cand sunt trist. Azi m-am taiat putin ca sa nu mai simt din tristete. De credeti ca ranile fizice le atenueaza pe cele sufletesti? Oare ca iti indrepti atentia asupra altui lucru?

Ce fumasi fratili meleu?
Da si mie

E firesc să fi trist, să te schimbi, însă eu îți dau un sfat: nu îți mai cultiva această stare. Să te tai nu te va ajuta, chiar dacă ție îți pare. Rănile fizice nu le atenuează pe cele sufletești, ci, eventual, îți distrag atenția. Fă ceva ce iți place, iar dacă acel lucru îți amintește de ce ai pierdut, trebuie să înțelegi că asta e condiția umană: azi suntem, mâine nu. Trăiește frumos, căută-ți o ancoră! A mea, deși pentru unii e o tâmpenie, e Hristos. Alegeți concepția despre viață pe care vrei să o urmezi: moartea, privită d.p.d.v. biologic, când totul se termină și omul rezonează cu nihilismul, sau privită din acel unghi în care, omul, fără eternitate, nu are sens. Suntem frumoși, ești frumos! Ai grijă de tine! Dacă ai nevoie să povestești cu cineva, sunt disponibil!

Nu mai pune atata suflet in prieteniile astea. Scapă de oamenii care îți fac rău psihic. Nu te mai taia, te rog din suflet; nu ajută. Destăinui-te cuiva apropiat dacă asta te va face să te simți mai bine. Concentrează-te pe altceva. Găsește-ți noi pasiuni. Încearcă să îți găsești liniștea sufletească. Meditează, de exemplu! Am auzit că ajută...