Http://www.google.ro/......tp?/search Daca as fi avut timp ti-as fi rezumat eu ceva din toate acelea, dar, cred ca poti face asta si singura. Extrage ce e mai important de acolo. sper ca te-am ajutat, bafta.
Deoarece la 11 martie 1871, Carol convoacă Locotenenţa domnească de la 1866, aceea
care îl adusese în România.
„Meseria de rege"
A fost momentul dificil al domniei lui. Altul, cu adevărat dificil, nu va mai fi decât în
1914, dar diferit motivat şi cu altă semnificaţie. Între cele două momente a fost strădania
cotidiană a meseriei de suveran. Un suveran sub privegherea căruia s-a transformat o ţară.
Colaboratorii săi s-au schimbat mereu. El a rămas punctul de sprijin neclintit priveghind toate
schimbările.
Carol nu era un om de cultură, cu gusturi rafinate sau cu nuanţe de stil şi de gândire. Era
un ofiţer german, şlefuit în comportament şi pregătire de spiritul aristocratic al familiei princiare
din care provenea. Nu era un suveran de fineţea intelectuală a unui Eduard VII, contemporanul
său. Carol începe „meseria de rege", cum îi plăcea lui să spună, foarte tânăr, formându-se pe
parcurs. Oamenii politici români cu care intră în contact îi sunt superiori prin cultură şi pregătire.
Dar cei mai mulţi dintre ei îi sunt inferiori ca disciplină civică şi capacitate de stăpânire în viaţa
publică. Carol joacă atacurile de care dispune de la înălţimea „suveranităţii" sale. Şi o face cu
mult succes, reuşind în România ceea ce nu reuşeşte dinastia străină în Grecia sau dinastiile
pământene în Serbia. Adică reuşeşte să asigure stabilitatea politică, temei al oricărei dezvoltări.
Azi e o chestiune de onoare pentru mine să susţin din răsputeri pe bărbaţii care s-au hotărât să
ferească ţara de complicaţiuni serioase." Iar la 23 mai 1871, la deschiderea Parlamentului, ţinea
să precizeze: „Adevărata libertate n-are nimica de a face cu neregula şi anarhia; fără datorii nu
există drepturi, fără ordine nu-i libertate."
broxi întreabă: