Aduna mancare, se muta in zone mai calde, cauta vizuine subterane si alte adaposturi asemanatoare. Ursii „au inventat" un tip special de adaptare pe parcursul evolutiei lor: aduna mancare si „o depoziteaza" imediat sub forma de depuneri de grasime. Astfel, folosesc bogatia toamnei pentru a se ingrasa pentru iarna. Apoi isi reduc dramatic metabolismul si incep sa functioneze intr-un „mod de economisire a energiei", hibernarea.
Unele rozatoare (popandai, cartite, etc.) isi reduc functiile metabolice chiar mai mult si cad intr-un somn autentic adanc, o hibernare. Ati putea scoate usor aceste animale din vizuinile lor si tot nu s-ar trezi.
Nu trebuie, insa, sa privim hibernarea ca pe un proces rigid; mediul functioneaza aici ca factor de control. Inceputul, sfarsitul si intreruperile hibernarii depind de temperatura, de rezerva de hrana a ursului, de grasimea acumulata si de alti factori asemanatori. Inainte de a-si cauta barlog, un urs isi va goli sistemul digestiv de orice reziduuri alimentare. Perioadele de hibernare de pana la 5 luni in zonele reci sunt comune.
Sunt multi factori implicati: hrana suficienta si adecvata in timpul sezonului de ingrasare si medii adecvate in care ursul sa se poata retrage. Lipsa de stimuli exteriori, atat din partea vizitatorilor, cat si a altor ursi. In final, ursul trebuie sa se simta in siguranta; nu poate hiberna decat daca este lipsit de orice stres.
În timpul hibernării urşilor, pulsul încetineşte de la circa 55 de bătăi pe minut la doar 14.
Sper că am ajutat. :**