Nu am patit asa ceva, dar am o colega care este o ''tinta'' a glumelor proaste.Ea pur si simplu ii ignora...Si eu am incurajat-o pentru ca este oribil sa faci asa ceva.
Sper sa iti fie util acest articol.
Ce pot face dacă sunt victima bullyingului?
Ce este bullyingul?
De ce recurg unii la bullying?
Cine sunt ţintele preferate ale agresorilor?
Ce poţi face dacă eşti victima bullyingului?
Citeşte, de asemenea, sugestiile altor tineri şi cuvintele unei profesoare referitoare la acest comportament şi rezolvă chestionarul Bullying.
Bullyingul este o problemă serioasă. Potrivit unui studiu efectuat în Marea Britanie, peste 40% dintre sinuciderile din rândul tinerilor mediatizate la nivel naţional au avut, după cât se pare, legătură şi cu bullyingul.
Ce este bullyingul?
Bullyingul (din englezescul „to bully", care înseamnă a tiraniza, a intimida, a agresa, a brutaliza) nu se referă doar la agresiuni de natură fizică. Iată ce forme mai poate îmbrăca acesta:
Atacuri verbale. „Fetele pot avea o vorbire foarte agresivă", spune Celine, care are 20 de ani. „N-am să uit niciodată cum mă porecleau şi ce-mi spuneau. M-au făcut să mă simt lipsită de valoare şi respinsă. Aş fi preferat să-mi învineţească un ochi decât să-mi vorbească astfel."
Excludere socială. „Colegii de şcoală au început să mă evite", mărturiseşte Haley, care are 18 ani. „La prânz, se aşezau la masă în aşa fel încât să nu lase loc şi pentru mine. Un an întreg am mâncat singură şi am plâns."
Cyberbullying. „Apăsând doar câteva taste de computer, îi poţi distruge cuiva reputaţia — sau chiar viaţa. Pare o exagerare, însă se poate întâmpla", spune Daniel, care are 14 ani. Cyberbullyingul implică şi trimiterea de fotografii sau mesaje compromiţătoare cu ajutorul mobilului.
De ce recurg unii la bullying?
Iată câteva motive:
Ei înşişi au fost cândva tiranizaţi. „Mă săturasem să fiu bătaia de joc a colegilor, prin urmare am început şi eu să-i terorizez pe alţii, ca să fiu acceptat", recunoaşte un tânăr pe nume Antonio. „Mai târziu, privind în urmă, mi-am dat seama cât de greşit mă comportasem."
Au avut modele negative. „De multe ori, tinerii care recurg la bullying îi tratează pe alţii... aşa cum i-au văzut pe părinţii lor, pe fraţii lor mai mari sau pe alţi membri ai familiei tratându-i pe alţii", scrie Jay McGraw în cartea sa Life Strategies for Dealing With Bullies.
Au un aer de superioritate, în realitate fiind nesiguri de ei. „Copiii care îi tiranizează pe alţii au un aer de superioritate, care maschează adesea răni afective adânci şi un sentiment de incompetenţă", afirmă Barbara Coloroso în cartea sa The Bully, the Bullied, and the Bystander.
Cine sunt ţintele preferate ale agresorilor?
Singuraticii. Unii tineri cărora le lipsesc aptitudinile sociale se izolează şi devin ţinte uşoare ale acestor agresori.
Tinerii consideraţi diferiţi. Unii ajung ţinta bullyingului din cauza înfăţişării, a rasei ori a religiei sau chiar a unei dizabilităţi, de fapt din cauza oricărui aspect de care un bully s-ar putea lega.
Tinerii cărora le lipseşte încrederea de sine. Un bully îi observă imediat pe cei ce au o părere negativă despre propria persoană. Întrucât nu ripostează, aceştia ajung de regulă ţintele preferate ale unui astfel de tiran.
Ce poţi face dacă eşti victima bullyingului?
Nu reacţiona. „Cei ce tiranizează vor să ştie că au reuşit să te facă să te simţi un nimeni", spune o tânără pe nume Kylie. „Dacă nu reacţionezi, îşi pierd interesul." Biblia afirmă: „Cel înţelept îşi păstrează spiritul calm până la capăt" (Proverbele 29:11).
Nu răspunde cu aceeaşi monedă. Răzbunarea nu va face decât să agraveze problema, nu să o rezolve. Biblia sfătuieşte: „Nu întoarceţi nimănui rău pentru rău" (Romani 12:17; Proverbele 24:19).
Nu căuta necazul cu lumânarea. Pe cât posibil, evită oamenii şi situaţiile care ar putea favoriza bullyingul (Proverbele 22:3).
Încearcă să răspunzi într-o manieră neaşteptată. Biblia spune: „Un răspuns blând îndepărtează furia" (Proverbele 15:1).
Foloseşte-ţi umorul. Dacă un bully te face gras, ai putea pur şi simplu să ridici din umeri şi să zici: „Aş putea da jos câteva kilograme!".
Pleacă. „Tăcerea arată că eşti matur şi că eşti mai puternic decât persoana care te hărţuieşte", spune Nora, care are 19 ani. „Dovedeşti că ai stăpânire de sine, ceea ce agresorului îi lipseşte."
Clădeşte-ţi încrederea de sine. „Agresorii observă când nu eşti relaxat, spune o fată pe nume Rita, şi profită de ocazie ca să distrugă şi urma de încredere de sine pe care o mai ai."
Vorbeşte cu cineva. Potrivit unui sondaj, peste jumătate dintre victimele cyberbullyingului nu vorbesc cu nimeni despre ce se întâmplă, probabil din cauza ruşinii (îndeosebi în cazul băieţilor) sau de frică să nu o păţească mai rău. Dar nu uita, tocmai pe asta mizează agresorii. Faptul de a vorbi cu cineva este primul pas spre a pune capăt coşmarului.
Sugestiile altor tineri
„Evită locurile şi situaţiile în care poţi ajunge o ţintă uşoară a agresorilor. Şi nu uita că şi ei au problemele lor. Dacă vei ţine cont de asta, cuvintele lor nu te vor răni atât de mult." (Antonio)
„Fii sigur pe tine! Să nu-ţi fie frică să-ţi susţii punctul de vedere. Mulţi tirani dau înapoi când observă că nu le permiţi să te domine şi că nu ţi-e teamă." (Jessica)
Cuvintele unei profesoare
„Bullyingul este o problemă gravă. La şcoala unde am predat eu, elevii — până şi cei de clasa a III-a — se încăierau chiar în timpul orei! Există copii cărora le place să-i terorizeze pe alţii deoarece aceasta le dă sentimentul că sunt populari şi că au putere.
Multe victime ezită să vorbească despre ce li se întâmplă de teamă că agresorii se vor răzbuna sau că unii colegi de clasă îi vor considera pârâcioşi. De asemenea, unii se îndoiesc că situaţia s-ar putea îmbunătăţi. Cu toate acestea, i-aş îndemna pe toţi cei ce sunt victime ale bullyingului să nu le fie teamă să vorbească. E cel mai bun lucru pe care-l pot face, iar aceasta l-ar putea împiedica pe agresor să facă şi alte victime." (Jenilee, o fostă profesoară din Statele Unite)
Bullying — Chestionar
Adevărat sau fals
1. Bullyingul există de mii de ani.
2. Bullyingul nu este decât tachinare inofensivă. Nu e chiar atât de grav.
3. Cel mai bun mod de a pune capăt bullyingului este să ripostezi.
4. Tu eşti de vină dacă ajungi o victimă a intimidărilor.
5. Unii care au fost tiranizaţi devin ei înşişi tirani.
6. Dacă asişti la astfel de agresiuni, cel mai bine e să le ignori.
7. În spatele vorbirii arogante, tiranii sunt în realitate nesiguri de ei.
8. Aceşti agresori se pot schimba.
RĂSPUNSURI
1. Adevărat. Biblia ne vorbeşte despre nefilimi, persoane al căror nume înseamnă „cei ce îi fac pe alţii să cadă" (Geneza 6:4, nota de subsol).
2. Fals. Bullyingul poate fi o chestiune de viaţă şi de moarte. Din nefericire, unii care au fost supuşi neîntrerupt la un astfel de tratament au ajuns să se sinucidă.
3. Fals. Agresorii sunt adesea mai puternici din punct de vedere fizic decât victimele lor, încercările de a răspunde cu aceeaşi monedă fiind inutile.
4. Fals. Nimeni nu merită să fie tiranizat. Tiranii sunt pe deplin răspunzători de acţiunile lor.
5. Adevărat. Din nefericire, unii îşi aruncă frustrările asupra altora, tratându-i aşa cum au fost şi ei trataţi.
6. Fals. Nu există spectatori nevinovaţi. Dacă asişti la scene de intimidare şi nu spui nimic, devii părtaş mai degrabă la problemă decât la rezolvarea ei.
7. Adevărat. Deşi unii agresori sunt încrezuţi, mulţi sunt nesiguri de ei şi îi calcă pe ceilalţi în picioare doar ca să se simtă bine.
8. Adevărat. Dacă se intervine la timp şi dacă primesc ajutorul adecvat, agresorii îşi pot schimba modul de gândire, precum şi comportamentul (Efeseni 4:23, 24).
Stiu cum este. Anul trecut eram si eu "tinta" glumelor rautacioase. Si eu i-am spus dirigintei si mi-a zis sa ii ignor pentru ca ea nu are ce sa le facă. Ma duceam mereu acasă plângând si mamei când ii spuneam zicea la fel, sa ii ignor. La mine era problema si ca pe primul semestru imi ieșise 10 la tot si mai aveam puțin pana la media generala 10, deci si la tine s-ar putea sa fir un pic de invidie daca ai note foarte bune. Si chiar daca ai, încearcă sa nu te lauzi cu ele sau sa nu vorbești cu colegii despre notele tale.
Anul acesta, nu am mai auzit nici macar o gluma pe seama mea! Adică da, au încercat dar la fiecare gluma pe care o făceau pe seama mea, eu incepeam sa rad si sa le spun ca nu ma deranjează, iar asta i-a făcut pe ei sa se simtă prost. Pentru ca au văzut ca nu ma supăr si nu reacționez urat. Scopul lor este sa te supere si sa te vadă plângând, iar tu nu trebuie sa le dai satisfactie. Daca vor vedea ca nu te mai superi de la acele glume, o sa te lase in pace.
Asa e!
Zi-mi si mie niste expresii decente prin care ii fac sa taca (gen : Vezi-ti de banca ta, Lasa-ma in pace ).
Multumesc anticipat.
Cel mai bine nu le spui nimic ca sa taca. Pentru ca atunci când te vor auzi ca ii spui dirigintei ce îți fac o sa spună ca si tu te-ai luat de ei.
Daca se intampla asta incearca sa-ti intrebi colegi de ce se comporta asa cu tine, pentru ca probabil au un motiv anume.Si diriginta pe care o ai nu poate face nimic in aceasta privinta, deoarece mereu o sa existe mici certuri intre colegi care la un moment dat o sa se rezolve.
Pai tinind cont ca nici o metoda fireasca nu a mers cel mai bine pentru tine este sa iei atitudine si sa nu te lasi calcata in picioare de niste "retardati"