Am 13 ani,iar de cand părinții mei s-au despărțit, mama s-a schimbat radical,il favorizează pe fratele meu iar cu mine nu se poartă chiar cel mai frumos. Ma lovește, ma jignește. Din lucruri mărunte. De exemplu,pentru ca i-am cerut bani pentru culegerea la matematică. Imi spune mereu sa ma duc la tata,sa scape de mine. Dar de multe ori cand vorbesc cu el, imi ia telefonul din mana, il închide si il ascunde ca sa nu vorbesc cu el. Ma trezește noaptea da ma dea afara ca n-are loc in casa de mine. bunicul ma bate..sunt un sac de boxpentru "familia" din partea mamei.

Imi pare rău pentru ceea ce ți se întâmpla. De câte ori citesc lucruri de-astea mă întristez groaznic.
Nu știu ce să te sfătuiesc. Poate ar fi bine să iei legătura cu tatăl tău și să te muți cu el dacă are posibilitatea să te țină.
Sunt convins că mama ta nu e o mamă rea dar probabil e copleșită de greutăti și de griji și nu mai are răbdarea necesară să comunice cu tine. Multor copii li se întâmplă asta. Tu încearcă să fi tare și să reziști și ține-te cu sârguință de școala pentru că asta îți va asigura viitorul. Baftă!

Despartirea a insemnat mult pentru mama ta, astfel ca, atunci cand a avut loc, poate ca a tras subconstient concluzia ca tot ce e legat de subiectul iubire a murit. Cand nu mai merge partea emotionala merge numai aia rationala, care poate fi destul de rece. Partea rationala pare sa dea de inteles ca ea, in adancul ei, nu te-a iubit prea mult (in general, primul nascut este putin mai iubit decat toti ceilalti, plus ca, fiind doi, fiind nevoie sa isi tina atentia pe amandoi, nu reuseste sa va dragalaseasca la fel de mult cum ar trebui). In plus, daca e o fire irascibila sau ii place sa faca mai multe lucruri deodata, nu e de mirare ca a ajuns asa, poate ca a fost mereu asa dar a interiorizat asta prea mult, relatia cu tatal tau a fost un colac peste pupaza, iar despartirea a fost un fel de eliberare, unde a reiesit la suprafata adevarata ei fata, pe care, daca a tinut-o ascunsa atata timp, nu a reusit sa o caleasca (literalmente, nu stie cum sa se comporte, caci a crezut ca trebuie sa se descurce cu o alta fata a ei, asta e de ce pare insuportabila). Daca mai are frustrari, pe cine sa le verse? Subconsientul functioneaza ciudat. Poate candva vedea fericirea, printre altele, in tine (aia cu fericirea e in tine nu e doar o lozinca), iar desparirea i-a transmis subconstientului ideea ca e vina ei (ar fi normal sa creada asta, caci, cautand fericirea in taica-tau, a trebuit sa se autosugestioneze putin, la nivel subconstient, ca taica-tau e putin mai jmecher decat ea, ca sa se bucure la nivel constient), astfel ca a crezut ca nu merita fericirea, iar tu, fiind "fericirea" ei, subconstientul, cautand consistenta, vrea sa te opreasca si pe tine din a fi fericita. Cam atat despre ea
Cat despre bunicul, aschia nu sare departe de trunchi sau ceva...
Cat despre tine, dupa ce ai citit mai sus, poate vei fi putin mai intelegatoare, sau poate nu, ambele varante ar avea justificari. Faptul ca te-ai nascut intr-o familie care nu permite prea multa libertate, ca legea te opreste sa te manifesti cum vrei tu la varsta asta si ca nu ai o sursa prorpie de bani sunt niste ghinioane cu care pur si simplu trebuie sa te lupti, in pana mea (sau poti sa le inghiti si sa te concntrezi pe altceva). Vorba celuilalt care a comentat, cauta de pe acum ceva ce iti place, gandeste-te nebuneste de mult la tine (nu e o greseala, dimpotriva, e cel mai bun lucru pe care ti-l poti face), daca poti sta ore in sir cu prietenii sau, dupa caz, te poti inchide nonstop intr-o camera, e bine. Daca ai tupeu si intelegi din ce in ce mai adanc problema si cat de incorect este totul, poti sa ii ti piept mamei, nu neaparat cu pumnul, ci cu vorba. Aici depinde si de cat de bine poti sa explici, cat de impunator poti sa vorbesti, cat de sugestiva e privirea ta, cat de adanci sunt urmele pe care le pot lasa vorbele tale. Trebuie, totusi, sa te intrebi si cat de mult iti pasa sa faci o schimbare. Poate nu iti pasa, pune-ti intrebarea cat de mult te deranjeaza faptul ca nu iti pasa. Sau, poti sa nu te gandesti si sa sari cu capul inainte. Poate ca mama ta e pur si simplu o nenorocita (e un cuvant dur, stiu...) si, poti tine minte o vorba pe care eu personal o iubesc: cu un samurai te lupti ca un samurai, cu un talhar te lupti ca un talhar.
Daca taica-tau e mai pacifist si nu moare de foame, muta-te cu el, chiar daca nu iti poate da prea multa atentie si esti singura acasa prea mult timp. Daca ai energie interioara, te poti detasa (strict constient si rational) de un lucru important din viata si sa te lipesti de altul. Unde scrie ca e nevoie sa iti iubesti parintii si sa te atasezi de ei (de amandoi)? Sigur ca e cel mai recomandat, dar sa zicem ca merge si altfel. Daca esti versatila si te poti atasa si detasa rapid de chestii, cauta sa faci multe lucruri noi, fie ele gratis sau scumpe, ca sa umpli golul. D.p.d.v psihologic, sa fii mai atasat de non-parinti decat de parinti nu e prea bine, dar, daca o faci strict constient si controlat, nu o sa fie deloc atat de rau. Oricum, deja nu prea mai ai parinti de care sa te atasezi, deci, situatia ta e deja destul de delicata.