Padurea mea draga
Ce tristă eşti iubita mea pădure!
Nici murmurul tău blând nu-l mai aud
Iar crengile-ţi tăcute şi-aplecate
Fac umbra rece pe pământul ud
E mult de când n-am fost la tine-acasă
Nici pe la mine n-am mai fost demult...
Ce-mi mai plăcea s-alerg prin tine seara
Şi până dimineaţa să te-ascult
Mi-e dor de vremea aceea de-altădată
Copil naiv pe-atunci ştiu că eram
Şi-n oboseala ce venea pe gene
La sânul tău cel verde adormeam.
Cu mâinile sub cap, culcat pe spate
Priveam albastrul ce se-ntrezărea
Printre-ale tale braţe mlădioase
Totul în jur mister mi se părea
Frunză cu frunzã am numărat chiar sute
Cum ţi-au crescut şi te-au făcut frumoasă
Iubita mea pădure, eu, orfanul,
În tine am găsit mereu o casă.
Mi-ai fost mamă şi tată cu răbdare
Şi-oricât de trist am fost m-ai ascultat
Când era cald tu-mi ofereai răcoare,
Din mii de frunze mi-ai făcut un pat.
Dar vine iarna, draga mea pădure!
Te va goli de frunze şi de vis...
As vrea să poţi găsi în mine-o casă
Cum pentru mine-ai fost un paradis
Dar esti prea mare şi cu crengi bătrâne
Şi-acolo-n vale e al tău destin
În fiecare an ce are-o vară
Aşteaptã-mã te rog, am sã revin!
Eu am compus asta poate te ajuta
Geo2969686 întreabă: