Am o problema. Am aproape 16 ani si mi se pare pur si simplu imposibil sa devin fericita.Nu stiu ce sa fac ca sa devin fericita, parca orice as face nu este destul de bun in asa fel incat sa ma faca sa ma simt mandra ca traiesc.Sincer chiar imi doresc asta din tot sufletul pentru ca sunt la liceu si toata lumea spune ca aceasta este cea mai frumoasa perioada a vietii si as vrea sa simt si sa cred si eu asta.Deci efectiv orice as face nu ma simt implinita.Reconosc ca una dintre cele mai mari frustrari sa zic asa este faptul ca nu am un iubit si din cauza asta ma simt incompleta si goala pe dinauntru dar pana cand o sa am unul chiar vreau sa imi traiesc viata. Chiar am tot ce imi trebuie in afara de un iubit dar ca tot nu sunt fericita si nu stiu ce ar trebui sa fac ca sa fiu.Ce ar trebui sa fac?

E ok, esti la varsta in care asemenea comportari si ganduri nu pot fi luate drept exagerate sau ciudate.Eu am 15, am trecut printr-o faza de genul in jurul varstei de 13 si pot spune ca mi-a trecut aproape complet.Dar eu am incercat sa scap de tristete, nu am lasat doar pe vrute. Efectiv ar trebui sa lucrezi cu gandurile tale.Sa incerci sa iti dai seama daca ceea ce gandesti este nenecesar mai trist sau deprimant.Incearca efectiv sa iti dai seama de importanta unui lucru si sa il incadrezi in categorii care merita sa te intristeze si care nu sunt destul de importante incat sa faca asta.Trebuie doar sa incerci sa pui ordine in ganduri.La inceput o sa fie greu,dar nu va trece prea mult pana cand ordinea naturii va face sa iti treaca.Mi se pare ca s-au emis si teorii pe tema asta, nu e ceva unic si ciudat, asa cum cred ca consideri tu.E natural si normal pentru generatiile secolului nostru.
Ai un infinit de motive sa traiesti, se inmultesc pe zi ce trece.
Si faza cu iubitul, nu e important.Intr-o masura as fi ipocrita sa nu zic ca schimba ceva, dar nu e totul. Poti petrece momente frumoase si cu prietenii, baieti sau fete.Incearca sa nu te mai gandesti.Nu crede ca singuratatea poate fi umpluta cu prezenta oricui.E o prostie.Mi se pare ca era un citat, de Poindexter parca, care spunea ceva de genul:"In the end we are all just humans, drunk on the idea that love and only love can heal our brokenness ".Era asemanator.We are just drunk on the idea, that doesn't make it right, our conscience is blinded by fake happiness. Sper ca intelegi ce am vrut sa zic
O viata frumoasa si multa fericire iti doresc