Am o stare profunda de depresie si anxietate din care simt ca nu mai am cum sa ies. Ma simt oribil. Fericirea ma tine 10 secunde, apoi revin la "normal". Am o viata blestemata. Vreau sa fiu si eu un om normal si fericit. Incerc mereu sa zambesc. Sa tin capul sus chiar si cand simt ca nu mai am putere. Sa fiu fericita in public. Sa rad si sa fac oamenii sa se simta bine. Apoi, ajuns acasa, ma inchid in camera, imi pun castile in urechi si il ascult pe singurul om care m-a ajutat cu depresia si anxietatea, ma gandesc la viata, la moarte, la tot, si plang. E modul meu de a ma descarca. Dupa o zi intreaga de zambete false am nevoie de liniste, ceva de care nu prea am parte acasa. Vreau alta viata. Din pacate, omul care mi-a salvat viata este mort, se numea Gustav Ahr si simt ca mereu cand sunt trista, el este langa mine. Asa si este. Simt. Desi nu mai e printre noi, muzica lui imi vindeca sufletul ranit. E singurul om care ma ajuta sa rezist. Aveam mare nevoie sa ma descarc. Eu... nu am cui. Ma simt singura pe lume.

Poate doar crezi ca esti singura pe lume. Poate sunt persoane care vor sa te ajute, dar nu știu cum. Încearcă sa mergi la un psihoterapeut. Succes in viața

Simti ca traiesti o anxietate profunda, dar nu faci nimic pentru o schimbare.Incepe cu pasi mici.In primul rand, organizeaza ti timpul. Poti avea un mic caietel/jurnal unde sa ti transpui toate starile zilnice.Acest lucru te va ajuta foarte mult.Nu uita, o sigura persoana iti va fi alaturi si aceea esti tu.
Asculta muzica, in special "happy"(80%),dar si muzica trista (20%)...insa nu exagera cu ea, deoarece iti poate schimba repede starea initiala, in lacrimi exagerate.In al doilea rand, nu trebuie sa fii mereu fericita doar pentru ai face pe ceilalti fericiti.Fii fericita pentru tine, deoarece fericirea ta conteaza cel mai mult.O bucatica de ciocolata nu strica la fiecare suparare, dar nu exagera, De asemenea, si ceaiul ajuta foarte mult.Incearca sa descoperi o noua pasiune, un nou hobby, unde sa ti ocupi intreg timpul, uitand astfel de tristete.Ai grija de tine si ingrijeste te mult in perioada asta,nu uita. Iubeste te,apreciaza te, ingrijeste te.
Nu uuita:Cu pasi mici, incet, incet, rabdarea e cel mai bun secret.

Cati prieteni ai? Ei stiu prin ce treci? Incerci sa iesi cat de cat cu ei din casa?

Hey, trebuie să mărturisesc că (,) cunosc foarte bine acel sentiment absolut alarmant de a simți fericirea doar pentru câteva secunde. E ca și cum ești cuprinsă dintr-o dată de o stare de speranță și speri că totul va fi bine în viitor, dar în scurt timp viața îți trage o palmă grea, parcă îți dovedește într-un fel anume că speranța nu are ce căuta în viața ta și că orice ai face, nimic nu se va schimba. Chiar este absolut oribil să te simți așa, ca și cum n-ai avea ce căuta în lumea asta. Eu mereu mă simt inutilă și dată deoparte de absolut toți oamenii, mă consider ultimul om de pe pământ și aproape în fiecare zi mă gândesc că ar fi fost mai bine dacă nu m-aş fi născut deloc.
Dar treaba nu stă chiar așa. Niciun om nu s-a născut degeaba. Fiecare om s-a născut cun un scop foarte mare: să își facă o poveste, să lupte contra tuturor dacă este nevoie ca să își transforme visele în realitate. Orice om merită să fie fericit, să uite de trecutul lui și să fie o persoană mai bună. Cu toate că viața pare întunecată și dureroasă, nu este deloc așa. Tu ai spus că în public zâmbești, dar atunci când ajungi acasă începi să plângi. La fel și viața poate fi uneori înșelătoare. Dă impresia că nu are niciun sens să trăiești, când de fapt viața înseamnă a trăi. Viața poate fi și frumoasă, crede-mă! Știu, vei spune că ai o viață blestemată și multe altele, să știi că și eu am trecut prin multe și adevărul este că, am impresia că de abia acum a început greul. Am încercat să mă sinucid și refuz să văd ceva frumos la oameni. Îi văd ca pe niște monştri conduși de rațiune, fără inimă. Poate că lucrurile nu stau chiar așa la toți oamenii, dar cel puțin la mine, așa stă deoarece toți oamenii din jurul meu mă rănesc.
Dar acesta nu este un motiv pentru care să îți dorești o altă viață. Ține minte un lucru: viața ta este viața ta și viața lor este viața lor. Nu poți schimba familia în care te-ai născut, locul, pentru că acestea sunt stabilite dinainte să ne naștem. Dar ce urmează după, putem deoarece avem propriul nostru destin în mâinile noatre. Destinul nu este deja scris, destinul ni-l facem singuri, prin ambiție și speranță, iubire, luptă și perseverență. Orice om simte uneori că numai poate continua și că pur și simplu a ajuns la capătul puterilor, dar acesta nu este un motiv să te oprești. Chiar dacă este greu, tu fii puternică și îndrăznește să schimbi modul în care gândești. Uită-te la tine, ești o persoană cu un suflet bun și îți garantez că și fizicul este pe măsură. Nu te da batută, cu siguranță că vor mai urma multe momente grele în viața ta, dar viața ta de abia acum începe! Mai ai multe de descoperit, multe sentimente de simțit, multe emoții de trăit și multe pasiuni de pus în practică. Noi, oamenii, ne complicăm viețile refuzând să numai vedem nimic bun la ele.
Să porți o mască în fața oamenilor, să le zâmbești fals iar ei să te creadă fără să bănuie ce se ascunde după acel zâmbet, pare ca și cum tu ai fi actrița iar oamenii din jurul tău telespectatorii. Opțiunea asta de a purta o mască, de a juca un rol în fața societății și de a te da altcineva poate fi în unele momente foarte avantajoasă. Și eu am adoptat această metodă, doar că eu nu sunt genul care să le zâmbească oamenilor, pur și simplu nu le mai pot zâmbi oamenilor, îi urăsc prea mult. În schimb, joc rolul tipei dure și nepăsătoare, arogantă și săritoare care refuză atenția și îmbrățișează singurătatea din inima ei. Oamenii din jurul meu s-au obișnuit cu acest comportament fals al meu, au început să mă creadă ciudată dar nimeni nu știe că totul este o fațadă și că plâng mereu și pun la suflet tot ceea ce se întâmplă în jurul meu, tot ceea ce se vorbeşte despre mine, iar dacă aș putea aș da orice ca să ajut oamenii, fără să țin cont dacă ei îmi sunt străini sau cunoscuți. Acesta este al 3-lea an în care continui să port masca mea și adevărul este că îmi atârnă greu de fiecare dată când o duc în inimă. La fel cum și tu vrei să te descarci, și eu vreau să spun cuiva povestea mea și dacă este nevoie să las garda jos și să jelesc ore-n șir lângă acea persoană. Dar îmi este teamă de oameni. Am ajuns la concluzia că încrederea în oameni este toxică, dar tot sper că vor exista cândva persoane care să îmi asculte povestea oricât de lungă ar fi şi să îmi fie alături.
Cred că te simți singură, dar merită să trăiești. Și eu mă simt singură pe lume, dar trebuie să rezistăm, da? În viață există și miracole, te asigur de acest lucru! Ai încredere în tine cel mai mult, pentru că oamenii... mai rar găsești oameni de încredere. Ai să vezi că va veni o zi, în care vei reuși să zâmbești plină de sinceritate și de empatie și vei arunca departe zâmbetele false și forțate. Visează la o grămadă de lucruri și niciodată să nu te consideri prea jos pentru unii oameni deoarece oricât de greu ar fi de crezut, sufletul va conta întotdeauna mai mult iar oamenii care nu vor considera acest lucru primar, înseamnă că nu vor fi niciodată demni să îți fie alături. Crede-mă, poate că acum nu îmi vei da dreptate, nici eu nu m-am gândit la lucruri de genul înainte, dar acum, chiar dacă știu că viitorul meu poate va fi și mai rău, nu vreau să renunț și îți recomand să nu o faci nici tu.

Pai lasa internetul telefonul si calculatorul, si fa un pas catre viata reala. Mai cunosti oameni, iesi te plimbi, etc.
Asta e boala secolului, depresia adolescentilor si a copiilor, din cauza internetului si a telefonului, pc etc.

Cum mai ești?