Psihologia investighează manifestările psihicului transpuse în acte existenţiale şi desface comportamentul în reguli psihologice aplicate persoanei prin teste.Un psihic siderat fără articulaţii flexibile oscilează dramatic între negativ şi pozitiv infestând fiinţarea persoanei cu depresii acute.
Ruperea legăturilor psihedelice în conexiuni instabile cu un intelect influenţat de labilităţi şi dezechilibre, prefigurează simptomele schizofreniei, care bulversează şi răvăşeşte bolnavul absorbind din realitate erori halucinante.
Natura interioară a unui psihopat posedă pe fiecare faţetă a intimităţii afecte deformate depunându-şi pe suprafaţa vizibilă a înfăţişării structuri maladive compuse din rânjete ilogice, isterii dezarticulate şi plânsete scrijelind pe faţă o mumie.
Deviaţiile definitive de la armoniile realităţii conturează un comportament în care conduita socială şi preceptele degenerează în entităţile hibride parazitând bolnavul psihic cu percepţiile sinistre ale realului.
Vibraţiile ritmului interior al unui psihopat nu se racordează la pulsaţiile naturii, fiidcă, în loc de eufonii ale mediului înconjurător el are viziuni ale disonanţei.
În caleidoscopul cu imagini halucinante ale unui sine divizat în disoluţii ale unei personalităţi diluate de torpoarea fiinţării, bolnavul îşi separă reverberaţiile emoţiilor de lumea nepăsătoare în faţa unui caz tragic.
Prevăd în viitor o lume ca un compendiu de individualităţi ale egotismului, în care orgoliul de a absorbi calităţile celorlalţi considerându-le proprii caracterului măreşte lăuntricul până la paroxism.Prefigurez o lume a oamenilor mari cu vanitatea panaceu supravieţuind calamităţilor fiinţiale, în timp ce oamenii mici au orgoliul zero şi umilinţa maximă prin supunerea necondiţionată faţă de oamenii puternici.
Psihologia ţine de cunoaşterea capriciilor psihicului, de activităţile acestuia în concordanţă cu activităţile ancorate în realitate, de labilitatea psihedelică, de influenţele faste sau nefaste ale intelectului asupra lui.
În cazul schizofrenicilor în faze acute, lumina desfăşurând zilele pe lucruri totalizate în integrala timpului, se transformă în opacitate creându-şi simboluri ale negrului ce umple intermundiile esotericului cu materia infernului.În oamenii cu suprafaţa lăuntrică deschisă nebuloaselor şi materiei negre, spre deosebire de oamenii normali ice-şi ermetizează sinele în faţa influenţelor cosmice, înlăuntrul infestat cu morbid este scena contradicţiilor şi elucubraţiilor înfruntându-se cu echilibrele fragile ale fiindului, iar sinele absoarbe din deşeurile realităţii atât infernul deghizat în anormalitate, cât şi o realitate ştearsă, ternă, insipidă şi prozaică.
În antiteză cu morbidul, sănătatea racordată la eufoniile unui organism ce funcţionează impecabil simte repulsii faţă de bolnavul ce emite semnale deformate receptate de semeni ca frecvenţe ale demenţei.
Psihopatului îi creşte eriteme supurând înlăuntru, iar creierul său funcţionează anapoda ca o miopie accentuată cerebrală prin care bolnavul percepe realul cu sincope şi intermitenţe.
Spre deosebire de bolnav, omul sănătos este întors înspre vivacitate, iar activitatea gândirii optime oferă perspicacitate acţiunilor întremătoare.Sagacitatea dezveleşte inteligenţa de structurile suprapuse ale prostiei, face din concepţii gnomice o perspicacitate reflexivă învăluind lucrurile în substanţa filozofiei.Preceptele omului sănătos emană efluvii ale conştiinţei filozofice, creează o realitate subiectivă văzută prin prisma percepţiei diferit şi se descătuşează în principii coagulate de maxime şi reflecţii.
Psihopaţii au o substanţă morbidă depusă peste straturile cerebrale, iar gândurile dizolvate în această substanţă se opresc într-o încremenire iraţională.