Am o mica problema.Am 16 si am o conceptie foarte urata asupra vietii.Pur si simplu nu sunt aproape niciodata ok, sunt depresiva mai mereu chiar si fara motiv.Ma confrunt cu anxietatea de ceva timp si nu mi-e usor dar rezist eu cumva.Ideea e ca nu vreau sa traiesc, zici ca am innebunit dar asa e.Mi-e atat de frica ca nu voi fi in stare sa infrunt toate lucrurile oribile care o sa mi se intample.Si nu sunt neaparat negativista,sunt realista,adica asta-i viata omului, tuturor li se intampla lucruri oribile.Ma gandesc si la lucrurile frumoase dar ca acestea nu sunt sigura ca se vor intampla dar cele naspa da pentru ca asta-i viata.Sunt prea slaba pentru lumea asta si nu stiu de ce am fost supusa unui asemenea chin.Inteleg ca gandirea mea este neinregula dar nu stiu ce am facut gresit.Pur si simplu sunt depresiva fara motiv ca acum si simt de parca nu sunt facuta pentru lumea asta.M-am saturat sa ma mai confrunt cu anxietatea,depresia, gandurile negative pentru ca la cat de slaba sunt eu nu le pot duce.Nu inteleg de ce nu pot sa fiu ca un adolescent normal care isi traieste viata, de ce trebuie sa fiu eu altfel.Stiu ca nu prea am dreptul sa ma plang dar m-am saturat sa mai traiesc in lumea asta,nu e pentru mine,nu gasesc nimic care sa ma faca sa ma simt mai bine. Mentionez ca nu am ganduri sinucigase, nu am chiar luat-o razna de tot doar sunt foarte speriata si nu mi-e usor.Este ceva ce pot face sa ma schimb sau sa imi schimb starea?

Wow. Ai descris perfect ce simteam eu pe la 13-16 ani. Parca as fi scris eu intrebarea asta.
Si apoi m-am indragostit si am inceput sa fiu cu actualul iubit. Sa fiu cu el a fost cea mai mare dorinta a mea de pana acum.
Incerc sa imi dau seama cand si cum mi-a trecut starea asta. Cred ca prezenta iubitului meu si trecerea timpului m-au facut sa uit de gandurile alea. Chiar am ajuns sa ma tem ca gandurile negative si dorintele de atunci s-ar putea indeplini.
Ce ma scotea pe mine din starea respectiva erau flirturile, asa-zisele stari de "indragosteala". Ma faceau sa simt ca viata e frumoasa, cumva palpitanta. Asta pana m-am indragostit si m-am convins ca viata chiar e frumoasa.
Ce te sfatuiesc eu e sa discuti cu un psiholog. Am incercat asta si sa stii ca a functionat. Alt sfat ar fi sa incerci sa te bucuri de micile placeri ale vietii: poate un hobby, mancarea/desertul preferata/preferat, petreceri, flirturi, iubire.
Cu timpul o sa te simti mai bine.
Eu cred ca de vina pentru tot ce simti tu acum e adolescenta.
Daca vrei sa mai vorbim imi poti trimite mesaje.

Nimic,accepta viata asta cum e un drum spre groapa/moarte, restul se mint cu iluzi si sperante atat

Ai 16 ani, inca ai timp sa-ti schimbi parerea despre viata.
Da tu acum vezi viata bine, exact asa cum e ea, asa o vad si eu, dar asta e si un dar si un blestem, tu trebuie sa stii sa-l folosesti, sa stii cum sa-l echilibrezi, daca ajungi la acest stadiu vei vedea ca te vei simti mai bine, da, vor exista unele momente de depresie, pentru ca viata nu e perfecta iar asta te dezamageste, dar vei vedea ca nimic nu te va mai uimii, si cand multi ar fi la pamant tu inca ai ramane in picioare.
Trebuie sa intelegi ca nu ai ce pierde, daca ai in fata un obstacol, trebuie sa incerci sa treci peste fie ca-ti este usor fie ca-ti este greu. Nu vei avea ce pierde, totul e trecator, tu trebuie sa inveti sa mergi mai departe si sa lupti pentru ceea ce-ti doresti.

Nu ajungi la o astfel de stare fără un anumit motiv. De obicei se ajunge aici când ai nişte lipsuri. Fie ele morale, fizice, spirituale.
Ceea ce trebuie să faci este să lupţi pentru ceea ce-ţi doreşti, nu doar să speri că va fi bine fără să acţionezi.
Baftă

Spune-mi pe privat numele tau pe Facebook si putem vorbi acolo, daca vrei...si eu am trecut prin asta...

Cel mai bine te duci la un psihiatru ca sa-ti trateze depresia si anxietatea.De regula acestea apar din anumite motive, presupun ca viziunea ta asupra vietii a aparut din niste experiente nasoale din trecut.Nu este un lucru rau ca esti realista dar uneori e bine sa fii optimista ca sa nu ai probleme cu starea de spirit.

Daca o tii pe drumul asta o sa inceapa si gandurile sinucigase, iti zic asta din propria experienta. si eu am 16 ani si am fost si sunt plin de goluri, asta pentru ca parintii m-au abandonat si pl inca 1000 de motive sa fiu depresiv. chestia este ca duci lipsa de afectiune, iti dau un sfat incearca sa te redescoperi nu mai pune la suflet toate lucrurile banale si incearca sa inlocuiesti acele lipsuri cu lucrurile pe care le faci tu cel mai bine... asta te va ajuta

Bucura-te de viata...Se intampla si rele si bune tuturor...Ai incredere in tine ca poti trece peste orice... FUNDA?

Încearcă să ajuți părinții, prietenii, copiii nevoiași, oamenii străzii, cei care au nevoie de ajutor oferindu-le din timpul tău și resursele tale (nu cele financiare doar dacă simți) pentru că doar câteva zâmbete și vorbe bune primite + feeling-ul awesome pe care ai să îl ai când ajuți te vor refocaliza pe ceea ce contează cu adevărat în viața asta și te vor distrage de la "bolovanii" pe care viața ți poate arunca în cap . Mă rog pentru tine!

Hey,cel mai bine ar fi sa petreci mai mult timp cu persoanele dragi din viața ta.Cred ca stiu la ce te referi.Pun pariu că te gândești la asta când te culci sau ești singura.Alta soluție ar fi sa găsești rezolvare a tot ce te supăra si sa vezi lucrurile frumoase ale vieții.Esti tânără, te distrezi cu prietenii, ai motive să zâmbești.Nu lăsa tristețea să îți înece bucuria adolescentei.Nu ești slabă, ești ok.