Bai fratilor, simt foarte tare nevoia de afectiune de la cineva, dar chestia e ca nici tataia nu se uita la mine.O sa ziceti *ba da tu n-ai parinti?*, ei bine am, sunt sanatosi si ii multumesc lui Dumnezeu, dar stiti si voi ca viata nu e mereu roz. Dupa cate chestii s-au intamplat intre ei si sa zic asa niste lucruri la care nici nu ma asteptam, nu mai vreau sa le cer nimic pe plan emotional. Vreau sa stiu daca exista o solutie sa nu mai simt nevoia asta nenorocita. Am incercat de toate, sa ies pe afara, sa ascult muzica, sa ma joc pe PC, sa compun poezii retardate, sa ma concentrez pe altceva dar nimic nu merge si nu mai suport.(Daca am scris ceva gresit ma scuzati)

Te multumesti cu ce ai.

Poti sa iti faci un amic / o amica sau un prieten / o prietena. (cu sensul de iubit / iubita) O alta varianta ar fi sa te concentrezi pe altceva (in special un domeniu) si sa inveti / exersezi ca sa devii mai bun, insa singura varianta ca sa nu mai simti asta ramane sa te apropii de alta persoana / alte persoane

Cu toții simțim astfel de nevoi. Dar decat sa primim o afectiune durabilă, și după să dispară, mai bine nu. Așteaptă, ca viata le rezolvă pe toate. Tu trebuie să devii asa ca mine, un om de piatră, nu ai nevoie de afecțiunea nimănui, ce e aia? cu ce te încălzește?
Stai liniștit! Si sa stii ca părinții te iubesc chiar dacă nu o spun ^ o să îți treacă.
Fundă?

Părerea mea este că ceea ce simți este normal. Nu te neliniști. Timpul le rezolvă pe toate.

Iti faci o iubita/iubit, sunt destui oameni exact in situatia ta.