De multe ori considera ca parintii lor reprezinta un Mr si Mrs. Nyet. Adica persoane care nu te inteleg si mereu sunt in dezacord fata de cum gandesti tu. Nu e asa. Comunicarea face bine. Nu trebuie ca mereu sa fii de acord cu ei. Trebuie insa sa le dovedesti ca gandesti corect. Lor le e frica sa nu o iei pe o cale gresita. Ori daca le spui cum gandesti pot fi ceva mai linistiti. Pentru un parinte cel mai greu lucru de suportat este sa simta raceala in relatia cu copilul lui. Simte ca acel copil nu are incredere in el. Si asta doare. De multe ori copiii nu constientizeaza ca sunt pe cale sa faca ceva gresit. O buna comunicare cu parintii e de folos. Te poate salva de un esec. Crede-ma ca daca fetele ar vorbi cu mamele lor deschis nu si-ar mai incepe viata sexuala de la 12, 14 ani. Si nici baietii daca ar vorbi cu tatal lor nu si-ar face orice anturaj de betivi si oameni ipocriti. Din pacate parintii sunt ultimii la care apelam. Si aici dupa ce facem prostia, dupa ce nu se mai poate schimba nimic. Dupa ce am gresit. Din pacate sunt parinti care isi varsa frustrarile pe familie. Si asta doare. Indeparteaza copiii care simt ca ai ceva cu ei si ca nimic din ce fac nu conteaza. Mai ales cand ei au o realizare si tu esti indiferent. Sau cand ei au o pasiune aparte si tu o consideri ceva prostesc, fara sens. Si parintii gresesc. Un parinte bun stie sa ii castige increderea copilului sau. Si copilul acela nu va spune : Tata si mama sunt comunisti. Nu ma inteleg. Tipa mereu la mine. Copilul va spune : Nu m-a lasat tata aseara sa ies cu voi ca nu am facut curat la timp. M-a pedepsit. E ceva normal. Am gresit. Asta e.
Copilul trebuie sa realizeze ca parintele ii vrea binele si nu ca vrea sa ii faca viata un calvar. Aici parintele de obicei e cel care stabileste ce gandeste copilul. Felul in care iti intelegi copilul si esti alaturi de el arata cat de bun esti de parinte. Trebuie sa ii arati ca atunci cand face un lucru bun apreciezi asta si esti bucuros. Si totodata ca fiecare esec al lui este si unul al tau. Ca esti trist cand nu vorbiti si il certi si ca nu ai vrea sa fie mereu asa. Trebuie sa te bazezi pe un sistem corect pedeapsa - rasplata.
E destul de greu atat sa fii un parinte bun cat si un copil bun. Dar unde este comunicare, intelegere si sprijin de obicei lucrurile merg asa cum trebuie. Copiii trebuie sa le spuna parintilor ce probleme au pentru ca altfel pot gresi. E drept ca scoala vietii, experienta te caleste. Dar totodata si experienta primita in dar de la altii este utila. O experienta citita te ajuta, poti evita greselile altora.
Un copil nu trebuie neaparat sa asculte ce spun parintii. Dar trebuie sa ia in calcul sfatul lor. De obicei ceri un sfat de la mai multe persoane si iti dai seama care e cel mai bun lucru de facut cantarindu-le pe fiecare in parte. Se intampla uneori ca un prieten sa te poata ajuta mai bine decat o poate face un parinte. Intr-o situatie speciala. Dar astea sunt cazuri izolate. Nu trebuie sa refuzi sa apelezi vreodata la parinti. Pentru ca apeland la ei le demonstrezi ca ii apreciezi si ei sunt bucurosi.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Pentru ca parintii sunt prea ocupati cu problemele lor ca sa mai asculte si probleme altora.Multi prieteni mi-au zis ca atunci cand incearca sa isi deschida sufletul fata de parintii lor au impresia ca vorbesc singuri
La polul opus, mai sunt si parintii obsedati de copii lor, daca ar putea sa afle in fiecare minut ce a facut "puiul" care de mult a depasit varsta copilariei ar fi cei mai fericiti
Din fericire, ma incadrez in categoria cea mai buna. Spun mereu mamei aproximativ totul si primesc niste sfaturi cat se poate de obiective(doar e balanta
)
Dar as vorbi fara nicio problema si cu un psiholog.Desi nu stiu ce ar gandi o persoana din exterior despre felul meu de gandi sau a actiona
Răspunde
Unii adolescenti nu se prea inteleg cu parintii, sau parintii o sa le spuna ca nu fac bine, pentru ca sunt parinti, si vor sa ii protejeze.eu una asa cred :d
Ei, la vârsta lor probabil că numai la părinţi nu se gândesc, se gândesc la sufletul pereche şi alte chestii.
Ruşinea se exclude, pentru că azi cei mai mulţi sunt tupeişti, nici de cum ruşinoşi. Aşa cred.
Am aproape 12 ani şi am părul creţ. Zilele trecute începuse un vânt puternic, şi cum părul meu nu stă potolit... Erau lângă mine vreo 3 adolescente care au început să râdă zgomotos.
În viaţă dai de tot felul de oameni, dar dacă te consumi doar de asta, ce faci când moare cineva drag? Te dai cu capul de pereţi?! Zic aşa, în general.
Scuzaţi exprimarea.
Traiesc cu ideea ca parintii le sunt dusmani. Chestia aceasta se intampla atunci cand parintii interzic anumite lucruri copiilor, iar lor nu li se pare normal. Oricum, o parte din vina o poarta si parintii. Poate au fost colerici cu plozii lor cand au calcat stramb, iar acum se tem sa mai comunice parintilor, le este teama ca vor fi tratati similar de catre tutorii lor.
"Daca intre relatia parinte -copil nu exista comunicare, este probabil ca parintele sa-si blesteme zielele, iar copilul sa ajunga o epava a societatii!"
Eu fiind, o adolescenta, nu cer sfatul parintilor, atunci cand am probleme cu ei. Dar cand totul este bine mersi, le cer sfatul vorbim calm, etc. Dar in majoritate, nu fac asta. Si de ce? De frica, ca nu vor intelege si vor prelua situatia exact asa cum nu este ea de fapt.
In plus, unor prieteni, amici, sau unor necunoscuti este mai usor sa le ceri sfatul pentru ca ei, nu vor incerca sa agraveze situatia si nici sa te faca sa te simti superprost, si nici nu te vor pedepsi fara calculator, televizor, etc, o saptamana intreaga, sau mai mult.
Acum fac o adăugare la întrebarea ta: „oricui" semnifică grupul de prieteni, în general. Treaba stă cam așa: părinții, vrând binele copiilor lor, fiind maturi, obișnuiți cu moda din alte vremuri, nu înțeleg modele trecătoare care „îl apucă" pe adoleșcent. De exemplu: unii adoleșcenți preferă să se îmbrace în negru, pentru că i-a prins moda emo. Părinții nu sunt de acord cu această modă fiindcă ei consideră că un tânăr trebuie să se îmbrace în culori vesele, nu în culori închise și consideră că negrul le dă tinerilor o stare tristă. Alt exemplu: gașca de prieteni. Copilul își alege prieteni cu pierce-uri, care poartă negru, haine „ciudate". Părintele nu este de acord cu asta, motivând că acei copii sunt drogați, fumează și îl înfluențează prost pe copil.
Concluzia: copilul, neștiind ce e rău, cere sfatul persoanelor care au aceleași păreri ca el, adică păreri greșite. Persoanelor care au aceleași preferințe ca el și nu îi atrag atenția asupra greșelilor pe care le face. Adoleșcentul găsește mai multă consolare în prieteni, căci ei îi acceptă toate capriciile și în grupul de prieteni se regăsește. Și încă un motiv: copilul nu distinge binele de rău.
Buna.Nu toti adolescentii, dar majoritatea da. Poate le e frica ca nu o sa fie intelesi de parintii lor sau ei cred ca stun de moda veche si ca nu i-ar putea ajuta cu nimic.De aceea recurg la ''prieteni'' care ori nu le dau sfaturi bune, pentru ca inca nu au facut scoala vietii si nu se stiu ori o sa afle toata lumea despre problemele lor.Se vor inchide in ei, dar tot nu recurg la parinti, li se pare ca nu i-ar putea ajuta.Eu,de exemplu, nu voiam sa ma ajute parintii mei, mi se parea ca nu ma inteleg, dar de fapt, ei ma intelegeau cel mai bine si imi voiau binele, nu prietenii care ii considerau sfatuitorii perfecti la vremea aceea.Cred ca multi adolescenti cred ce am crezut si eu, adica parintii nostri nu ne-ar intelege, dar putini isi dau seama ca nu e adevarat.Hai ca m-am lungit deja 
.
Pentru ca suntem la varsta la care nimeni nu ne intelege, toata lumea e impotriva noastra si nu ne place sa recunoastem in fata parintilor "da, voi ati avut dreptate, ca de obicei".
De obicei, noi, adolescentii, preferam o relatie cat mai buna copil-parinte (relatie, in viziunea noastra, inseamnand mama crede ca copilul e sfant, si invers) si astfel cand ai o problema, mergi la oricine altcineva, numai la mama nu de teama ca o sa te sub aprecieze.
Parintii, la orice greseala, pedepsesc, bat, jignesc, nu discuta cu copilul. Mai vrei sa si mearga la el pentru sfaturi? Tu te'ai arunca in gura leului?
Intai, cauta greseli la tine, si apoi la altii (asta presimtind ca esti parinte de adolescent).
Din strictete cred, parintii se transforma in dusmanii adolescentilor. Presupun ca din acest motiv tinerii nu cer parintilor sfaturi. Dar ei nu inteleg de fapt, ca strictetea aceasta e de fapt in folosul lor, si vine din spiritul de ocrotire a fiecarui parinte!
Eu unu nu cer sfatul parintilor pentru ca ori nu ma inteleg ori nici nu ma lasa sa le spun tot ce am de zis ca ei si incep "aaaaa nu face aia, nu face aialalta, ca nu e bine" si atat, asta e singura lor explicatie. Asa ca prefer sa le cer sfatul altora sau sa fac de capu meu si gata.
Bye:*
Pentru ca parintii is prea ocupati cu munca ca sa isi mai asculte copii.si cand sunt si adolescenti putin mai timizi si incearca sa le spuna ceva parintilor acestia ar trebui sa continue sa vorbeasca despre subiectul care la deschiz copilul lor. dar din pacate ei continua sa vorbeasca despre problemele lor de la lucru sau altele.si uite asa copii nu mai pot fi deschisi in fata lor si ar vorbii cu oricine altcineva numa cu parintii nu.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
