anonim_4396
| anonim_4396 a întrebat:

Bună, aș vrea să vă povestesc despre "problema mea" și să vă cer un sfat. Nu pot să spun că e o problemă, dar e foarte dureros să mă aflu în așa siuație. Prieteneam cu vreo 5 fete, adică pot să spun că toate ne socoteam bff, ieșeam mereu împreună, vorbeam totul. Și într-o zi, noi ne-am certat cu 2 din prietenele acestea și am rămas numai în 4. Apropo, ne-am certat foarte tare. Și a doua zi "prietenele mele", 2 din aceste fete cu care am rămas se împacă cu celelalte 2 fete. Încep să iasă din ce în ce mai des prin oraș, să nu mai vorbească cu noi și de genul. Așa că ele s-au împăcat toate, dar eu încă cu o prietenă nu. Ele au început să ne ignore. Eu i-am scris uneia din fetei acelea și i-am spus că nu frumos procedează, că atunci când se ceartă cu ele stă cu noi, dar când se împacă uită de noi. Dar ea a vorbit într-un așa fel cu mine, parcă îi era cu totul paralel. Spuneți-mi vă rog ce să fac în așa situație? Ne-am certat toate și la urmă am fost lăsată pentru ele.sadsadsad

5 răspunsuri:
| Adry05 a răspuns:

Ramai doar cu prietenele cu care ai fost de la inceput si pe aia o ignorati daca mai vine la voi, e clar ca profita.

| MihaiNicu23 a răspuns:

MAi bine iti faci alte prietene sau astepata ca poate vor veni singure la tine nu se stie.

anonim_4396
| anonim_4396 explică:

Tocmai ai aflat si tu că Best Friends Forever nu este Forever happy

| Kerre a răspuns:

Incearca sa iti faci noi prietene daca acestea iti intorc spatele sau incearca sa comunici mai mult cu ele cine stie poate o sa deveniti iar prietene.

| devilshelp a răspuns:

Stai cu prietenele care iti sunt alaturi si comporta-te cu celelalte ca si cum ar fi niste prietene normale (nu bff, sa le spui secrete si chestii). Pana la urma se vor intoarce, dar vei stii sa nu mai ai incredere in ele