Am o problema gravă. Ma atașez prea repede de oameni și eu chiar sufăr când pierd oameni ceea ce e normal și ar trebui sa-i lăsam pur și simplu sa plece din viața noastră, nu sa suferim. Ma refer și la iubiți dar și prieteni sau cunoștințe. De exemplu, eu acum dacă încep sa vorbesc cu un baiat, dacă vorbim 2 săptămâni sa zicem incontinuu și dintr-o data nu mai vorbim eu chiar sufăr. Am observat ca am problema asta și cu lucruri, obiecte, ma atașez și de ele extrem de repede și nu pot sa renunț la ele chiar dacă nu mai am nevoie. Le țin acolo doar pentru ca sunt atașata de ele. Cum se numește acest lucru si ce pot face? Este vorba de vreo problema mintala?

Da, este o problemă mentală. Dar mintea se poate reseta.
Se numește Iubire de Obiect. Când suntem foarte mici așa dobândim identitate personală ( un soft din mintea noastră numit Eu) prin raportare la obiectele și ființele din jur. Astfel primul obiect este mama, pe care o iubesc ( adică o consider obiect al Meu ( adică proprietate a Eului) căci ea îmi dă laptele ei de mâncare, Dacă nu mi-l dă, sufăr, și încep să plâng, să urlu( să sufăr, căci interpretez lipsa ei ca o amenițare la viața mea) și să urlu că mi-e foame. Astfel relația mea cu ea este de posesie, și ea, prin prezența ei alături de ea, și prin interacțiunea cu ea ( suptul la sân) așa mă simt că sunt viu, valoros, că trăiesc. Astfel relația de posesie mă definește. Apoi mă va defini ceea ce posed. Un exemplu exagerat ca să înțelegi este a colecționarului miliardar ( la noi parcă Țiriac) care are în garaj 100 de mașini de lux pentru care a plătit milioane. La ce îi folosesc. Se identifică cu și prin ele. Undeva în acte scrie că sunt ale lui, când merge la garajul propriu și se uită la ele, se vede pe sine ( prin actul mental de identificare cu posesia sa, echivalent cu suptul la mamă) ca El însuși valorând acele milioane. Îi folosesc acele mașini efectiv la ceva? Nu, căci nu poate să se plimbe cu toate de o dată. Sau sultanul Bruneiului care are un palat de 1000 de camere. Poate locui în toate deodată? Nu. Tot în una sau două locuiește. Dar o dată pe an palatul este deschis supușilor, să se plimbe prin el, să vadă cât de mare este Eul lui, al sultanului.
Astfel asta este problema dtale, vrei să fii în acelaș timp și Țiriac, și sultan și regină. Este ceva rău în asta? Nu căci din aceasta este făcută viața noastră, din conștiința Eului care trăiește ăn lume prin relația cu obiecte și oameni. Dacă nu ar fi așa am păți ca nebunul, care simte că nu are identitate, când această relație se rupe, se perturbă.
Ce este de făcut? Conștientizare. Nu știentizare, ci con-știentizare, adică să știi în context, con, adică împreună cu.
Impreună cu ceilaiți, impreună cu tine însuți. Ce este nevoie să știi în plus, o știință operațională, o știință care să îți folosească în acțiune. Că tu ești mult mai mult decât o simplă relație cu obiectele și ființele din jur.
Asta încearcă să afle și să conștientizeze cei ce fac meditație zen. Nu te gândi la nimic. Dar e imposibil, căci în stare de veghe gândești tot timpul, te identifici cu gândurile tale. Există o soluție, să nu dai importanță gândului, să îl lași să treacă, să îl consideri fără valoare. Te identifici cu scopurile tale. Greșit, lasă scopurile să treacă, mu shotoku, scopuri egal zero barat. Dorințe- renunță la ele. Dar atunci ce rămâne? Esența, care este altceva decât iluzia atașamentului la obiectele, și ființele și relațiile cate te defineau până atunci. Este ușor, este greu, nu are importanță, asta-i calea.

E destul de normal sa te atasezi de oameni si mai apoi sa suferi dupa ei. Problema ta tine strict de autocontrol. Adica data viitoare cand vorbesti cu vreun baiat, gandeste te ca daca e sa il pierzi, in cele din urma gasesti altul si tot asa. Nu o sa ramai singura niciodata. E imposibil sa ramai singura daca esti sociabila si prietenoasa.
Uite, eu ca baiat sunt mai sensibil la fazele astea si chiar nu imi place sa renunt la oameni. Dar cand o fac incerc sa privesc partea buna si sa invat ceva din experienta aia.
Sper ca a ajutat macar putin.