Bună, am o întrebare...pe care mai mult ca sigur majoritatea adolescenților au avut'o in cap odata sau de doua ori. Problema e, ca eu numai sunt adolescenta. Nici adult. Sunt undeva la mijloc! Acum câțiva ani am renunțat la facultate, la viata personală, la locurile preferate, la tot, pt a ma muta cu TOATA FAMILIA mea. Urma sa am grija de afacerea familiei. Am avut, am pus afacerea pe picioare, am recuperat datoriile, am iesi si pe profit. Acum un an din motivele absurde ale familiei mele a trebuit sa închidem tot. Eu rămânând fara...loc de munca! La scoala nu ma puteam întoarce, de atatea ani nu am mai învățat nimic...in fine trecem peste! Din manager de firma...m'am transformat încet încet in: bucătăreasă, menajera, baby-sitter, sluga mai exact! Nu'i problema sa faci "treaba in casa", nu spun asta! Dar faza e ca... La mine asta se transformase in loc de munca fara salariu si toata familia se comporta cu mine asa! Numai pot iesi in oras, nu ma pot intâlni cu nimeni, nu pot face nimic! Pur si simplu sunt legată de ei! Legătura este in capul meu, stiu asta. Dar cum nu pot vorbii cu nimeni din familie, apelez la voi ...la necunoscuți. Si cu ce apelez? Revin la introducere... întrebarea pusă de majoritatea adolescenților...! Sa plec de aici sa imi recapăt viata si sa ma descurc sau sa stau langa familie si sa vad cum se desfășoară totul? Poate va pare o prostie problema mea. Dar ma macină...si chiar nu am cu cine ma sfătui! Ajutor va rog...un sfat, o idee, o iluzie... ceva...

Cunosti povestea cu puiul de prepelita si fratii lui?

Cei care au zburat, si-au facut o viata, si se bucura de ea. Cei care au ramas in cuib, au murit.

Cam acelasi lucru se intampla si la tine.

Cu siguranta poate este o increngatura in familie, cu suport sau fara, la final nu conteaza.

Precum copacelul, daca vrei sa cresti, va trebui sa iesi din umbra padurii. Altfel o sa cresti cotita, dupa soarele care mai (daca) apare printre frunzele celorlalti.

Din pacate, viata evolueaza. Asa cum a ta a evoluat in jos, pentru ca ai permis, este tot datoria ta sa faci in asa fel incat viata ta sa ia directia in sus.

Doar tu alegi. Din pacate. Si chiar daca amani anumite alegeri, si aceea este o alegere. Si iata unde ai ajuns.

Cum ti-au mai spus si altii poate, ar cam trebui sa pleci si sa te bucuri de viata. Atat cat poti, atat cat stii. Dar e doar viata ta.

A sta langa familie, e frumos. Insa, doar de sarbatori. In rest, e timpul sa incepi sa te uiti si tu la o familie a ta.

Libertatea ta incepe acolo unde libertatea lor se termina. Doar ca tu ai lasat ca libertatea lor sa vina peste libertatea ta.

O decizie amanata acum, va declansa mai multa suferinta din partea ta. Si remuscari.

Daca pleci, nimeni nu o sa moara. Daca insa stai, doar tu o sa mori pe dinauntru...

Tu alegi daca vrei sa fii parte la sinuciderea ta sufleteasca sau poti sa faci ceva sa fii macar jumatate din cine iti doresti sa fii.

Dar odata ales (chiar si prin ne-alegere), nu ar trebui sa dai vina pe altii...