azi mi-a dat tema la romana sa transcriu un citat despre eminescu din creatia critica. explicati-mi si mie ce ar trebui sa scriu si de unde funda

Am selectat eu unele:
"Eminescu […] a fost si ramâne cea mai coplesitoare marturie despre forma inegalabila pe care o poate atinge geniul creator românesc, atunci când se alimenteaza din adâncimile fertile si insondabile ale unui fond autentic."(St. Aug. Doinas, Lectura poeziei. Urmata de tragic si democratic, Bucuresti, Ed. Cartea Româneasca, 1970, pe.342.)

"Cântaret al elanurilor omenesti indreptate spre scrutarea universului si […] al umanitatii ancorate in viata sociala […], Eminescu s-a aplecat cu aceeasi cuprinzatoare intelegere si asupra vietii intime a omului. A cântat sperantele, dorintele, modurile bucuriei omenesti de a se afirma prin dragoste si comuniune cu viata naturii, dar si modurile – mult mai numeroase in vremea sa – ale insatisfactiei sufletesti a omului, exprimate prin sentimentul singuratatii, […], al durerii de a nu fi inteles sau de a fi tradat in dragoste, afirmând […] idealul unei vieti de onestitate si plinatate sufleteasca, de traire sincera si pasionata a sentimentelor." (G. Munteanu, Prefata si note la vol. M. Eminescu, "poezii" Bucuresti, Ed. Tineretului, 1966, pe. 32. )


A vorbi de poet este ca si cum ai striga intr-o pestera vasta… Nu poate sa ajunga vorba pâna la el, fara sa-i supere tacerea. Numai graiul coardelor ar putea sa povesteasca pe harpa si sa legene, din departare, delicata lui singuratica slava. […].
Intr-un fel, Eminescu e sfântul preocupat al ghiersului românesc […]. Pentru pietatea noastra depasita, dimensiunile lui trec peste noi, sus si peste vazduhuri. Fiind foarte român, Eminescu e universal." (T. Arghezi, Cuvânt inainte la M. Eminescu, "Poezii", Bucuresti, Ed. Minerva, 1971, pe. V.)


Iubirea eminesciana este deopotriva cu a lui Tristan in drama lui Wagner. Un fir indoliat se intreteste cu bucuriile ei. Voluptatea se asociaza cu durerea, incât dulcea jale sau farmecul dureros fac parte dintre expresiile eminesciene cele mai tipice. Si poate ca tocmai acum, când o doreste mai putin, poezia lui Eminescu atinge sensurile ei metafizice cele mai grave. In experienta iubirii a intuit Eminescu mai limpede resortul cel mai adânc al vietii, dorul nemarginit, dar si zadarniciile acestuia. Ceea ce s-a numit pesimismul eminescian este mai cu seama desteptarea brusca, in neâmpacata lumina conceptuala, a omului care a dus pâna la capat experienta iubirii. (Tudor Vianu, Junimea, in "Istoria literaturii române mondene", de S. Cioculescu, Vl. Streinu si T. Vianu, Bucuresti, E.D.P., 1971, pe.135.)

Sper ca te-am ajutat!
Ajuta-ma cu un vot, te rog! http://econcurs.com/concurent-Sorina.html