Of,of emotiile astea...fi cat mai naturala, calmeaza-te, bea un ceai de tei, ai sa vezi ca va fi bine
Eu ca să pot fi calmă și eu însumi în preajma băiatul după care mi s-au aprins călcâiele în general încerc să mă gândesc la el ca și cum ar fi doar un prieten care mă place, dar eu nu am nici o treabă cu el. Mai demult mi-a plăut de cineva, și eram ca tine, rușinoasă, rezervată față de el. Am realizat că n-am nici măcar o nano-șansă cu el dar am păstrat legătura cât-de-cât ca amici. Acum îmi permit să îi scriu cu CAPSLOCK sau să îi zic ''bă ești prost?'' dar toate astea într-un mod prietenesc. Tot ce trebuie să faci e să nu te gândești că îți place de el, sau măcar să nu pari stresată. Exersează la oglinda daca încă îți e greu
Gandeste-te la chestiile romantice pe care o sa le faceti,asa te calmezi. Uite un sfat pentru intalnire pe care l-am aflat de la un mentalist,cand vrei sa te uiti la o persoana astfel incat sa vorbesti calm, nu te uita in ochii lui, uita-te la mijlocul nasului, astfel va fi atent doar la tine(atat de atent incat ai putea sa schimbi parchetul din locul unde sunteti si tot nu ar vedea, s-a incercat asta)
Si ce sa fac daca ma intreaba ceva si nu am raspunsul pe loc? nu vreau sa arat ciudat gandindu'ma la ce sa raspund x_X
Stai linistita!
O sa fie perfect, o sa aveti despre ce sa vorbiti, va vrea sa afle multe despre tine... sunt multe subiecte de povestit.
Cat despre emotii, n-ai de ce sa le ai pentru ca daca te-a chemat in oras, inseamna ca te place. Sentimentul e reciproc.
Fii pe faza, poate-i furi si vreun sarut!
Succes!
Ia o ciocolata calda, intindete pe canapea/fotoliu... daca baiatul te-a invitat inseamna ca simte ceva pentru. tine, stai linistita o sa iasa perfect!
VulpeaDinUmbra întreabă: