Am si eu cateva nelamuriri.Mama mea era ok pana la un moment dat, am 20 de ani si se poarta ca si cand as fi minora!Eu consider ca am o varsta si nu mai trebuie sa cer voie ceva de genul"mami ma lasi te rog frumos afara?" sau "am voie sa ies si eu astazi afara?" Mi se pare totusi absurd, inca am respect fata de parintii mei si le spun sarut-mana spre deosebire de altii! Daca ii spun unde sunt nu e bine se crizeaza! Daca nu-i spun spune ca de ce nu am incredere in ea? De ce? Pentru ca una spune si alta face! N-a stiut niciodata sa-mi castige increderea, ma crede un copil problema desi nu mai sunt chiar copil, ma indeparteaza din ce in ce mai mult.de ea si de familie! Nu am liniste niciodata in casa! Abia astept sa ies sa nu-i mai aud cum se cearta, cum urla tot timpul.Sunt parintii mei dar din cauza amandurora o iau razna psihic! Ma faac sa ma simt vinovata din absolut orice chiar si cand nu e vina mea! Nu stiu ce sa mai fac.Imi vine sa plec din casa asta! Sa ma mut! Voi ce ati face? Credeti ca sunt nebuna? Serios acum, eu alta solutie nu vad, am incercat sa ma schimb sa le fiu pe plac dar nu e tot timpul bine asa cum vor ei! Nu tin sa fie ca mine dar niciodata nu mi-am implinit visele copilaresti.sau vreun vis, iar acum cand vreau sa realizez ceva ei ma descurajeaza! Vreau sa fie bine dar nu stiu ce-i de facut.Am nevoie de ajutor!

Pff, greu de spus ce e de facut ! Crede-ma ca si eu sunt intr-o situatie asemanatoare si stiu cum e cand toti prietenii se intalnesc, ziua chiar si tu nu poti sa iesi ca nu ai aprobarea parintilor te simti ca naiba, am fost si sunt in situatia asta! Acum ceva timp am avut o stare de nervi si am plans foarte mult, atunci mi-am facut curaj si am vorbit cu ei, le-am explicat ca sunt niste parinti buni dar vreau si eu sa copilaresc, sa fiu mai libera si sincera pana acum merge si ma bucur ca au inteles, sper sa fie asa si-n continuare!

Succes si tie :*!

Vorbeste cu ei si discuta problema ta Zii ce ai de zis si ar trebui sa te inteleaga pentru ca cum ai zis tu ai 20 Esti deja mare ...Trebe sa iei decizi A da si nu esti nebuna... Sper sa te inteleaga Succes

Situatia ta e delicata, Stiu ce inseamna ca un tanar sa nu aibe sentimentul de libertate, sa fii mereu intr-un zbor frant. Parintii tai, iti vor binele si tu stii acest lucru.Intr-un fel esti de acord cu dansii, dar o parte din tine vrea sa zboare, sa-si ia propria soarta in maini. Aici nu e vorba de conflictul dintre generatii ci de conflictul de idei. In general, se intampla aceste lucruri cand sunt mari diferente in educatie. In mod normal, ei trebuie dusi la terapeut. In practica se stie ca nu sunt bani si timp pentru asa ceva. Am uitat sa mai spun, ca astfel de conflicte apar atunci cand parintii au vrut sa faca ceva in viata, ar nu au reusit. Vor cu tot dinadinsul ca odrasla lor sa o duca mult mai bine ( probabil doresc ca tu sa studiezi ). Acest lucru te poate imbolnavi in timp, aceasta situatie fiind piatra de temelie pentru o viitoare depresie, etc. Nu prea ai de unde alege. Cred ca cel mai bine e sa aplanezi discutiile, sa discuti cu ei mai serios, eventual sa le spui ca pleci, ca nu vrei sa te imbolnavesti.

Si eu am avut problema asta, asa ca te inteleg. Plus ca ai mei au fost foarte restrictivi, pana la 18 ani am umblat numai cu pantaloni, ca sa nu mi se vada parul de pe picioare si primul prieten l-am avut tot la 18 ani, iar acum imi e sot (asta nu regret, sa nu crezi ca as fi vrut sa am 300 de iubiti). Prima iesire in discoteca - la 19 ani, de dormit la o prietena - niciodata si mai pot sa iti insir. Problema este ca nu stiu care este exact situatia ta financiara, pentru ca te-as sfatui sa te desprinzi de ei. Eu asa am facut. S-au intors intr-o seara acasa si eu plecasem la prietenul meu, lasandu-le doar un bilet in care le-am scris asa: "Eu am plecat de acasa. Ganditi-va de ce si sunati-ma cand va veti da seama, nu inainte". Si m-au sunat ca sa-mi faca scandal si alte asemenea, dar nu m-am intors decat atunci cand am fost sigura ca au inteles de ce am plecat. Daca vrei sa vorbesti cu cineva, iti stau la dispozitie. Prietenii imi spun ca sunt o buna ascultatoare.

Adya, cu mare placere ti-as ajuta, sincer, dar pentru ca am si eu astfel de probleme in familia mea, nici macar nu stiu cum sa fac eu ca sunt baiat, iar tu fata ((( cer scuze...

Eu am 23 de ani si mama mea ma suna in permanenta cand ies. locuiesc inca cu ea, lucrez cu ea etc. e frustrant sa ma intrebe prietenii daca mi-a dat voie mama sa ies.sau cum imi suna telefonul, sa ma intrebe iar te suna mamicuta? ma cert des cu ea si ii tot spun sa ma lase in pace ca nu mai am 13 ani sa ma controleze. ea imi raspunde sec, ca pot sa am si 53 de ani, ca eu tot copilul ei o sa raman si ca e de fapt ingrijorata. odata trebuia sa ma intalnesc cu sefa mea(o femeie de treaba) si mi-am uitat telefonul acasa. a sunat-o din 3 in 3 minute pe sefa sa o intrebe daca am venit.cand am dat ochii cu sefa mea, mi-a intins telefonul ei si a zis sa o sun pe mama sa o calmez ca a facut criza.nu ai cum sa ii schimbi.asta e natura lor. fa si tu ceva sa dovedesti ca esti matura si poate isi vor schimba atitudinea in privinta ta. e foarte greu sa le dovedesti parintilor agasanti ca te-ai maturizat si ca trebuie sa se dea jos de pe spatele tau.

Eu in locul tau as merge la facultate in alt oras

Asa sunt si parintii mei. Daca vrei sa-ti indeplinesti vreun vis la care ti mult ai face bine sa te iei dupa ce iti spune inima.Sunt parintii tai si din respect se cuvine sa-i asculti, dar cateodata e bine sa te prefaci ca nu-i auzi. Sper sa-ti fie de folos sfatul meu.Bafta in indeplinirea viselor!

Demostreazai ca nu mai esti fata aia mica care nu se descurca arata-i ca totusi ai o varsta. maicamea la vs ta avea o fata de 2 ani... mrg sa merg in alt subiect si ori km trebuie sai arati ca esti o FEMEIE! peace!