As avea nevoie de niste sfaturi din partea voastră. Totul a început acum un an. Sora mea a fost bolnavă de cancer 2 ani si a murit. Perioada aia, nici nu stiu ce s-a întâmplat. Nu mai aveam lacrimi, nu stiam exact ce se întâmplase. Crescusem cu ea si cu bunica mea de la 10 ani, părinții mei lucrând în străinătate și venind acasa doar 3 luni pe an. După ce s-a intamplat asta părinții mei au plecat în străinătate iar si am ramas doar cu bunica. Nu imi dau seama nici acum ce simti in legatura cu ea. Imi aduc aminte doar de momentele in care ii era rau, asta si visez. Nu imi place sa ma gandesc la ea, sa merg la cimitir si simt ca nici nu a existat. După câteva luni a început să imi placa foarte mult de un băiat. Prima dată când imi plăcea cineva. Am vorbit cu el 3 luni, m-a facut sa il iubesc, sa ma simt foarte fericita, sa uit de tot, dar dupa a rupt brusc legatura cu mine, fără să imi spuna ceva. El nu stie ce simt pentru el. Au trecut 2 luni de atunci si eu inca ma gandesc mereu la el. Schimbarea s-a produs după. Eu gândeam mereu pozitiv. Visam sa ajung la facultate, sa muncesc, sa fac un adăpost pentru câini, sa ajut oamenii. Nu doream raul nimănui, incercam sa gasesc un lucru foarte bun in orice lucru, dar acum am niste ganduri care imi strica toata starea. Simt ca nu mai am sentimente. Ca nu imi mai iubesc familia, animalele, nimic. Cand gandesc ceva bine, vine cate un gand care spune ceva rau. Incerc sa le alung, dar tot ma simt prost. Gânduri ca de exemplu, "uite ce frumos este copilul ala, nu, tie nu iti plac copii", iar asta ma face sa ma simt foarte prost, sa cred ca sunto persoana foarte rea si ca nu merit nimic. Nu vreau sa fiu asa. La psiholog nu pot sa merg acum. Părinții au probleme destule, nu vreau sa ii mai deranjez si pe ei, iar cu bunica nu prea am ce sa discut. Fac 18 ani anul asta. Va rog sa ma ajutati cu un sfat.

Wow. Imi pare rau pentru pierderile intampinate si din ceea ce spui transmiti faptul ca nu ai nicio persoana drept sprijin, care sa iti fie alaturi si esti total coplesita de problemele din jur.
Insa perspectiva asta e uneori gresita. Crede-ma, singura persoana care ar trebui sa iti fie alaturi esti tu. Degeaba ai prieteni, familie care iti ureaza "toate bune" daca tu nu faci niciun efort sa ajungi la liniste.
Esti deja mare, nu mai esti copil si te indrepti spre multe ramuri ale vietii (facultate, job, casa, bani, sarcini in plus, aspiratii de implinit) iar timpul nu o sa stea in loc pentru tine, asteptand o stare mai buna emotionala.
Pur si simplu detaseaza-te, e o cale pentru tot. Nu ai avut parinti sa te invete unele lucruri? Le inveti singura. I-ai pierdut pe cei dragi? Poti si singura momentan.
E normal ca unii baieti la varsta asta sa nu caute nimic serios si ca si noi, nici ei nu stiu ce vor uneori. Lasa-l pe baiatul ala, o sa intalnesti pe cineva care stie ca te vrea si o sa ti-o arate. Nu meriti ca in loc sa te gandesti la tine, sa te gandesti la o persoana random care nu mai da 2 bani pe tine.

Pff... Înțeleg prin ce treci. În primul rând, gândește pozitiv. nu vreau să te sperii dar cred că e vorba de o depresie, iar asta se vindecă. Crezi că ești o persoana rea? Nu ești! Asta crezi tu, ai fost încercată de viață, dar Dumnezeu dă probleme doar celor care le poate duce. Ca să poți ieși din aceasta stare, eu îți propun sa nu te bazezi in persoane (doar in familia ta) iar daca nu poți vorbi cu familia ta încearcă să faci ceva ce te liniștește, ce te calmează, ce te aduce in largul tau, așa cum erai înainte de a muri sora ta. Încercă să îți exprimi sentimentele, încearcă să scrii despre ce ti-se întâmpla, încearcă să asculți o muzică care te relaxează, încearcă să nu mai privești în trecut... Încearcă să discuți cu bunica ta, sigur și ea îți va da sfaturi bune, are experiență în a da sfaturi, încearcă să fi mai deschisă (dar nu cu oricine)
Mic sfat : pune-ti un zâmbet mare pe fața, discută cu bunica ta chiar și cu părinții tăi (pentru că te vei simți mai bine, o să te eliberezi) iar dacă vrei să ieși din starea asta (fără psiholog) fă ceva creativ, ca să poți uita de asta. Multă baftă, dacă mai vrei sfaturi dă-mi mesaj ( nu uita de zâmbet

Buna! Imi pare prin ce ai trecut si prin ce treci (((, dar daca ai intrat asa intr-o stare ca urasti totul si te gindesti ca nimic nu are sens in viata asta, incearca sa te duci la un psiholog nu inteleg de ce nu poti sa te duci, cel mai bine incearca sa vorbesti cu bunica ta de spre asta povesteste-i totul stiu bine ca ea te va intlege perfect, si noi te intelegem imi pare rau, sper sa fii bine, poate acum ai perioada asta (( dar dacai sa vb cu cineva ai sa te simti mai bine cineva de incredere cum am spus bunica ta, dar daca nu vrei sa vb cu bunica ta de spre asta du-te la biserica, roaga-te vorbeste cu parintele el te va intelege perfect, si eu citam fost copil am avut niste probleme si nu le spuneam la parinti ca ei se certau zilnic problema erau banii, si la rude sau prieteni imi era rusine sa le povestesc despre asta, dar sincer aveam 15 ani nu stiiam ce sa fac ma gindeam la suicid sau ceva de genu ca doar asa voi scapa de probleme asta nu e solutie doamne fereste (((, dar stii cum am rezolvata asta am inceput sa ma duc la biserica si erau momente in care plingeam si m-a vazut parintele de cateva ori si m-a intrebat de ce pling si nu-i spuneam nimic imi era rusine, dar intr-o zi dupa slujba i-am povestit totul si sa stii ca m-a ajutat foarte mult el e cel mai bun, te intelege mai bine decat un psiholog.