Annelies Marie Anne Frank (n. 12 iunie 1929, Frankfurt am Main d. martie 1945, Bergen-Belsen, Germania) a fost o fată evreică germană, care şi-a pierdut cetăţenia germană în exilul olandez, şi care a căzut victimă genocidului nazist din al Doilea Război Mondial. Este cunoscută datorită jurnalului pe care l-a ţinut în ascunzătoarea din Amsterdam, înainte de a fi arestată.
Jurnalul, publicat după război de către tatăl ei, care supravieţuise, este considerat un document istoric al holocaustului, autoarea devenind o figură-simbol a victimelor
naziştilor.
Copilăria
Anne a fost a doua fiică a lui Otto Frank şi a lui Edith Frank (născută Holländer). Sora ei cu trei ani mai mare a fost Margot Frank.
Familia Frank, care erau evrei reformaţi, a locuit într-un cartier în care locuiau atât evrei cât şi oameni de alte credinţe, Anne având prietene romano-catolice, protestante şi evreice. Familia nu era strictă în ceea ce privea urmarea tradiţiilor religioase. Cea mai religioasă dintre ei era mama, Edith, pe când Otto, care avea o bibliotecă vastă, se ocupa mai ales de educaţia fetelor, îndemnându-le să citească.
După ce naziştii au venit la putere în Germania, Otto Frank s-a hotărât să deschidă o filială a firmei pe care o avea, „Opekta", la Amsterdam, în Olanda. [2]
După ce Otto se mutase singur în 1933, Edith şi fetele l-au urmat la Amsterdam în februarie 1934.
În 1938, Otto a înfiinţat împreună cu Herman van Pels (tot evreu, exilat din Osnabrück) o a doua firmă, „Pectacon", care vindea mirodenii.
În 1939, mama lui Edith s-a exilat şi ea la Amsterdam de la Aachen, unde a decedat în 1942.
În mai 1940 Olanda a fost ocupată de Germania nazistă, rezultatul fiind că regina Wilhelmina a plecat la Londra în exil, Olanda capitulând.
La început naziştii au fost mai puţin agresivi faţă de evreii din Olanda, dar acest lucru nu a durat mult timp. Legi antisemite au fost decretate una după alta, interzicerea mersului la cinematograf a evreilor lovind-o pe Anne cel mai tare, deoarece avea plăcerea de a colecţiona fotografii ale actorilor şi actriţelor de film. Totodată a fost nevoită să se transfere la o şcoală separată pentru evrei, şi puţin mai târziu toţi evreii au fost obligaţi să poarte steaua lui David. Pentru a ocroti firmele de controlul strict nazist, Otto a predat pro forma conducerea lor colaboratorilor săi arieni Johannes Kleiman şi Victor Kugler.
Pe data de 12 iunie 1942, cu ocazia zilei de naşere de 13 ani, Anne a primit un jurnal cu carouri alb-roşii, cu cheie. În el, făcea confidenţe unei prietene imaginare, Kitty, pe teme de religie, dragoste şi sexualitate.
Ascunzătoarea
La sugestia lui Kleiman, Otto Frank pregătise o ascunzătoare în locuinţa din Prinsengracht 263, de ca. 50 m², a cărei intrare era camuflată cu o bibliotecă. Otto o rugase pe secretara sa, Miep Gies, să îi ajute. Cu toate că ştia că o paşte condamnarea la moarte dacă ar fi fost descoperiţi, aceasta a acceptat imediat, ea şi soţul, Jan Gies, plus colegii de serviciu Kluger şi Kleiman, precum şi un anume Bep Voskuijl au ajutat familia Frank cu alimente etc. tot timpul cât au stat ascunşi.
Pe data de 5 iulie 1942, Margot, sora lui Anne, a primit o înştiinţare că va fi trimisă într-un lagăr de muncă. Dacă Margot nu se prezenta, toată familia Frank urma să fie arestată. De aceea, famila Frank s-a hotărât să se ascundă mai repede decât planificaseră iniţial.
Ca derutare, îşi lăsaseră locuinţa în dezordine, cu un bilet care simula o fugă în Elveţia. După o săptămână li s-a alăturat în ascunzătoare familia van Pels, iar în noiembrie 1942 Fritz Pfeffer.
Trădarea şi arestarea
Cu toate că se consideră că cei ascunşi au fost trădaţi de către cineva, trădătorul nu a putut fi identificat niciodată.
Pe data de 4 august 1944, naziştii au venit la locuinţa din Prinsengracht după ce cineva îi trădase sunând Gestapo-ul. Kleiman şi Kugler au fost arestaţi (primul fiind eliberat ulterior din motive de sănătate, iar celui de al doilea reuşindu-i pe 28 martie 1945 să evadeze din lagărul unde era ţinut). Miep Gies a folosit haosul care s-a produs în legătură cu arestarea celor ascunşi şi a încuiat jurnalul lui Anne într-un sertar, intenţionând să i-l dea înapoi după război.
Cei ascunşi au fost duşi la sediul Gestapo-ului, unde au fost ţinuţi peste noapte, iar a doua zi au fost transferaţi în închisoarea Huis van Bewaring, iar după alte două zile în lagărul de tranziţie Westerbork.
Pe 2 septembrie 1944, familiile Frank şi van Apell au fost anunţate la apel că vor fi trimişi la Auschwitz. Pe 3 septembrie, a plecat ultimul tren spre Auschwitz (cu 1. 019 evrei), unde a ajuns după două zile. La rampă, femeile şi bărbaţii s-au văzut pentru ultima oară. Anne împlinise 15 ani cu trei luni înainte de sosirea la Auschwitz, scăpând astfel de o moarte imediată, deoarece 549 de pasageri, inclusiv toţi cei sub vârsta de 15 ani, au fost trimişi direct la camerele de gazare.
Cei 258 de bărbaţi şi 212 de femei care scăpaseră de prima selecţie au fost dezbrăcaţi, dezinfectaţi, raşi şi tatuaţi cu un număr.
Anne, Margot şi Edith Frank au fost trimise la blocul 29 din lagărul de femei Birkenau, unde au stat până pe 28 octombrie 1944, când au fost transferate la lagărul de concentrare Bergen-Belsen.
În martie 1945 lagărul a avut o epidemie de tifos, care se pare a omorât 17. 000 de prizonieri. Printre victime s-au aflat şi Anne şi Margot. Se pare că Margot a murit cu câteva zile înainte de Anne.
Pe 15 aprilie 1945, trupe britanice au eliberat lagărul de concentrare.
Otto Frank a fost singurul care a supravieţuit dintre cei care se ascunseseră în Prinsengracht 263. După eliberarea pe 27 ianuarie 1945 (de către trupele sovietice) a lagărului de la Birkenau, a locuit până în 1953 la Amsterdam. După aceea, s-a mutat la Basel, Elveţia, unde locuia sora sa. Acolo s-a recăsătorit cu Elfriede Markovits, care îşi pierduse la rândul sau soţul şi fiul la Auschwitz. Până la moartea sa, pe data de 19 august 1980, Otto a locuit la Birsfelden lângă Basel, dedicându-se publicării jurnalului lui Anne.
(sursa : http://ro.wikipedia.org/wiki/Anne_Frank )