Am nevoie de modele de compuneri despre "La Paste". Sunt in clasa a 6-a si cred ca am consumat cel putin 10 foi de caiet dictando cu compunerea asta, dar nimic nu-i bun, si trebuie sa fie si de 20-25 de randuri(randuri de caiet studentesc dictando). Am nevoie de un model de compunere dupa care sa ma iau, va roog! Sunt disperat, raspuns urgent va rog!

Nu raportati pe mine, ca macar am incercat sa o fac, dar in zadar nu ca altii de pe TPU care nici nu incearca, va rog, promit ca o sa incerc sa fac cat mai putine intrebari d-astea cu teme, nici google nu m-a ajutat crying si am nevoie de ajutor.
Dau funda celei mai bune compuneri.
Si

La Paste

Deschid fereastra si rastorn in camera ulciorul de racoare uitat pe pervaz.Primavara era un val urias, care-naltase intreg pamantul in verdele lui avant, si care din clipa in clipa avea sa se pravale spart, inspumand livezile, inverzind padurile.Ca in orice primavara, venise pastele.Cine stie unde, un mielusel cu trupul imbracat in lacramioare de lana, cu mers mahnit si sovaielnic de copil in carje, behai.Ma ridic din pat,si o vad pe bunica in bucatarie.Ii mai cade cate o oala,o tigaie,mai sparge cate o cana.
Galbene,sinelii,rosii,visinii,violete, impestritate, ouale de Pasti, tolanindu-se uscate pe sugatori sau incalecandu-se lucii in castroane, raspandesc in sufrageria alba zarva lor colorata de iarmaroc.Marunt-marunt,degetele mamei incepura sa desprinda coditele stafidelor.In rastimpuri se apleca aidoma unei cusatorese care tot rupe in dinti ata mereu innodata, si buzele ei culegeau o stafida.
Asezat la loc mai ferit - la poalele fetei de masa, pe un scaunel, eu curat spornic migdalele: o migdala in farfurie, una in buzunar, o migdala in farfurie, una in gura.
-Mor de cald, zise bunica.Hei,luam o dulceata cu apa rece?
Mama aparu zambind de dupa colt ducand in mana o tava.Mainile tuturor forfotira zorite spre tava: linguritele zanganira, aurul de caise scazu, paharele sunara.
Gata! Totul era gata, exact la timp pentru ziua de Pasti.Din zarzarii livezii curgea un rau de murmure inganand ca a trecut o zi de primavara si ca mierea noua in faguri e surasul melancoliei florilor de zahar.

Este luna Aprilie. Zarzari inflorira si mirosul florilor lor, mirosul rozetelor si al zarnacadelelor se imprastia adormitor.
Intr-un mic sat, in care toate acestea erau deja inflorite de Paste, traia o femeie. Femeia se gandea cu multumire la viata ei tihnita, alaturi de un om batran care se purtase cu ea pana acum cu dansa ca un tata. Si totusi, parca-i venea sa planga. In pieptul ei simtea ceva ca un val care se ridica repede de a inima spre gat, spre sufletul ei si o chinuia, parca o nadusea. Si cum isi apasa pieptul fara de voie cu mana, lacrimile ii izvorara din ochi si incpu sa planga cu sughituri.
Batranul se repezi spre ea, ii lua capul in maini, il alinta ca pe al uni copil si o legana cuprins de mahnire. Batranul a intrebat-o ce se intampla cu ea. Ea i-a reaspuns cu o voce stinsa ca nu are nimic. Apoi au ramas tacuti.
Batranul, dndu-si seama ca de fapt femeia ascundea ceva, el a chemat un doctor. Doctorul le-a spus ca boala ei isi gaseste leacul. Batranul cumpani vorbele acestea; apoi in mintea lui, deprinsa sa apropie si sa cantareasca toate, parca se facu lumina. Totusi nu-si dadu seama de ce doctorul nu i-a spus ce are femeia. Doctorul i-a spus ii spusese doar ca demeia nu se poate vindeca decat daca ea s-ar descarca de propiile-si ganduri amarnice. Batranul incerca sa discute cu ea. Femeia i-a impartasit problemele tatalui sau vitreg.
I-a spus ca toata viata ei a stat singura nedorind ajutorul nimanui, facand si rezolvand absolut tot de una singura. Pregatirile de Paste le-a facut tot ea in toti anii. Nu a ravnit nimic, nici macar un cadou. De ziua ei a stat singura, uitandu-se la televizor. Meniul niciodata nu si l-a schimbat, chiar si asa, nu este multumita de tihna ei vesnica. Spunea ca vrea un Paste in familie, ceea ce nu a avut niciodata. Nu a avut nicio dgrija insa in timp i-a daunat vietii. O viata nepalpitanta, in timp, a facut-o sa regrete. Spunea ca numai ea isasi este devina. Nu a obligat-o nimeni sa stea numa in cas si sa isi vada tot timpul numai si numai de viata si numai e viata ei. Insa toate acestea spuse de ea au fosr spuse prea tarziu. Btranul era sleit de puteri, iar pentru ca niciodata nu iesise la o plimbare, nu avea prea multi cunoscuti, ci doar pe parintele satului si pe doctorul ce venise mai acum cateva zile s-o examineze.
Femeii nu i-au fost folositoare cuvintele spuse iar de Paste a ramas singura, ca intotdeauna.




sau :



Da. Era el. Era acolo.

Baiatul avea creasta, doi cercei in nas, un pierce in limba, trei pierce-uri din alea, de zici ca is varful de lance al Atenei deasupra buzelor si unul in nas. Avea o duzina de tatuaje pe el despre tot si despre nimic. Era imbracat intr-o vesta de piele ponosita si foarte punk asa. Pantalonii sai… algele marii. Si toate chestia asta se intampla in piata Unirii din Cluj. Avea o plasa mare in mana. Plina de carti. Si se plimba prin piata de la om la om. S-a oprit in fata unuia care isi urca fetita pe statuia lui Mathias Rex. Pardon, pe iarba verde din jurul statuii lui Mathias Rex. L-a tras de maneca de la geaca iar cand el s-a intors, l-a privit fix in fata:

- Prietene, crezi in Iisus?

Tipul se uita nedumerit cand la el, cand la fetita lui… nu stia ce zica. A intrebat:

- De ce?

- Pentru ca eu cred. Imparatia lui, vocea aproapelui. Totul se va sfarsi… acum, in decembrie 2012. Cu voia lui. Totul se va savarsi. Trebuie sa te caiesti…

- Asta e vreun fel de gluma?

- Omule, uita-te la mine, ia o carte…

Si a scos din plasa sa cu sigla Carrefour o carte, mai degraba o brosura pe care scria "Caieste-te, sfarsitul se aproprie":

- Omule, daca nu ma crezi, ia-o si citeste-o. M-ai fi vazut pe mine aici, tinandu-ti predica, daca lucrurile acestea chiar nu se intamplau?

- Tu trebuie ca esti ceva profet si nu stiu eu. Esti cumva punk botezatorul?

…

In fata tipelor acelora cu colanti care si-au luat shaorma in folie de aluminiu si s-au pus langa mine si isi tot aratau conversii, ma rog, una care avea un model asemenator cu ce purtam eu azi si imi facea cu ochiul… s-a oprit el.

Si le-a grait:

- Femei, de ce sunteti asa usoare?

- Omule, ce pana mea?

- Tu ai vreo 46 kilograme, tu vreo 50 maxim…

Cea la care ii spuse-se 50 maxim se uita indignata catre el:

- Nu poti sa vorbesti asa cu noi!

- Dar voi cum vorbiti cu Mantuitorul?! Mancand mieii aia, simbolul jertfei lui in lipia aia cu varza, castraveti murati, sfecla, rosii, ceapa, sos tzatiki, porumb si ketchup picant?

- Ba, ca sa stii si tu… e carne de pui…

- Asa v-a zis turcul?

…

Cu cat trece timpul, cu atat se aproprie mai mult de mine. Se apropie, iti simt rasuflarea imputita de la berile si mizeriile pe care le-a tras. Scoate o carte din plasa lui, o carte pe care scrie clar si mare "Mantuitorul este Christos". Mi-o da. O iau. Atingerea ei e mai neteda decat orice. E mai neteda decat netedul care e mai neted decat orice neted. Imi aluneca din mana. O scap. Se apleaca, o ridica, o pune langa mine:

- Esti un pacatos, un prea mare pacatos ca macar eu sa discut cu tine…

Se uita, printre piercing-uri ii vedeam privirea pierduta in gol.

Ma uitam la el, printre ura din priverea mea imi lasam vizibila si pasiunea. Pe care mi-o sorbea. Mi-o sorbea lacom, ca si cum Iisus i-ar fi cerut-o. Ca si cum, pasiunea mea era hrana pentru sufletul sau. Ma privea cu lacomie.

- Omule, i-am zis, vezi ca vei sfarsi gasind ceea ce cauti!

- Il caut pe Iisus… ma privea senin, darz, serios.

- Dar nu l-ai gasit inca, cu toate acestea, tot vii sa imi vorbesti despre el…

- Adevarul e ca nu l-am gasit inca. De aia sunt aici, vorbind cu tine. Timpul si celelalte si visele si capcanele si lucrurile, ele nu conteaza. Suntem noi, doar noi aici…

- Si piata Unirii plina de trecatori care sed precum soparlele la caldura.

- Every breath you take, the more mushrooms i swallow…

- Am mai auzit proverbul asta undeva, prietene…

- Da, Acum 2000 de ani. Era un om. Noi l-am facut Mantuitor.

- Stelele l-au calauzit, vei intelege asta? Vreodata?

…

Si cand totul s-a sfarist, n-a mai ramas decat o tacere lunga. Si n-a aparut nici Dumnezeu, nici Iisus sa o rupa. Si taceam, sezand acolo langa ruine. Si parca tacere era parte din tot si parca totul era tacere. Si parca filmul care inainte fusese intens era acum doar amintire. Un gust amar. Un gust care imi amintea de vara, de soare, de mare, de tot ce frumos, lin, limpede. Asta in timp ce in jurul meu, totul era involburat. Si ezitant. Si fricos. Era o mare de intunecime, o mare de abis, de adanc. Eram confuz. Eram atat de confuz. Ce am vazut, ce trebuie sa inteleg din tot ce am vazut?

Si nu stiu de voi, dar eu am inteles doar un singur lucru: urmatoarea femeie cu care o sa umblu o sa aiba conversi… si o sa ii si poarte. Voi poate ati inteles mai mult?