O poveste incitantă ce se încheagă în jurul unui triunghi amoros: Elena Gilbert, cea mai frumoasă şi mai populară fată din orăşelul Fell’s Church, şi doi fraţi ce se urăsc de moarte, Stefan şi Damon Salvatore, vampiri de peste 500 de ani. Da, încă o poveste cu vampiri care ajunge şi la noi!
Trecutul celor doi fraţi – care îşi manifestă influenţa asupra prezentului – este marcat de Katherine, cea care i-a transformat în vampiri şi apoi s-a sinucis pentru că ei au refuzat să o împartă şi să îi fie alături pe veci, acesta fiind şi motivul pentru care se urăsc atât de mult.
Urmând un tipar destul de comun, Elena îl întâlneşte pe Stefan la liceu iar cei doi se îndrăgostesc unul de altul. Partea fumoasa a idilei nu durează mult, apărând Damon care este hotărât fie să o aibă el pe Elena, fie să o omoare împreună cu toţi cei pe care ea îi iubeşte. Totul se desfăşoară pe fondul a numeroase atacuri şi crime al căror autor este Damon, dar pe care încearcă să le pună în cârca lui Stefan.
Poveştile secundare reflectă trecutul Elenei, ai căror părinţi au murit în accident de maşină, familia şi prietenii ei, dintre care Bonnie este clarvăzătoare sau chiar vrăjitoare, mândrindu-se cu originile ei druide, rivalităţile din liceu şi oraş şi războaiele pentru popularitate.
Eu am cartiile si le-am citit sunt total diferite de film ce am scris mai sus e de pe net
Da am citit eu! Daca imi aduc aminte maine iti scriu! Acum sunt mult prea obosita
Ok >:d<
Chiar mi-as dori sa aflu ce se intampla pe acolo
Nu de alta :-J...dar tot am auzit de ele, si sunt si eu pic curioasa
Mersi mult de tot >:d<
Sper sa-ti amintesti
O seara placuta >:d<
Somn usor
O poveste incitantă ce se încheagă în jurul unui triunghi amoros: Elena Gilbert, cea mai frumoasă şi mai populară fată din orăşelul Fell’s Church, şi doi fraţi ce se urăsc de moarte, Stefan şi Damon Salvatore, vampiri de peste 500 de ani. Da, încă o poveste cu vampiri care ajunge şi la noi!
Trecutul celor doi fraţi – care îşi manifestă influenţa asupra prezentului – este marcat de Katherine, cea care i-a transformat în vampiri şi apoi s-a sinucis pentru că ei au refuzat să o împartă şi să îi fie alături pe veci, acesta fiind şi motivul pentru care se urăsc atât de mult.
Urmând un tipar destul de comun, Elena îl întâlneşte pe Stefan la liceu iar cei doi se îndrăgostesc unul de altul. Partea fumoasa a idilei nu durează mult, apărând Damon care este hotărât fie să o aibă el pe Elena, fie să o omoare împreună cu toţi cei pe care ea îi iubeşte. Totul se desfăşoară pe fondul a numeroase atacuri şi crime al căror autor este Damon, dar pe care încearcă să le pună în cârca lui Stefan.
Poveştile secundare reflectă trecutul Elenei, ai căror părinţi au murit în accident de maşină, familia şi prietenii ei, dintre care Bonnie este clarvăzătoare sau chiar vrăjitoare, mândrindu-se cu originile ei druide, rivalităţile din liceu şi oraş şi războaiele pentru popularitate.
Eu am cartiile si le-am citit sunt total diferite de film ce am scris mai sus e de pe net
Mdah...melodia aceeia draguta nu prea ma ajuta
Oricum mersi
Lolkkk întreabă: