| Andreea_2874 a întrebat:

As avea mare nevoie de ajutor.In urma cu un an, am cunosc un baiat, prin intermediul internetului.Am vorbit toate cele, ne-am intalnit de vreo 2-3 ori. Apoi dupa o perioada ne-am certat, nu am idee de ce, dar ne-am impacat pana la urma, eu fiind cea care i-am trimis un sms cu "ceau, cmf". Am uitat sa mentionez ca ne-am dat si ignore pe mess big grin, insa dupa ce am discutat prin sms am inceput sa vorbim iar, ca la inceput.Sincera sa fiu, imi place de el. Dar el nu am idee ce simte pentru mine. el ii un tip care le ia in gluma ( cel putin asa impresie mi-a dat)si. nu stiu de ce dar nu ma pot gandi la altul decat numai la el straight face. Chiar as vrea sa fiu cu el, dar e si chestia ca el ii de alta religie (nu-mi place sa utilizez termenul de "pocait"), iar eu is ortodoxa.De cand l-am cunoscut mai bine, am inceput si eu sa ascult muzica crestina, toate cele ca sa vada ca si mie imi place(chiar imi place :d). Ce ar trebui sa fac? sa-i zic ce simt? cum sa procedez? (mentionez inca o data faptul ca el ii un tip cam aiurit de felul lui, si nu prea ia in serios nimic big grin). Multumesc >big grin

Răspuns Câştigător
| INeverStopLoving a răspuns:

Ia-l usor si vorbeste cu el fata-n fata atingand subiecte comune gen religie, daca el este asa de religios. propune-i idei inedite si vezi cum reactioneaza: daca ii incantat de ideea ta sau te respinge. important: cand vorbesti cu el despre religie...documenteaza-te ca lumea despre acest domeniu, si sa stii foarte bine ce vorbesti sau despre ce-ti vorbeste el. sa nu se prinda ca tu asculti doar de dragul lui, trebuie si sa simti cu adev. atractie spre acest gen de muzica. Nu toata lumea suporta sa il asculte. Si fii mereu frumos imbracata, amabila si cu zambetul pe buze. si nu ii arata prea tare ca-ti place de el. Fii degajata in prezenta lui, atunci il vei atrage prin unic tau fel de a fi. Daca copiezi un anume trend [indiferent ca-i moda, machiaj etc.], il vei dezamagi! Important este sa fii tu insati! Pt ca tu vrei sa se indragosteasca de tine, nu? Nu de o alta persoana. Si cand te intreaba anume chestii despre tine: zi doar de bine si nu ii da prea multe detalii sau da-i raspunsuri vagi. Misterul atrage de numa. Si inca ceva important: fii sincera cu el si ajuta-l in caz ca-ti cere ajutorul in anume ceva. cam atatwinking sper ca te-am ajutat cu experientza mea proprie.

6 răspunsuri:
| BeYourOwnMaster a răspuns:

Poi.incearca sa il faci sa inteleaga ca tu nu glumesti deloc cand e vorba de sentimentele tale. Spune-i ca il placi(sa fii destul de serioasa cand ii zici altfel va considera gluma)si dupa ce ii zici depinde de el ce va urma.Bafta:*:*

| Andreea_2874 explică:

Aname : pai il cunosc, asta e chestia big grin.
ii un baiat obisnuit, nu-ti fa griji :d.

| ileanaadrianastan a răspuns:

Cel mai bine ar fi pentru amandoi sa abandonati credintele religioase idolatre in care ati fost crescuti. Daca doriti sa intelegeti modul in care trebuie abordata Biblia, recomand sa-l recititi pe Maimonide, cel mai mare erudit evreu. Va spun aceasta deoarece Biblia este o Carte scrisa de evrei si evreii trebuie ascultati atunci cand o interpreteaza. Cand vrei sa intelegi esenta unei carti, te adresezi scriitorului, nu?

| ღNameღ a răspuns:

Pff, pai...SA NU AI INCREDERE IN EL, tu nu stii cine e, l-ai vazut vreodata in fata da in persoana, atatiaaaa copii se fura pentru ca se lasa pacaliti, ascultama daca tot ti-ai pus problema aici, nu gresesc

| ღNameღ a răspuns:

Atunci... daca tie iti place de el afla daca te place si el...fi prietenoasa:*

| dutzy_2100 a răspuns:

Stii in general persoanele din religiile astea '' pocaite'' sunt foarte bine crescute de parinti, asa ca nu cred ca ar trebui sa-ti faci griji in privinta asta... Baietii nu sun perversi ca majoritatea din ziua de azi, nu injura, nu folosesc nici macar '' prostule'' sau chestii din astea. Nu beau, nu fumeaza, de droguri nu mai zic si la petreceri din astea cu muzica / bautura si asa nu merg. Intre ei da. ( asta e in general si e cazul ideal sa zic asa ca am cunoscut si exceptii... )
Ai spus ca de cand esti cu el ai mai ascultat muzica crestina si te atrage intr'un fel, vorbeste putin cu el si intreaba'l daca nu poti merge la el la biserica la o seara de tineret de exemplu ( aceste seri sund dedicate in special tinerilor. muzica mai ritmata si predica pentru tineri ) Incearca sa te duci o data sa vezi cum e. Sa mai cunosti cateva persoane de acolo si atunci ai sa vezi ca ei sunt crescuti intr'un anumit fel, cel putin parintii incearca, unii sunt care o iau pe aratura si merg la biserica doar asa. Poate acest baiat e una dintre exceptii sa zic asa pe care am avut ocazia sa le cunosc si eu. Nu stiu, dar eu spun ca sunt slabe sanse happy. Incearca dupa cum am spus sa mergi de cateva ori la ei la biserica, sa intrii in cercul lui de prieteni happy. Asa il poti cunoaste mai bine zic eu.