Am ajuns la concluzia ca sunt victima selectiei naturale deoarece nu posed abilitatea de a-mi purta de grija atunci cand sunt ridiculizat in anumite grupuri de indivizi de sex masculin dar si de sex feminin.In ultima vreme(mai toata viata mea) cele doua alternative pe care le folosesc ca mecanism de aparare impotriva acestor amenintari la adresa psihicului meu precar sunt abuzul de alcool si autoizolarea.Impacat fiind cu ideea realitatii in care selectia naturala si-a batut joc de mine, dat fiind faptul ca nu voi fi niciodata fericit in aceasta viata si ca voi fi presul altor indivizi,constient ca nu am puterea de a schimba cursul respectiv, constient ca simpla supravietuire insotita de gandurile mele negative asupra propriei realitati nu-mi dau pace, intrebarea e...de ce inca mai traiesc? As putea spune ca singurul lucru pe care il detest mai mult decat propria persoana este instinctul de supravietuire

Hei! Recunosc că unele lucruri nu le-am înțeles nici eu, deci semn că mai am de studiat domeniul psihologiei, însă esența am înțeles-o din scrisul tău, folosești anumite mecanisme de apărare pentru a te proteja de lumea care-ți provoacă durere și anume alcoolul și autoizolarea. Și cu faptul că tu te resemnezi cu asta dar cumva ceva totuși nu-ți place? Asta să fie întrebarea ta? Adică ultima parte n-am prea reușit să o înțeleg. Și faptul că tu urăști cumva instinctul de supraviețuire deoarece din el nu poți alege sinuciderea? Sincer cam asta înțeleg eu din ceea ce ai spus...

Acum hai să o luăm pe psiho :
Psihologii spun că problemele cu alcoolul, dependența de alcool au legătură cu o relație proastă cu tatăl. Acum nu știu dacă în cazul tău este o dependență la un nivel ridicat sau e doar așa cum ai spus și tu un mecanism de apărare. Adică în limite normale ori doar ușor mai mult peste cele normale.

Cât legat de autoizolare e bine și rău, depinde ce faci în realitate și mai ține și de perspectiva ta personală. Cum privești tu izolarea asta, adânc în tine dacă tu știi că o faci cu scopul de a te detașa și de a-ți vedea de treaba ta, deoarece lumea te atacă și ridiculizează, și zic eu că asta ar fi un comportament total normal, adică dacă pe tine nu te-ar deranja ridiculizarea asta poate că ai sta în grupul ăla, dar dacă te deranjază spui ce ai de spus și dacă lumea nu a înțeles pleci. Ori a doua variantă tu te autoizolezi cu scopul suprem de a te proteja, dar ăla cel mai crunt, iar atunci aș spune că poate fi o problemuță la tine sau pur și simplu că ar fi ceva ce nu e tocmai ok, dar evident că eu îți spun din exterior, tu știi ce e cel mai bine pentru tine. Însă a doua formă ține mai mult de ego, de acel ego primar (ID) care merge doar pe plăcere și respinge cu orice preț durerea, și tu faci asta prin autoizolare ca să scapi de factorul principal de stres, anturajul tău zeflemitor.

Legat de împăcare e bine să o faci, dar și acum pot să-ți spun și experiența personală, care seamănă exact cu a ta, practic exact aceleași mecanisme, excepție făcând că eu utilizez dulciuri, nu alcool și și eu practic autoizolarea din exact același considerent. Exact ca și tine, am același feeling că ceva nu este în regulă în relațiile mele, în anturajul meu, că simt mereu că sunt luată peste picior ori că pentru unii nu valorez la fel cât simt că valorează ei pentru mine. Însă eu când îmi analizez totul la sânge, știu sigur că pe alocuri ceva încă mai doare ori ceva încă a mai rămas.
Revin cu strategii dar într-o nouă postare.

Se pare că treci printr-o perioadă dificilă și că te simți copleșit și fără speranță. Este de înțeles să te simți astfel atunci când te confrunți cu provocări și te simți vulnerabil. Totuși, este important să nu uiți că, indiferent cât de dificile par lucrurile, ai puterea și rezistența de a le depăși.


Faptul că ai impresia că ești o victimă a selecției naturale și că nu vei fi niciodată fericit este de înțeles, dar este important să îți amintești că ai puterea de a-ți schimba circumstanțele și de a găsi modalități de a face față provocărilor cu care te confrunți.

Sentimentele de disperare și de deznădejde sunt frecvente, dar nu sunt permanente. Cu timp și efort, este posibil să se depășească aceste sentimente și să se găsească modalități de a duce o viață împlinită și plină de sens.