De fapt aceste puncte negre sunt pori ce se umplu cu sebumm (grăsime). Ai doua variante, ori te duci la un cabinet cosmetic ori te apuci să le scoţi tu acasă.
Iată, am găsit explicaţiile amănunţite pe un site:
Fierbe apa într-un vas cu o deschidere puţin mai mare decât ovalul feţei tale. Când clocoteşte, adaugă câteva pliculeţe de ceai, de preferat de muşeţel, fiind cunoscute calităţile sale antiseptice şi calmante. Acopera vasul cu un capac si aşează-l pe un scaun, astfel încât să poţi sta intr-o poziţie comodă deasupra lui. Ai grijă să nu te opăreşti!
Aşeaza-te cu faţa deasupra vasului descoperit, şi acoperă-ţi cu un prosop mare capul (şi vasul). Stai câteva minute, cât de mult suporţi (stai mai la distanţă ca să nu te ardă aburul fierbinte). Trebuie să rezişti însa măcar 10-12 minute in "baia de aburi", pentru a ţi se dilata porii la maxim. Astfel, o sa poţi curaţa tenul in profunzime, mai usor.
Când simţi că ai stat suficient, iar porii sunt dilataţi, poţi începe curaţarea în diferite moduri. Indiferent de ce metodă alegi, ai grijă să nu iţi rănesti faţa, să nu laşi semne pentru că trec destul de greu. Ţine cont că dupa ce ai stat în aburi, pielea ta este mai moale şi mult mai sensibila şi orice mişcare prea puternică, fie că iţi înfigi unghiile sau te freci cu prosopul prea tare sau acesta este prea aspru, poate să lase urme.
Dacă punctele negre nu sunt foarte mari, e posibil să fie suficient să foloseşti un prosop curat, un pic aspru, pentru a freca faţa, în special nasul si barbia.
Dacă punctele negre sunt in adâncime, va trebui să te ajuţi de degetele arătătoare, prin presări uşoare si repetate. Spală-te pe mâini şi înfăşoară puţina vată sau tifon pe buricele degetelor cu care vrei să presezi pielea. Dacă apeşi într-un singur loc prea mult şi cu fortă, s-ar putea ca porţiunea respectivă să se invineţeasca. În acelaşi timp, dacă ai unghii foarte lungi, s-ar putea sa te raneşti mult mai usor.
După ce ai curăţat faţa, spală-te cu apa rece sau aplică o loţiune astringentă pentru a inchide la loc porii.
O altă metodă ar fi aceea ca după ce ai stat la aburi să-ţi masezi uşor, circular zonele cu probleme cu malai grişat.
Dacă nu, mai ai varianta plasturilor şi măştilor pentru puncte negre care se gasesc de cumparat în comert dar nu ştiu căt de eficiente sunt.
Înfrumuseţare grabnică!
La raionul cosmetice din supermarketuri exista niste bentiţe care se aplica conform instructiunilor 10-15minute si ajuta la scoaterea punctelor negre. Eu am gasit de exemplu in DM dar se gasesc in mai multe magazine.
A)De cate ori nu ne-am uitat in oglinda inainte de a iesi undeva si un punctulet negru ne atrage atentia, stricandu-ne toata buna dispozitie.
Aparitia punctelor negre este datorata in general de excesul de grasime (ten gras) si chiar machiaj, dar si a impuritatilor ce se depun pe tenul nostru pe parcursul unei zile. Substantele ce se gasesc in aceste puncte consista din keratina si sebum modificat, care se innegreste pe masura ce oxideaza.
Tratamente:
* in primul rand trebuie sa scapi de secretia uleioasa a tenului, de aceea demachiantul, gelul de purificare,
lotiunea tonica sau orice alta crema de curatare a pielii trebuie folosite dimineata, cat si seara,
in fiecare zi.
* aplica o masca purificanta; acest ritual de frumusete este recomandat cam de trei ori pe saptamana.
* foloseste plasturi sau masca de purificare pe baza de argila
* e bine sa folosesti creme ce contin retinol; alterneaza aplicarea acestui tip de crema cu una hidratanta timp de o luna
* 10 - 15 minute de stat sub aburi, apoi e bine sa aplici o crema exfolianta; acest tratament se face o data pe saptamana
* fierbe 2 mere taiate in felii in lapte indulcit pana devin moi. Dupa aceasta striveste-le pana obtii o
pasta; se aplica pe fata timp 30 de minute, dupa care se indeparteaza si se spala fata cu o infuzie de musetel.
* de doua ori pe saptamana aplica o masca de miere de albine; poti folosi de asemenea si o crema de fata pe baza aceluias ingredient-minune.
Nu te baza insa doar pe tratamente naturiste facute acasa: daca problema persista si este agasanta du-te la dermatolog; el iti va recomanda tratamentul cel mai bun in functie de propriul tau ten si in functie de gradul de infectie
Si o vizita la cosmetica nu trebuie ratata din programul tau; aici profesionisti se vor ocupa de tot ce inseamna curatarea tenului si ofera luminozitate si sanatate tenului.
b)Exista o alternativa la saloanele cosmetice, mult mai ieftina de altfel: o masca de fata pe baza de albus de ou si malai.
Se ia un albus de ou pe care il bateti bine pana ajunge spuma. Peste aceasta spuma adaugati doua linguri de malai, amestecati si aplicati pe tenul curatat in prealabil. Dupa ce se usuca, indepartati masca cu un tifon curat si apoi va clatiti fata cu apa calduta.
Pai de punctele negre e mai greu sa scapi, trebuie doar cum ai spus si tu sa le scoti
Incearca cu mana mai intai si daca asa nu ies incearca cu un pix (cu varful, scoti din el pasta) si incearca sa apesi pe cos :-)bafta
Trebuie sa fi atenta cu punctele negre ca e posibil sa iti ramana semne daca le spargi.
Eu am avut puncte negre si cosuri si mi-a ramas semne pe fata ca le-am spart.
Un tratament de puncte negre si cosuri care mi-a fost recomandat de un doctor dermatolog bun a fost produse pe baza de ulei 100% pur de arbore de ceai de la Thursday Plantation.
Cremele astea de la Thursday Plantations sunt de o calitate super iar tenul meu a inceput sa iti revina; am scapat de puncte negre si cosuri.
Tot medicul mi-a recomandat sa inlocuiesc sapunul normal cu sapun de ulei pur de arbore de ceai tot de la Thursday Plantation.
Produsele astea de cosuri si puncte negre de la Thursday Plantation, din ce am citit pe net sunt foarte bine cotate in Asia si sunt castigatoare de foarte multe premii in lupta impotriva cosurilor
Stau cu un prosop ud pe cap deasupra la un lighean u apa fierbinte
sa vezi ca ies singure.