Am o problema.va dau exemplu in mod general, pentru ca se poate intampla in orice situatie.maicamea zice la un lucru care vreau sa il fac si i se pare si lu tatal meu ca ma poate rani daca nu sunt atent ca atunci cand tatal meu va decide ca atunci cand sunt atent ma lasa singur.bun.retineti deci ca a zis ca atunci cand taicameu decide ca sunt atent, ea ma lasa deci sa fac asta.
Dupa 1-2 luni taicameu mi-a zis ca ma testeaza 1 sapt si vede cum sunt.da acum lu maicamea nu prea i se pare bine ca cica nu sunt atent etc.dar eu il vad pe tati ca s-ar parea ca m-ar lasa la sfarsitul saptamanii.si acum ii zic lu maicamea:nu-i asa ca e tare ca ma lasa? si ea ca la cum ma vede nu ma lasa.HOPA! PARCA A ZIS CA DACA TAICAMEU ZICE DA,SUNT LASAT SA FAC ASTA SINGUR!(fara sa stea langa mine)
Eu ce incredere sa mai am la faza asta? Mi-am dat seama de o faza:daca lu mami nu ii convine ceva, chiar daca a promis nu se tine de cuvant.
Deci eu ce sa mai stiu? Ca la mami parca ar vrea sa fiu atent in TOATE partile, nu doar la faza aia de o fac eu cu taicameu...ca cica sa ma maturizez.si da exemple de ma doare capu':cica ti-am zis de atatea ori sa nu te mai joci la telefon cand mananci? Sa te speli si tu mai bine pe dinti ca iti mai miroase gura? Ca ti-am zis sa te maturizezi.Cand te maturizezi te las si eu.
ASTA SE NUMESTE MATURIZARE? Man asta e modul meu de a fi.nu imi pasa cum arat de cele mai multe ori etc.
Deci intrebarea e:cum sa o fac ca odata ce a zis ceva sa faca asta indiferent cat de mult NU ii convine decizia lu taicameu?

Nu ai cum.E doar ingrijorata sa nu te ranesti, si va ramane la fel de grijulie.

Tu trebuie să înțelegi că nu toți oamenii se țin de cuvânt (nu contează dacă sunt părinți, directori, cerșetori și așa mai departe).

Apoi trebuie să accepți următorul fapt:

Sunt oameni care își păstrează cuvântul sau și-l încalcă, în funcție de toane.

Când oamenii au griji și facturi (pe care nu le rezolvi sau nu le plătești tu), au tendința să fie mai aspri, însă asta nu o fac din răutate (nu întotdeauna e așa, orice ai crede tu).

Când tu (probabil), nu îți bucuri părinții cu mare lucru (și asta ai recunoscut-o singur), părinții nu se simt foarte bine și nici nu le stă mintea (prea des) la a te bucura pe tine.

TU trebuie să te ții de cuvânt. Așa, le dai un motiv să aibă încredere în tine.

Nu tot ce e pe lumea asta e moca și nu tot ce ai ți se cuvine. Trebuie să meriți.

Respectă-ți părinții și respectă-te pe tine.

Apucă-te să te îngrijești și să te simți bine cu tine. Ajută-ți părinții. Fă schimbări în viața ta (inclusiv dacă asta înseamnă să te speli pe dinți sau să nu mai butonezi telefonul în timpul mesei).

Nu ar fi rău dacă ți-ai ajuta mama la curățenie, pentru că nu le poate face singură pe toate.

Fii prieten cu părinții tăi și vor fi și ei prieteni cu tine.

Dacă tu nu faci nimic, vei primi același nimic la schimb. Să nu te mai miri.

Curaj și nu le mai lua pe toate în tragic. Gândește-te că poate erai tu în locul mamei sau tatălui tău (sau în locul amândurora). Te-ai fi simțit bine să le faci pe toate singur și cineva să își bată joc? Nu cred. Așa că, arată-le părinților că ești copilul pe care și l-au dorit. Ajută-i la treabă, citește, fă parte din familia aia, nu ca un trântor.

Dacă îți sunt rândurile cu supărare, înseamnă că într-adevăr trebuie să înveți un lucru important: să te maturizezi.

Dar nu te grăbi... Se învață în timp și cu răbdare. Dar dacă nu vrei să înveți, atunci îți faci probleme singur. Nu e vina altora pentru cum ești tu. E vina ta, pentru că nu vrei să muncești cu tine și nu vrei să îți respecți familia. Deocamdată, ei îți dau ție de mâncare, nu tu lor.

Încearcă să faci să fie bine și bucură-te că nu te-au dat afară din casă - cum multe familii fac. Nu ești cel mai năpăstuit om din lume. Apreciază ceea ce ai și ți se va întoarce și ție. Succes!