am 13 ani si in curand fac 14.
in fiecare zi plang dintr un motiv care poate vi se pare ridicol: pentru ca o sa cresc, parintii nu vor mai fi, voi ramane singura si nu va fi nimeni langa mine. Ma gandesc (,) ca poate nu vor mai exista casa parintilor si casa parintilor, iar uneori chiar imi plănuiam sa imi iau viata la 20 de ani.
Mereu cand sunt cu mama lăcrimez pentru ca imi vin in minte gândurile de mai sus. Incerc sa ma abțin sa nu plang si reusesc.
Cand parintii/rudele nu observa, ma strecor in baie, ma așez pe podea si plang. Daca m ar vedea plângând, sunt sigura ca m ar intreba de ce, dar nu as sti cum sa le explic, pentru ca poate vor intelege gresit si nu vreau asta.
Ceea ce vreau sa aflu este cum pot sa nu ma mai gandesc la ce am enumerat mai sus, si cum sa ma opresc din plans aiurea.
Multumesc.
Si inca ceva, dupa parerea voastra, pare ca m-am maturizat prea devreme, sau este un comportament normal?

Tu trebuie sa citesti POVESTEA PROSTIEI OMENESTI, ca sa intelegi ca ceea ce faci nu este normal si nici sanatos si in curand parintii te pot duce la medic sa te trateze la cap.
Nu-i normal sa plangi pentru ceva ce nu se va intampla!
Nu, nu te-ai maturizat deloc, dimpotriva, te-ai prostit si te comporti ca un copil fara minte deloc.
Nu, nu glumesc, din pacate adevarul asta este trist, dar foarte real.

Uite aici, ca sa te revezi in povestea prostiei omenesti:
https://www.youtube.com/watch?v=U5sSUjPoqD4
Daca nu esti proasta, vei intelege mesajul si vei inceta sa mai bocesti fara rost.

Oh hey, cu totii ne lovim de aceste ganduri mai devreme sau mai tarziu insa sa stii, ca nu`i chiar atat de rau pe cat ti se pare tie. Faptul ca ei nu vor mai fi este doar cursul firesc al vietii, gandesti asa acum pentru ca ii iubesti foarte mult, ceea ce este normal.Insa pana ce ei nu vor mai fi, tu vei creste, iti vei face prieteni si poate o familie a ta, iar lucrurile nu ti se vor mai parea atat de negre ca acum.Nu vei fi niciodata singura, sunt o multime de persoane in jurul tau care gandesc la fel si isi cauta pe cineva cu care sa imparta singuratatea, trebuie doar sa incerci.La varsta ta acum, ar trebui sa te concentrezi pe a te bucura cat mai mult de copilarie, sa te tii de scoala si sa te distrezi cu prietenii (in limita bunului simt).Nu stii ce va fi pe viitor, este doar o faza trecatoare.Ca sa iesi din ea, ocupa`ti timpul cu alte activitati care iti fac placere si vei vedea ca va fi totul bine.Gaseste`ti un scop in viata, sau mai multe, care sa te tina ocupata, sa nu mai ai timp de asemenea ganduri

Inteleg ce simti deoarece asta mai faceam si eu.Dar tu nu realizezi ca iti consumi timpul copilariei plangand decat sa il savurezi? Cand stai cu mama ta, de ce nu îi oferi o mica imbratisare calduroasa decat sa plangi? Ai doar 14 ani, mai ai 4 ani intregi in care sa te faci majora. Va trebui sa mergi la facultate, insa nu este obligatoriu. Toata lumea vrea sa creasca, dar tu esti putin diferita si mi se pare ca gandesti foarte bine! Copilaria o ai doar 15 ani (deoarece dupa 15 ani oamenii considera persoana la fel de capabila ca un adult). Uni se maturizeaza mai greu, cum ar fi abia la vreo 17 ani, sau chiar la 22 dar altii inca de la 12 ani devin foarte maturi. Esti inca micuta, chiar daca probabil tu esti dezvoltata fizic (sti la ce ma refer) asta este pentru ca in zilele astea pubertatea incepe intre 11-13 ani (media este de 12 ani). Mai ai pana la 20 de ani, fa timpul distractiv si sa nu plangi prea mult, deoarece nu stiu daca stiai, dar organismul uman este facut pentru a gandi pozitiv iar cel mai batran om din lume, a fost unul care aproape mereu avea un zambet pe buze. Cand vei avea 18-20 ani probabil vei avea un iubit si te vei gandi la tine la 14 ani si vei realiza ca ai plans degeaba. Te vei casatori, vei avea copilasi, nu trebuie sa gandesti ca vei ramane singura. In plus, stiu eu un barbat de 40 de ani care inca sta cu mama lui, nu este obligatoriu sa pleci. Asa ca, bucura-te de copilaria pe care inca o mai ai, savureaza toate momentele distractive si nu plange, este nefolositor. O zi buna, sper ca te-am ajutat!

Buna. Da, e un comportament normal si toti avem momente in care ne gandim ca timpul ne va desparti de ce dragi. Te-as sfatui sa incerci sa te impaci cu acest gând si sa iti traiesti copilaria cat inca mai poti si sa te bucuri de fiecare clipa cu cei dragi. Gandeste-te ca fiecare etapa a vietii are o parte buna, de exemplu cand vei fi adult iti vei face propria familie cu persoana pe care o iubesti alaturi . Mult succes pe viitor!

Salut ! E perfect normal stai linistita. E foarte bine sa accepti ca o sa gandesti diferit peste cativa ani (foarte diferit) nu o sa mai vezi lumea cum o vezi acum... Ai sa gandesti mult mai rational. Si mie imi placea sa plang intr-un fel cand eram de varsta ta . E ok stai linistita dar trebuie sa te gandesti ca iti aduce doar o satisfactie de moment aceasta stare de proprie compatimire. Esti perfect normala! Ce iti recomand este sa citesti ceva(asta grabeste maturizarea ''modului de a gandi''). Iti recomand Mizerabilii de Victor Hugo. Nu citii repede ci incet cu atentie

Stiu cum este, pur si simplu bucurate de prezent si ce va fi in viitot va fi!

Buna,si eu am momente uneori foarte rar, dar nu îmi place sa plâng.
Te sfatuiesc sa nu mai plângi in primul rand te poți îmbolnăvi, iar in al doilea rand cu toți creștem ne maturizăm, asta e viața unui om
Crezi ca daca plangi timpul se va opri sau rezolvi ceva?
Încearcă sa te încurajezi singura❤