| JohnSeed a întrebat:

Am auzit cateva lucruri despre acest subiect de la anumite surse si mi-a fost provocata curiozitatea. Daca parintii sunt mai batrani atunci cand fac un copil, are acesta sanse mai mare sa aiba probleme fizice sau mentale pe parcursul vietii? Dar daca mama copilului a trecut prin mai multe proceduri speciale deoarece initial nu putea sa faca un copil? Nu ma intelegeti gresit, nu ar fi cazul meu in nici una dintre situatii, dar am auzit ceva despre subiect si mi-a starnit interesul.

4 răspunsuri:
| Ioonela a răspuns:

Da,cam asa este.In mare parte depinde de varsta mamei, dupa 30 de ani exista si posibilitatea ca bebelusul sa se nasca cu probleme de sanatate.

| immaBeast a răspuns:

Nu stiu daca eu am avut ghinion sau chia asa este, dar asa s-a intamplat in cazul meu, in prezent am mai multe probleme de natura psihica cat si fizica si am fost nascut prin cezariana.
Repet, nu stiu daca am avut eu ghionion sau chiar asa este, nu m-am interesat de asta niciodata si nu m-am gandit la asta niciodata.

| brandutzu a răspuns:

Varsta optima de procreere este 20-35 de ani, in afara acestei perioade exista riscul, dar nu este obligatoriu, de aparitie a unor accidente genetice. Exista nenumarate cazuri de nasteri in care parintii au varsta de pensionare.

| lovelike a răspuns:

Chiar asa este...
Medicii şi biologii avertizează că, pe măsură ce oamenii înaintează în vârstă, riscul de a aduce pe lume copii cu defecte genetice este tot mai ridicat.
Dacă mărirea vârstei la care oamenii fac copii conduce, în mod direct sau indirect, la creşterea unor riscuri legate de sănătate pentru copiii acestor părinţi, riscurile nu sunt, totuşi, numai de partea copiilor. Experienţa de a deveni părinte la vârsta mijlocie este însoţită de dificultăţi emoţionale şi pentru părinţi. Aceştia pot ajunge să fie prinşi la mijloc între copiii lor încă mici şi proprii lor părinţi, deja bătrâni, care au şi ei nevoie de îngrijiri. Aceştia din urmă, copleşiţi de problemele lor de sănătate, specifice bătrâneţii, sunt mai puţin capabili să-şi sprijine copiii (tocmai când aceştia, având la rândul lor copii, ar avea nevoie de ajutor, emoţional şi practic) şi să ofere acel gen de participare, specific bunicilor, la viaţa de familie.