Am nevoie de o părere, este un subiect delicat... Am 18 ani, am fost crescută de bunica mea de la 6 ani, împreună cu fratele meu cu 4 ani mai mare. Nu spun că nu sunt recunoscătoare, dar este oribilă, cu cât creșteam mai mult, cu atât mai mult îmi dădeam seama cât de nemulțumită sunt de modul în care sunt tratată. Este o comunistă în toată regula, doar pentru că ea a fost cumva pe vremea ei, vrea să fiu ca ea. Când eram mică mă certa din orice motiv, căuta ea mereu motive, chiar de nu avea, nu mă înțelege deloc. Când alți copii de vârsta mea se plimbau prin oraș eu nu aveam voie să plec din fața blocului (locuim într-un oraș mic, ce naiba, mă răpesc pensionarii sau ce). Ce să mai vb de prieteni, pentru ea copiii cu care stăteam erau doar ocupație, ea zicea să nu-i consider prieteni, "prietenii nu te duc la nimic bun" zice ea. În tot liceul am avut doar o prietenă cu care petreceam timpul mereu, fiindcă ea era în aceeași oală cu mine și mă înțelegea. Dar acum nimic nu s-a schimbat, degeaba sunt majoră, n-am dreptul să spun nimic, o opinie dacă am într-o discuție, una care să fie contra ei atunci când eu am dreptate și ea greșește, zice că comentez, că am prins tupeu. Nu am niciun drept, încă sunt ținută ca într-o lesă, în timp ce fratele meu era la începutul liceului mai liber decât sunt eu acum. Nu-i deloc drept! În curând voi începe cursurile la o postliceală sanitară, mai am 3 ani de zile până să mă pot angaja ca asistentă medicală și să pot fi "pe picioarele mele", dar simt că nu mai rezist atât. Nu am voie nimic, nu mă lasă nici să merg acasă la o prietenă, că "nu ai ce căuta în casele altora, stai dracu la casa ta". Efectiv, prietena mea de la liceu și cea de la mine de la bloc merg pe la noua casă a unui fost coleg de clasă să se joace, să se uite la filme etc, iar eu nu am voie că zice "regina". Sunt ca închisă într-o colivie, mă simt de parcă primul lucru pe care vreau să-l fac când voi fi "liberă" este să plec naibii și să nu mai aud de ea, să nu o mai văd, că nu m-a înțeles și nu m-a ascultat niciodată. Asta nu-i relație de familie, este doar de interes, la ce bun să te crească fizic dacă nu știe cum să clădească o relație psihică? Sunt o persoană rea că gândesc așa?
Nu eşti o persoană rea pentru că gândeşti aşa.
E o relaţie clară agresor-victimă. Ea este o persoană plină de ură, nemulţumiri şi frustrări vis-a-vis de sine şi de viaţa personală. Nu face nimic altceva decât să proiecteze asupra ta toate nesinguranţele personale, nu te ajută deloc chestia asta.
Nu îmi pot imagina de ce dacă cineva a avut o viaţă de rahat vrea să o facă şi pe a altuia. Dacă toată viaţa ai fost destul de limitat şi nu ai reuşit să vezi dincolo de o anumită faţadă a realităţii...de ce să nu îndemni tinerii din jurul tău să te depăşească?
Din păcate, bunicii noştrii au avut o viaţă mult mai grea decât noi. Ne aşteptăm de cele mai multe ori ca de la apropiaţi să primim imbolduri, să ne sprijine când avem nevoie, nu să ne pună piedici dar uite că de multe ori se întâmplă să "primim rău" în timp ce persoana crede că "face un bine".
O idee foarte bună ar fi să îţi cauţi pe cineva cu care să vorbeşti, care să te înţeleagă. Vis-a-vis de bunica ta nu ai ce să faci, nu o să o schimbi în veci. Ea are mintea "programată" să funcţioneze într-un anumit mod de zeci de ani, fără o tragedie în viaţa ei (şi nici asta nu e sigur) nu se mai schimbă.
Când o să ai copii, nepoţi...de fapt oricărui tânăr, să nu îi spui niciodată că oamenii sunt răi, să nu ai încredere în ei sau alte expresii asemănătoare. Spune-le doar că există şi oameni buni, nu doar răi şi rămâne la latitudinea noastră să ne ridicăm capul din pământ să avem o perspectivă mai amplă sau alegem toată viaţa să vedem nişte umbre în peşteri.
Răspunde
Ordonare:
După relevanţă
Nu esti o persoana rea. Este ok. Nici ea nu este o persoana rea. Nimeni nu este rau 
doar... inconstienta.
Imi pare rau sa aud aceasta poveste, dar pe de alta parte, este bine ca realizezi asta, ca gandesti asa. Lucrurile legate de religie, de lasatul undeva sau de familie. sunt subiecte ce pot fi dezvoltate ulterior foarte mult. Dar poate nu este cazul, asa ca ma opresc aici cu asta.
Legat de ultima parte... te intrebi asta, ne intrebi pe noi, dar te ajuta? Chestia cu "la ce bun", ei sa ii zici asta, nu noua. Noi te credem oricum .
Nu prea ai ce sa ii faci, mentalitatea ei nu se schimba. Asteapta trei ani.
Răspunde
Nu ești o persoana rea și eu as fi gândit la fel dacă eram în locul tău. O sa vina alte persoane de 40+ care au fost abuzate de părinții lor fara sa își dea seama și o sa îți comenteze ca ești o nesimțită, ca e bunica ta și ar trebui sa o respectivi indiferent de ce ar fi, ca ea îți vrea binele și bla bla bla... Nu i baga în seama.
Te as sfătui, dacă ai putea, sa îl iei pe fratele tău și sa va mutați amândoi în chirie. Pe lângă școala sau ce mai aveți voi, sa va luați un job part time și sa va întrețineți. O sa fie mai greu dar măcar o sa fii tu mai liniștita.
Răspunsul este publicat...
Te rugăm să aştepţi ca răspunsul tău să fie trimis spre publicare.
