| eusuntcipi a întrebat:

Am o problema. Stiu ca nu ar trebui sa ma descarc aici sau sa ma plang. Stiu ca acest site nu este dedicat acestor tipuri de probleme, dar simt ca nu mai pot.
Am un cel mai bun prieten sau am avut, ca toata lumea. Problema sta in felul urmator: nu-i mai pasa de mine, nu imi mai scrie, nu ma mai suna cum ma suna inainte (de 7 ori pe zi). Simt ca am pierdut-o. In el am avut cea mai mare incredere, i-am spus toate secretele mele, totul despre mine, nu i-am ascuns nimic (cu exceptia unui singur lucru). Ma doare enorm ca nu-i mai pasa de mine. Si-a facut iubita, de cand e cu ea, de mine a uitat complet. Nu am prieteni cu care sa ma inteleg bine, nu am prieteni in general, nimeni nu vrea sa fie prietenul meu. Stiu ca sunt putin mai ciudat dar asta nu ar fi un motiv sa ma caracterizeze nimeni. Si cand imi scrie sau ma suna imi poveste doar despre iubita lui si ma doare oarecum. Simt ca l-am pierdut pentru totdeauna.
Inca odata, va rog sa ma scuzati ca descarc aici dar simt ca asta e singurul loc unde as putea. Va rog sa nu sariti si voi pe mine, ma simt destul de rau si asa. Niste sfaturi m-ar ajuta.

Răspuns Câştigător şi Apreciat de Editori
| AnjaAHUI a răspuns:

Bună!

Nu este niciun motiv să te simți vinovat că te descarci. Este normal, toți avem sentimente, și oricât de duri am părea și de puternici, uneori simțim că nu mai putem.

În primul rând te rog nu fii dur cu tine. Numărul prietenilor nu este niciodată un indicator al calităților noastre. Tu spui că nimeni nu vrea să fie prietenul tău. Poate este o afirmație adevărată, dar este adevărată până acum. Înseamnă că până în momentul de față nu ai găsit atât de multe persoane care să fie compatibile cu tine. Acest lucru însă nu o să fie valabil mereu. Omul trece prin zeci de etape în viața lui, iar cu fiecare nouă și mică schimbare pe care o face poate întâlni oameni noi. la un moment dat o să găsești oamenii care te fac să te simți fericit, care să te ajute să evoluezi, care să te iubească și să te prețuiască. Nu trebuie să fie zeci de oameni, ci doar câțiva, dar din soiul cel bun. În momentul de față și eu trec prin aceeași criză. Simt că nu îmi mai găsesc locul în cercurile existente de prieteni. Mi se pare că toți au interese și principii diferite de ale mele, că am apucat-o pe căi diferite, dar nu disper. Sunt deschisă la a cunoaște oameni noi. M-am apucat de cursuri de pictură și m-am înscris într-o echipă de teatru. Ambele îmi oferă posibilitatea de a cunoaște alte persoane cu care mă pot împrieteni.

În al doilea rând despre prietenul tău. E greu să îți vezi prietenul îndepărtându-se. Și eu am văzut-o pe prietena mea cea mai bună stând cu un băiat 3 luni de zile, ignorându-mă în tot acest timp și mințindu-mă pentru a nu mai ieși cu mine. Știu sentimentul. Înțeleg cum este, dar acum înțeleg și că pur și simplu este o etapă. Prietenul tău cel mai bun are o iubită, este îndrăgostit nebunește de ea, sunt la început, este normal să vorbească despre ea, să fie mereu atent la ea, să iasă cu ea, sunt lucruri firești pentru că este entuziasmat de noua situație. Nu ai spus de cât timp sunt împreună, dar la un moment dat lucrurile se vor îndrepta în direcția bună. O va iubi în continuare, va vorbi despre ea în continuare, dar își va face timp și de tine. Se va obișnui cu relația, cu noul program și se va adapta. Și-a uitat prietenii pentru că în acest moment este precum un copil mic cu o jucărie nouă. Este prea absorbit de ea pentru a mai vedea și lumea din jur. În curând însă jucăria nouă va fi doar o altă jucărie, și atunci va începe să se joace din nou și cu celelalte jucării.

În al treilea rând, încearcă să nu fii mereu legat de o singură persoană. El te-a lăsat în acest moment pentru iubita lui, ceea ce este un lucru nevinovat și firesc, așa se întâmplă în viață. Poate se va despărți de ea și se întoarce la tine, dar dacă el s-ar muta? Sau dacă și-ar face noi prieteni? Tu ce ai face? Încearcă să îți găsești și alți prieteni. Încearcă să faci activități, să ieși mai mult, să cunoști oameni. La un moment dat îi vei cunoaște pe cei potriviți și te vei simți bine cu ei, dar pentru asta trebuie să fii deschis la nou. Nu te bloca în trecut. Este dureros să pierzi atenția unei persoane dragi, dar nu te ajută cu nimic să stai să plângi pe această temă.

Ridică-te, revino-ți, ia viața în piept și începe să cunoști oameni. Arată-te sociabil și zâmbitor și crează-ți tu viitorul tău. Nu mai depinde atât de mult de oameni. Este bine să te atașezi de ei, dar nu să îi lași să îți controleze stările. Faptul că s-a îndepărtat ar trebui să te întristeze, dar nu să te doboare.

Succes, ai grijă de tine și fii încrezător. O dată o prietenă mi-a spus „Unii oameni sunt ușor de iubit pentru că sunt banali. Unii oameni sunt greu de înțeles și de iubit pentru că sunt altfel, dar o dată ce ai început să îi iubești nu mai pleci de lângă ei". Tu cred că ești genul de om altfel. happy

| eusuntcipi explică (pentru AnjaAHUI):

Multumesc mult, foarte de ajutor raspunsul! Am uitat sa mentionez ca el si-a facut un alt cerc de prieteni. Cu ei vorbeste mai mult, cu ei rade. Mie imi scrie odata la 2 saptamani, iar acest lucru nu e tocmai tolerant. Are iubita din ianuarie. Pana acum vreo 2 luni nu s-a comportat asa, nu stiu ce l-a apucat.

| Violleta2022 a răspuns (pentru eusuntcipi):

Probabil ca nu ti-a fost niciodata un prieten adeavarat, de aceea a renuntat cu usurinta la tine. Caz in care, este mai bine fara el, decat un prieten fals.

| AnjaAHUI a răspuns (pentru eusuntcipi):

Hmm... Înseamnă că nu iubita este de vină pentru schimbarea lui de comportament, ci noii prieteni, iar în cazul în care și-a făcut un nou grup de prieteni și te-a abandonat pur și simplu, este cazul să treci peste și să mergi mai departe. Nu te aștepta să se întoarcă decât dacă ceva o să meargă prost cu noii prieteni, iar dacă acesta va fi cazul atunci înseamnă că nu ești decât roata de rezervă. Meriți mult mai mult de atât. Fă-ți un nou prieten, un nou grup de prieteni, nu fii trist din cauza oamenilor care nu se gândesc de două ori pe cine rănesc. Lucrurile o să meargă înspre bine doar dacă îți iei viața în propriile mâini! Ai grijă de tine și să auzim numai de bine! happy happy happy

| eusuntcipi explică (pentru AnjaAHUI):

Asta incerc acum. Nu mai astept dupa cine caruia nu-i pasa de mine. Am tot incercat sa schimb ceva, sa-i explic ca el e un adevarat prieten pentru mine dar in zadar. De fiecare data cand ii scriu, imi zice ca are treaba si vorbim altadata, dar el de fapt vorbeste sau iese cu noii lui prieteni.

8 răspunsuri:
| Violleta2022 a răspuns:

Si pe tine ce te retine sa-ti faci iubit?
Fiecare are viata lui si este eprfect nroal sa nu te mai caute de 7 ori pe zi, ca are iubita si ocupat cu iubita.
Intre prieteni, va puteti cauta siodata la cateva zile, ca doar sunteti DOAR prieteni, ceea ce tu se pare ca nu intelegi.

| eusuntcipi explică (pentru Violleta2022):

Inteleg, destul! Am inteles asta mereu, dar nu doar despre asta este vorba. Este si faptul ca are un nou cerc de prieteni.

| eusuntcipi explică (pentru eusuntcipi):

Cel mai probabil. Multumesc pentru raspunsurile potrivite. Ma asteptam la ironie si mistouri din partea oamenilor.

| Andreeush a răspuns:

De ce nu îți faci și tu o iubită?
Faptul că înainte te. căuta de cel puțin 7 ori pe zi se datora faptului că nu avea iubită. Acum trebuie să își împartă timpul și cu ea.
Nu trebuie să te simți dat la o parte, candva vei avea și tu o prietenă și atunci îți vei dori să îți petreci mai mult timp cu ea.