Si eu am patit la fel acum 4 ani. Doar ca am achitat 40 de lei, iar apoi echivalentul a 150 de euro. Am semnat un contract prin care ei se obligau sa imi faca un album foto si sa ma duca la cursuri de actorie, dans etc. Am ramas doar cu albumul foto. Dupa cateva saptamani, locul unde era sediul firmei era de inchiriat. Am mers la protectia consumatorului si am aflat ca agentia aceea nu exista(New look models). Nu am mai recuperat banii niciodata.
Ceea ce trebuie neaparat sa faceti e sa mergeti urgent la protectia consumatorului(inainte sa mergeti la sendinta foto, pentru ca se poate sa nu ii mai vedeti alta data,,, sau sa nu ii mai vedeti niciodata, cine stie?!), iar cei de acolo va pot sfatui, poate va pot ajuta si sa recuperati banii. La mine a fost prea tarziu.
Mult succes!