îmi filtrez existenţa prin criteriile tale, astfel toate clipele mele trec prin pulsul tău.
nu, nu, nu merge aşa.
suntem o integrală definită pe intervalul [0, ∞] cu valori reale, ficţionale şi ce mai vrei tu. ştiu, suflete, că pentru tine matematica nu e altceva decât o formă de a socializa cu raţionamentul. dar luând totul din punct de vedere semantic şi anatomic, celulele tale se integrează în sistemul meu imunitar.
nu merge nici aşa.
caratina asta nu-mi prieşte. inspir metafore şi expir o multitudine de cuvinte reci. hai mai aproape, să te inspir, să-mi fi oxigen, să mă alimentezi cu viaţă. să te simt alergând printre celule pulmonare. promit să-ţi fac loc în artere. arunc toată mobila răfuită a trecutului, şi covoarele pline de sare de mare vărsată din glandele mele lacrimale. îmi simt vasele de sânge mai libere, mai uşoare. e un loc perfect de joacă pentru tine, amintire a copilăriei mele fericite, amintire a viitorului nostru.
hai, bucură-te, răzi cu mine!
mă caut, iar tu-mi pari singurul reper. pari perfect pentru un asemenea angajament. şi înainte de a mă întreba ca un copilaş curios "ce ar trebui să fac?" îţi voi spune eu. vreau să mă regăseşti, să mă regăsesc, să-mi aminteşti cine sunt, să-mi amintesc tot viitorul tău.
pentru că "Aşa începe totul. Ca într-un vis… " (Mircea Eliade)