In primul rând nu, nu ai scris un roman, ai scris ce simțeai, propriile temeri și frustrări și asta e ok, asumă ți în loc să cauți scuze pentru că asta reflectă nesiguranță.
În al doilea rând, nu te îngrijora cu privire la faptul că nu ai primit un răspuns, în contextul ăsta nici eu nu te aș fi salutat pentru că îmi lipsește curajul, iar primele zile de școală îi pun pe cei mai timizi în situația de a crede că oamenii poate nu ar vrea să vorbească cu ei și nu s-ar merită să spună ceva. La fel ca răspunsul anterior reamintesc că nu te trebuie să fii prea insistentă, cât mai simplu și prietenos cu putința, unii din noi au carențe în a se simți relaxanți cu persoane necunoscute.
Nu te teme de refuz, o să te tot lovești de el, nu lasă asta gândurile de genul să te influențeze. Gândește că și ei se află în aceeași situație, și ei sunt emoționați cu privire la noua conjunctură în care se află, și ei au temeri și ei se tem de respingere. Interacțiunea umană e firească și oricum nu vei rămâne izolată până la sfârșitul anului, legarea prieteniilor e ceva inevitabil, chiar dacă se vor manifesta doar la școală.
Sper că te va ajuta răspunsul meu. Mult succes!
Iti spun o chestie: oamenilor timizi nu le plac cei care vorbesc prea mult. Incearca sa vorbesti cu ei, dar nu sa fortezi conversatia. Saluta-i si intreaba-i daca poti sa stai acolo. Nu cred ca vor refuza. Intreaba-i cum ii cheama si daca stau singuri in pauze incearca sa te bagi in vorba. Bafta!
Baga-te in seama cu astia cumintei cat mai repede ca deja din prima saptamana se formeaza grupulete
VulpeaDinUmbra întreabă: