Am fost o fata cu zambetul pe buze.Doar cei care ma cunosc indeaproape ma vad plangand sau vaitandu-ma, sau pe Tpu.In rest,nu am lasat sa se vada ca sunt marcata de o situatie naspa din familie,si anume ca taicameo a fost plecat cand eram mica si s-a apucat de baut,si a devenit un alcoolic in toata puterea cuvantului.A facut inchisoare intr-un timp, apoi a venit in tara daramat prin 2008, si de atunci 1 data pe luna merge la spital din cauza bauturiii
Putin cate putin mi-a luat in ultimii doi ani orice speranta ca se va mai face bine sau ca vom fii vreodata familia aia normala.
Alta chestie care m-a marcat a fost ca acum 2 ani pe vara bunica-mea a facut o operatie la inima si am ramas acasa doar cu bunicu(care bea si el)si a trebuit ca din fata care habar n-avea ce animale are in curte sa ma ocup de o gospodarie calumea de la tara.Am crezut ca bunica-mea va murii, taica-meo bea si el, si 2 luni am trait un iad pe pamant printre bautura si munca. Experienta asta cred ca m-a coborat cu picioarele pe pamant,din visul de oras pe care mi-l aveam.
Cu tata am trait cele mai naspa momente:crize, sperieturi in toiul noptii, dezamagiri si multe altele.
Asta e.Ma bucur ca nu sunt o fata imatura, crescuta-n puf, care cand se va trezi din mirajul unei lumi frumoase va avea un soc puternic.
M-a marcat una aflasem ca e materialista si panarama din gura ei, acum prefer sa raman singur toata viata.
Nu pot sa zic ca am trecut prin multe pentru ca as minti.
deocamdata nu m-a marcat nimic inca am fost putin socata cand a murit bunica mea.
nu puteam crede ca i s-a intamplat asa ceva din cauza unor oameni tampiti care nu se pot uita daca vine trenul sau macar sa auda.
mi-au luat ceva ani sa inteleg aveam 7 ani...
credeam ca nu s-a intamplat nimic cand parinti meu au venit acasa nu am intrebat nimic.
am auzit dupa de la usa de la un vecin care discuta cu bunicul meu si bunicul i-a spus.
dupa 3 ani acelasi lucru...
inca nu am trecut de greu, acum vine tot ce este mai greu.
M-au marcat foarte mult parerile celorlalti, perspectiva lor asupra realitatii si parerile despre comportamentul meu.
destul de draguta intrebarea
Copilariaa mea a fost destul de frumoasa
Mereu cu bunikii
Parintii erau plecatzii mereu
darr mi-a placut asa
mi-am petrekut copilaria la tara
unde am avut loc de joace si o gramada de prieteni
de mica imi placea cica " sa fac prajiturii din noroi" si sa ma joc dea vazatoare
uram sa poarte cineva aceleas haine ca mine
ca apukam si plangem iubeam sa iau tokurile lui mama si sa ma plimb cu ele prin casa
prefacandu-ma ca am si eu o famile la randu meu
Din 1 decembrie pana in seara de craciun
mi se spunea ca vin pitikii
care imi adukeau cate ceva in fiecare searaAbia puteam dormi noptii stiind ca trebuie sa vina
bine at credeam si in Dumnezeu
Aveam parul cret si mamei ii placea sa imi faca o gramada de poze adoram sa fac asta si aveam un zambet pana la urechii il ele
mereu imi doream sa fiu mai mare si iubeam clipelecu familia
Cand ma certam cu prietenii mereu aveam nevoie de un sprijjin de acasa adica mama la care sa ma plang
chiar daca ma certam cu ei pe jucarii sau etc. imi placea sa joc sah si de obicei ma certam cu prietena mea cea mai buna pentru barbii
Cam atat nu imi prea amintesc mai multe
sper sa te regsesti
Mi'e tare tare greu sa vorbesc despre ce m'a marcat in copilarie si despre ce ma marcheaza pentru ca nu am decat 15 ani :-
Cea mai grea incercare din viata mea a fost cand a trebuit sa traiesc fara bunicul meu care a murit...Ma marcat f.mult si faptul ca el a murit de cancer si am vazut pur si simplu cum boala manca din el la propriu.Nu o sa uit niciodata.Nu stiu ce rost mai are sa ne nastem daca murim uni in chinuri groaznice.cum ar fi sa sty ca maine nu o sa mai fi in viata asa sa simtit bunicul meu.
Piciu_Mihaela_ întreabă: