Am 17 ani jumate și am o relație cu un băiat de 18 ani de aprox 1 an părinții lui mă știe și ai mei pe el dar unul din ai mei nu e de loc de acord cu relația și mă închide în casă dacă merg undeva cu mama mă sună din oră în oră pe apel
video sau vine după noi îmi interzice să ne vedem iar celălalt nu se poate opune de frică iar eu nu îl mai suport de loc ca îmi interzice totul și aș vrea să merg de bună voie la prietenul meu care stă cu părinții lui ei fiind toți de acord cu noi și cu asta aș vrea să știu dacă el ar avea probleme dacă aș face asta sau pe
mine dacă mă aduce poliția acasă dacă acel părinte al meu declară ca am plecat și ca mă vrea înapoi când prietenul meu mi-a cunoscut părinții unul din ei adică cel care nu e de acord ne a interzis să ne mai vedem iar de atunci mă urmărește și nu mă lasă să fac aproape nimic e mereu după mine și dacă i aș spune ca vreau să fiu cu prietenul meu m ar bate ar face scandal
și ne ar da afară pe restul
familiei și pe mine vreau să plec de bună voie la prietenul meu aș avea o viață liniștită fără să fiu închisă în casă sj altele doar ca nu vreau să mă întorc înapoi și mi-e frică ca poliția mă va aduce la acel
părinte iar el mă va pedepsi îmi va lua telefonul si va face tot să nu mai pot vorbi cu prietenul meu și pe lângă faptul ăsta nu vreau să îi creez nici lui vreo problemă dacă aș pleca ar păți el ceva? sau eu?
Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro
Utilizatorii cu email-ul neconfirmat nu pot posta mai mult de 5 răspunsuri pe zi şi nu mai mult de 10 în total. Pentru a retrimite email-ul de confirmare click aici
Utilizatorul care a pus această întrebare te ignoră. Nu poţi să mai interacţionezi.
Utilizatorul care a pus această întrebare este în lista ta de utilizatori ignoraţi. Nu poţi să mai interacţionezi.
Utilizatorii avertizaţi nu pot posta mai mult de 5 răspunsuri pe zi.
Mai gheorghe69919, ai doar 17 anisori si o viata inainte si tu te declari deja homosexual, cand nu ai descoperit inca dragostea pentru o fata, de aceea parintii nu acepta aceasta rusine imensa pentru ei, precum relatiile sexuale intre baieti.
Asculta si de parintii tai, macar cat esti in casa lor, ascultand si respectand regulile lor, iar dupa ce termini scoala, pleaca in alt oras si fa ce vrei tu cu orice barbat vrei.
Doreşti să urmăreşti această întrebare? Vei primi răspunsurile pe email.
Adaugă întrebarea la favorite
Doreşti să adaugi această întrebare la favorite?
Ce notă dai întrebării?
Înainte de a posta răspunsul, te rugăm să te asiguri că acesta nu încalcă regulamentul.
Nu ai introdus un răspuns!
Nu ai scris un răspuns pentru această întrebare, aşa că nu avem conţinut pe care să-l publicăm
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
Atenţie!
Succes!
Atenţie!
În răspunsul pe care vrei să îl postezi au fost găsite greşeli de scriere. Ele au fost corectate automat şi le poţi vedea marcate mai jos
Atenţie!
Eşti pe cale să postezi un mesaj care poate încuraja pirateria şi distribuţia ilegală de materiale pe internet. Legea nr. 8 din 1996, privind dreptul de autor şi drepturile conexe, a fost modificată semnificativ prin Legea nr. 285 din 2004, prin OUG nr. 123 din 2005, precum şi prin Legea nr. 329 din 2006, iar tu ai putea să te afli în situaţia de a le încălca acum.
În ipoteza unei acţiuni pe cale legală, TPU.ro este obligat să furnizeze IP-ul tău (3.17.79.136) şi restul datelor de identificare şi informaţiilor despre tine.
Atenţie!
Nu poţi posta acest răspuns pentru că linkul pe care l-ai inclus este suspicios, iar pe TPU pirateria nu este încurajată.
Te rugăm să nu faci referire la site-uri aflate în ilegalitate şi să nu postezi linkuri spre materiale postate pe internet fără respectarea drepturilor de autor (programe, jocuri, filme sau muzică piratată)
Nu poţi posta aceast răspuns la întrebarea aleasă!
Răspunsurile ce conţin cuvinte de genul pot fi postate doar la întrebări din categoria Dragoste şi Sex
Raportează răspunsul
Trebuie să fii logat ca să votezi
Pentru a evalua un răspuns trebuie să ai cont pe TPU.ro