Pasivitate: când ne încălcăm propriile drepturi. Ne comportăm și comunicăm pasiv atunci când:
punem nevoile, dorințele, preferințele, criteriile, opiniile, ceea ce e mai important pentru alții înaintea noastră;
în situația în care cineva se poartă nerespectuos cu noi, nu facem nici un efort să corectăm situația, să ne reabilităm, să spunem cum vrem să fim tratați, să spunem care ar fi o soluție pentru noi și relația noastră;
Avem dificultăți să ne exprimăm dezacordul cu alții, o opinie diferită, să spunem ceea ce gândim, ceea ce simțim, cum se văd lucrurile din perspectiva noastră în loc să spunem cum se văd/simt sau percep lucrurile din perspectiva în care ne-am plasat.
Nădăjduim și așteptăm ca cealaltă parte a relației o să știe exact ce vrem să primim în relație în loc să cerem explicit și specific ceea ce vrem de la cealaltă parte din relație;
Nu ne exprimăm sentimentele, starea, modul în care percepem ceea ce primim în relație de la partenerul nostru de comunicare.
Aducem scuze nejustificate (ne mințim și pe noi înșine)
Ne victimizăm, ne asumându-ne responsabilitatea pentru (non)acțiunile și gândurile noastre
Privim în altă parte în loc să-l privim în ochi pe partenerul nostru de discuție
Acționăm și răspundem la cereri conform unor prejudecăți și norme sociale
Agresivitate: când încălcăm drepturile celorlalți în favoarea noastră. Ne comportăm și comunicăm agresiv atunci când:
Ne punem în situația de a șantaja emoțional;
Când folosim intimidarea pentru a-i convinge pe alții să cedeze în favoarea noastră;
Când îi insultăm pe alții, atacând identitatea lor în loc să enunțăm comportamentele pe care le considerăm disfuncționale într-o situație dată
Când îi facem pe alții responsabili de propriile noastre sentimente, percepții în loc să ne asumăm responsabilitatea pentru sentimentele și percepțiile noastre;
Când facem cereri care îi pun pe cei cărora le cerem în fața unui fapt împlinit în loc să poată să aleagă dintr-un set de opțiuni puse la dispoziție chiar de ei sau consimțite împreună cu noi.
Când vorbim pe un ton ridicat, în loc să vorbim pe un ton calm ce poartă un mesaj ferm
Când avem o atitudine de superioritate în relație, când îl privim pe partenerul nostru de relație (comunicare) de la un nivel mai înalt decât acesta.
Când trântim ușa sau aruncăm cu obiecte în loc să explicăm celuilalt ce simțim, cum se văd lucrurile din perspectiva noastră, cum ne afectează comportamentul, tonul sau cuvintele celuilalt.
Îți propun un exercițiu: Poți să-l faci, să nu-l faci sau să alegi ceva ce crezi tu că-ți ajută și te face să te simți bine în relație cu el.
Fă un tabel cu 5 coloane: 1 dată, 2 situație/context, 3 comunicare/comportament asertiv, comunicare/comportament agresiv, comunicare/comportament pasiv. Notează în el timp de o săptămână, cum te comporți în situațiile pe care le conștientizezi. După o săptămână ai o „radiografie" a ceea ce conștientizezi și percepi tu a fi comportamentele tale. Atenție, tu nu ești comportamentele tale. În același fel alții nu sunt comportamentele lor,
Sper ca te-am ajutat.
Funda?
anonim_4396 întreabă: