Al doilea capitol...va multumesc mult pentru critici si sper sa fie mai reusit acesta, daca nu, va rog sa imi spuneti ce as mai avea de intreptat!



Primul capitol...



http://www.TPU.ro/educatie/as-dori-parerile-voastre-asta -e-primul-capitol-din-cartea-mea-sf-doarm-linistita-si-v isez-cand-ma-readuce-cu-picioarele/



Merg încet pe străzile oraşului şi studiez orarul pentru a doua zi. Când în sfârşit ajung acasă, mama mă întâmpină curioasă, ca de fiecare dată.



-Deci, cum a fost prima zi de şcoală?



-A fost.bine.Am un diriginte prietenos şi colegi...interesanţi.



După cină, m-am dus în camera mea şi am început să ascult muzică, deoarece nu aveam nici cea mai mică intenţie să adorm.



După ceva timp, deoarece eram plictisită, am ieşit afară. Era o noapte senină ca în poveşti. O noapte cu lună plină, sfântă şi clară. Şi dintr-o dată simt un aer rece deasupra capului. Mă întorc...nimic.Parcă cineva ştia că mă aflam acolo şi mă urmărea. Aveam o senzaţie ciudată să o iau la fugă, însă. nu puteam. Ceva mă ţinea pe loc. Mă roteam şi priveam printre copaci, după casă, dar...tot nimic. Şi atunci am rămas împietrită. Cineva apăruse în faţa mea.Era sigur o siluetă masculină, ce purta o geacă de piele, un tricou, pantaloni şi adidaşi, toate negre. Avea părul uşor ondulat şi brunet, însă purta o mască pe faţă. Se apropie de mine iar eu încerc să mă îndepărtez dar nu pot.Atunci spune:



-Nu te bucuri să mă vezi, Zo?



Nimeni nu îmi spunea Zo, în afară de mama şi câţiva prieteni. Şi atunci mi-am amintit...Patch,frumosul şi misteriosul coleg cu pielea ca laptele şi ochii negri ca abanosul îmi spusese Zo.Cu greu îmi găseam cuvintele şi nu am reuşit să spun decât "Patch?"



-Este o întrebare? mi-a replicat el.Nu ştiu cine este acest Patch şi sincer, nici nu mă interesează.



-Dacă asta este o glumă, te rog să termini! Nu este deloc amuzant!



Dintr-o dată se aude uşa casei mele deschizându-se şi apare mama, uşor confuză şi îngrijorată.



-Zo. Zoey, eşti afară?



Atunci privesc spre locul unde se afla...acel băiat, dar nu era nimeni. Speriată, mă arunc în braţele ei şi spun"Mamă!"

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook