Constitutia, ca lege fundamentala a statului, reprezinta izvorul juridic principal al dreptului constitutional. Trebuie precizat insa ca valoarea si importanta sa nu se limiteaza doar la acest rol. Ea sta la baza unui intreg curent de gandire, aparut in perioada iluminista si continuat inclusiv dupa cel de-al doilea razboi mondial, cu relevanta atat pentru domeniul juridic, cat si cel pentru cel politic si filosofic. Pretutindeni astazi adoptarea constitutiei este un mare eveniment politic, social si juridic al vietii statale. Iar aceasta, pentru ca in constitutie sunt consacrate principiile fundamentale ale intregii vieti economice, politice, sociale si juridice, in conformitate cu valorile fundamentale pe care statul le promoveaza si le apara.
Poporul, spunea Hegel, trebuie sa aiba fata de constitutia lui sentimentul dreptului sau si al starii sale de fapt: "fiecare popor isi are constitutia care i se potriveste si care i se cuvine". Valoarea, continutul si semnificatiile constitutiei au fost clar exprimate in actele constitutionale si constitutiile care au deschis drumul procesului constitutional.
In literatura de specialitate constitutia este definita din mai multe perspective, existand diverse opinii. Astfel, Constantin Dissescu, cel care prin predarea si publicarea cursului sau in anul 1915 a incetatenit Dreptul constitutional la Facultatea de Drept din Bucuresti, defineste constitutia ca fiind: "organizarea exercitiului suveranitatii". Pentru ca apoi sa adauge: "si fiindca exercitul suveranitatii se numeste guvern, luat acest cuvant in sensul cel mai generic, putem zice ca, constitutiunea e orga-nizarea formei de guvernamant pe care poporul suveran i-o da. Obiectul dreptului constitutional e crearea si regularea atributiunilor puterilor publice, precum si stabilirea garantiilor individuale si drepturile recunoscute cetatenilor pentru conservarea libertatilor lor".
Paul Negulescu a definit constitutia ca reprezentand: "o norma care cuprinde principiile refe-ritoare la organizarea statului si la raporturile de echilibru intre diferitele puteri ale statului". Dez-voltandu-se notiunea de constitutie se arata ca aceasta determina statutul guvernantilor si paralel pre-cizeaza natura si finalitatile activitatii lor. Scopul constitutiei este deci dublu: pe de o parte ea de-semneaza personalitatile care vor decide si fixeaza competenta si modalitatile de exercitare, si pe de alta parte ea indica ce doctrina de organizare sociala si politica reprezinta guvernantii si, prin aceas-ta, ea identifica ideea de drept care va fi ideea institutiei statale.
In conceptia lui André Hauriou, intr-un sens foarte general prin constitutie se intelege ansam-blul regulilor care administreaza organizarea si functionarea statului. In acest sens, orice stat, prin faptul ca exista, are o constitutie, un numar de dispozitii care reglementeaza organizarea si raportu-rile dintre puterile publice si fixeaza, printre altele, relatii de principiu intre stat si cetatean.
In opinia lui G. Sartori o constitutie fara o declaratie de drepturi este tot o constitutie, in timp ce o constitutie al carei nucleu central nu determina schema guvernarii, nu este o constitutie. Astfel, constitutiile sunt, in primul rand si mai ales, instrumente care limiteaza, obliga si pun sub control exercitiul puterii. Autorul afirma de asemenea faptul ca ar trebui sa ne ferim de "constitutiile aspi-rationale", care au ca scop reglementarea in detaliu a tuturor domeniilor vietii sociale. Aceste constitutii sfarsesc datorita "supraincarcarii capacitatii constitutionale", ceea ce are drept efect incapacitatea de functionare. De altfel exista asemenea exemple si anume: constitutia Japoniei din 1947-care era aproape dubla, ca numar de articole, constitutiei anterioare Meiji (103 articole).
Articolul 16 din Declaratia franceza a drepturilor omului si cetateanului din 1789 prevede coe-xistenta necesara si obigatorie a organizarii statale, facute pe baza separatiei puterilor in stat, pe de o parte, cu garantarea drepturilor individuale, pe de alta parte. Cele doua elemente de continut, de altfel, au fost considerate, de doctrina de specialitate ca fiind esenta unei constitutii. In acelasi timp, importanta constitutiei intr-un sistem social-politic democratic nu mai este pusa la indoiala. Astfel, daca in 1946 erau 74 de state care adoptasera constitutii, in prezent sunt peste 190.
Ioan Muraru este de parere ca in continutul normativ al unei constitutii ar putea intra: "esenta, tipul si forma statului; detinatorul puterii; fundamentele economice si sociale ale puterii; fundamen-tele politice, ideologice si religioase ale intregii organizari a societatii date; locul si rolul partidelor politice; sistemul organelor statului; statutul juridic al persoanei(drepturile, libertatile si indato-ririle fundamentale ale cetatenilor); tehnica constitutionala".
Tudor Draganu si Ioan Deleanu definesc constitutia drept acea lege care, avand forta juridica superioara celorlalte legi, reglementeaza in mod sistematic atat principiile structurii social- eco-nomice, cat si cele ale organizarii si functionarii statului bazat pe aceasta, garanteaza material drepturile fundamentale cetatenesti si stabileste datoriile corespunzatoare acestor drepturi.
In opinia lui Ioan Muraru definitia constitutiei trebuie sa puna accent pe elementele calitative, care sa fie aplicabile tuturor tipurilor de constitutie, sa evidentieze clar locul sau in sistemul de drept si in subsistemul dreptului constitutional. In acest sens constitutia trebuie considerata a fi: "legea
Http://facultate.regielive.ro/......66690.html dai clik pe el si il gasesti mai jos tot despre importanta constitutiei funda?
VulpeaDinUmbra întreabă: