Desi am terminat scoala geerala de ceva timp cam vreo 6-7 ani, subiectul mi s-a parut greu si nu era accesibil oricarui elev, la romana am vazut ca a fost mai usor cu exceptia acelei poezii si autorul ei de care nu am auzit nici la facultate sau liceu dapai in scoala generala, mi s-a parut grele ultimele 2 probleme de la subiectul 3, si problema cu lei aia am rezolvat-o din ce mai stiam si eu si mi-a dat 35 sau 32 ceva de genu'; oricum greu subiect ati avut anul asta, daca e si examenul la fel nu stiu cati veti intra la liceu.
Daca tie,, ti s-a parut grele'' e clar cata carte sti.A fost super usor, sunt in clasa a 8a si nu sunt mare olimpica, dar subiectele au fost foarte usoare la matematica, iar poezia la romana era chiar draguta, in sfarsit nu s-a dat ceva din Eminescu sau vreun text din prostu ala de Creanga.Era foarte usor sa o intelegi, iar titlul era unul pe care te puteai juca in sensuri pornind de la asemamarea dintre modul in care zapada cade lin pe pamant si finețea unui sarut plin de drag.Rapsunsul era 35, pentru cel care a postat intrebarea.
Avand in vedere ca am terminat scoala generala de cel putin 6 ani, nu cred ca ai dreptul sa vii si sa-mi comentezi mie, e treaba ta daca ti s-a parut usor sau greu, in clasa a 8a e logic ca stii tot ce ti se da daca ai invatat ce faci tu acum in scoala generala numai faci in veci,fara sa cauti pe google,cine e autorul poeziei aleia cam ce stii tu despre el? proasta esti tu,pe langa faptul ca esti nesimitta si jignesti autorii romani care sunt cititi de toata lumea asta,sunt unii care invata romana numai ca sa citeasca poeziile lui Eminescu,am intalnit arabi care invatau romana pentru asta,daca tie nu-ti place Ion Creanga,pe noi, nu ne intereseaza, subiectul de la matematica a fost mediu spre greu, nu era accesibil oricarui elev, un 6-7 scoti usor dar ca sa iei 9-10 trebuia sa stii materie pe bunece zici tu de zapada care cade lin nu avea nicio legatura, titlul nu spunea nici decum asa ceva, pana sa vii sa comentezi e marii scriitori romani du-te si invata, iti recomand sa citesti bunele maniere pentru ca nu le prea ai, si cand o sa iei bacul cu cel putin 9 si termini o facultate si o incepi si pe a doua, vii si mai vb, evaluarea ce ati avut-o acum nu spune mai nimic, sa va vad cand veti da bacul, pentru ca din ce in ce mai putini il iau.
Uite care e faza, am jignit marii scriitori pentru ca majoritatea celor care ajung sus ajung cu ajutorul unor corporatii masonice(satanice) care manipuleaza intreaga societate.De acord ca e mai greu dupa ce ai terminat scoala de mult, dar tu acum ii raspundeai unui copil de clasa a 8a.Pentru el subiectele ar fi trebuit sa para ok, pentru tine da, mai greu, pentru ca intr-adevar se uita. Faza cu bacul, de unde sti ca nu o sa il iau cu nota mare(peste 9 ai zi parca)? Daca nu am dat bacul inseamna ca nu pot comenta? Subiectele au fost accesibile si pentru elevii medii din clasa mea, nu numai pentru mine si alti 2 -3 care am mers la concursuri si olimpiade. Faza cu facultatile, nu vreau sa fac 2 stai calm, vreau una si buna.(Academia nat. de informatii si daca nu intru, dreptu, desi nu stiu ce sanse am fara pile mai tarziu) deci nu ma lua cu 2 facultati.Cunosc oameni cu vreo 7, facute cu bani.App.Cand am zis ca e usor, nu m-am referit ca e usor sa iei 6-7 ci chiar 10, daca ai niste cunostile medii sa zic.Ce a fost asa greu? Unghiu dintre plane se vedea foarte usor, aratatul dreptelor alea perpendiculare era foarte usor pentru ca cele 4 puncte formau un romb si laturile cerute erau diagonale.Si ultimul subpunct(cu drepte coplanare) trebuie aratat doar ca MN e linie mijl, e paralel cu aia si e teorema conform careia 2 drepte paralele formeaza un plan(sau de putea demostra sa e trapez si alea st diagonale in el, eu asa am facut) Celelalte subiecte au fost ff usoare, deci nu le mai discut.Deci,ce a fost greu?
Cine stie la ce scoala esti si la ce barem te-ai uitat fetito, un elev care are 5-6 la matematica in clasa, nu-ti ia nici 4 cred in simularea asta, nu te compara pe tine cu altii, subiectele nu au fost usoare, asta e clar, eu am luat subiectelesi de la romana si mate si am stat cred ca 15 minute la ultimul punct de la ultima problema de la geometrie si tot nu mi-a iesit,in orice caz la examen va fi mai usor pentru ca asa a fost si anul trecut,pacat ca romanii stau prost cu practica si binisor cu teoria,degeaba invatat-ti atata nu o sa va ajute cu nimic,cat despre facultatea pe care vrei s-o urmezi,du-te pe info,dreptul,fara pile in Romania nu intrii nicaieri, e mai simplu sa fi IT si sa pleci, spre exemplu ca avocat in America, se cauta foarte multi, insa romanii nu sunt primiti pentru ca sunt romani.
Sa sti ca nu e greu ultimul subpunct, poate nu iti mai amintesti Adica, pentru un copil de a opta e o cerinta buna, deoarece am facut asta chiar in a 8 a.Cat despre facultate, stiu ca nu prea sunt sanse cu dreptul, dar nu am de gand sa am o meserie care nu imi place, sincer.Nu as rezista sa fac ceva ce nu imi place.Cat despre It, nu il urasc, dar nici nu imi place foarte mult si oricum, la scoala mea nu am facut deloc info, am avut ore optionale de mate in locul celor de info si cred ca e cam greu din a 9a.Iar faza cu invatatul, asa e, dar macar daca inveti ai un salariu mediu sa zic, decat şomer sau muncitor pe şantier, eu zic totusi ca e mai bine.
Eu raman la parerea mea,ca a fost greu,am un verisor care este olimpic la matematica a luat aurul la olimpiada nationala si a spus ca a fost greu,nu ma pot compara cu el,stie matematica mai multa decat mine desi am terminat liceul si sunt la facultate, nu pot rezolva subiectele alea, subiectul de anul trecut de la bac a fost mai usor decat ce v-a dat voua la simulare, concluzie:in Romania, scoala pe bune se face doar in clasele 1-8, restul, e o joaca de-a cifrele si absentelor.
35 am obținut și acesta era și răspunsul corect. Întregul barem îl poți găsi aici: http://www.b365.ro/......332300.pdf