Bun, pentru incept vreau sa va multumesc de acum tuturor celor care citesc aceasta intrebare si le multumesc anticipat si celor care imi vor raspunde! Sunt sigura ca raspunsurile voastre ma vor face sa ma simt cat de cat ok pentru ca acum nu ma simt foarte bine.
Ok, pai, sa incep povestea mea... Am aproape 16 ani. Sunt foarte timida, nu am incredere in mine deloc, urasc ironia, sarcasmul deoarece persoanele sarcastice sau/si ironice ma ranesc extrem de tare, chiar daca nu imi sunt foarte apropiate. Ironia si sarcasmul ma fac sa ma inchid si mai mult in mine si sa imi fie pur si simplu frica sa mai vorbesc! Stiu ca suna ciudat, dar uneori imi e frica de lume! Va rog sa nu ma judecati. Si va rog din suflet sa nu radeti. Va doresc sincer sa nu treceti prin asta niciodata!
Cred ca am un inceput de depresie. Si VREAU si IMI DORESC din tot sufletul sa trec peste asta, dar nu reusesc. CHiar nu reusesc. Poate sunt lasa... Da, sunt.
De ce sunt asa? Habar nu am! Nu vreau sa dau vina pe nimeni, doar ca parintii mei au un rol destul de mare cred eu in toata povestea asta. Tatal meu este alcoolic si credeti-ma ca sufletul meu din acest punt de vedere este facut bucatele mici mici mici. Al mamei cred ca la fel. E trist, e greu sa vorbesc despre asta. Totusi, de aici pleaca celelalte lucruri. Anul acesta este primul an la liceu. Si nu imi este foarte bine. Colegii mei pur si simplu sunt foarte diferiti de mine, sunt rautaciosi, invidiosi, egoisti iar eu cu timiditatea mea. Va imaginati. Cand ma gandesc ca mai sunt cateva zile si o sa reinceapa scoala imi vine sa plang!
Singura persoana care ma intelegea cu adevarat era fosta mea profesoara de limba romana. Si, Doamne, imi este tare dor de ea. Imi dau lacrimile cand ma gandesc ca... nu mai este in viata mea! [Ahh Doamne, nu am fost foarte clara! Nu va ganditi ca a murit. Doamne-fereste! Doar ca nu mai este prezenta in viata mea] Am fost acum cateva saptamani in scoala si a avut o atitudine glaciala.
Dar, mai este o urma de speranta in viata mea.
Nu, nu prieteni. Nu am avut parte de vreo prietena adevarata si desi am o, nu stiu. sa zicem "prietena", de vreo 9 ani realizez ca in sufletul ei exista invidie. Imi pare extrem de rau. Tin la ea foarte mult. Doar ca, prietenii mei pur si simplu profita de bunatatea mea! Da, profita. Si mi-am zis de atatea ori sa fiu mai dura, dar, no way! Tot timpul am fost acolo pentru prietenii mei, si din punctul asta de vedere pot spune cu mandrie ca sunt o prietena buna. Dar ei nu vor sa auda ca am nevoie de ceva. Nici macar nu ma asculta. Din acest motiv nu le-am spus despre parintii mei. Nimeni nu stie. Tocmai pentru faptul ca mi-am dat seama ca nu pot sa am incredere. Si cateodata cand aud numai cuvinte care dor si sunt inconjurata de chestii care ma ranesc, chiar am nevoie sa ma imbratiseze cineva si sa-mi spuna ca totul o sa fie bine, desi stiu ca nu va fi asa. Dar asta e! Sper ca voi gasi o persoana care va tine la mine neconditionat si nu va fi invidioasa si pur si simplu imi va vrea doar binele. [Credeam ca acea persoana era profa de romana din generala, dar cred ca m-am inselat.]
[Apropo, stiu ca multi imi vor zice: MAMA! Da, pe mami o iubesc mult. La fel si pe tati. Si pe toti cei din familie. Doar ca.pe bune, sunt unele chestii care nu le poti spune mamei. Cel putin eu nu pot si nu imi pot imagina nici un fel in care sa pot sa ii spun mamei acele "probleme". Si da, profesoarei de romana puteam sa i le spun.]
Iubit? Din nou, NU. Respectivul baiat a plecat acum ceva timp in Germania si s-a intors de acolo cu PRIETENA! Off. Sincer, nici despre asta nu vreau sa vorbesc. Ce vreau sa zic este ca pe prieteni si persoana de care sunt indragostita nu pot sa ma bazez.
Dar, am spus mai sus ca exista o speranta... Da, din fericire, da! Este tot profesoara de romana! Profesoara din liceu. Este o profa super tare! Am ajuns sa tin si la ea atat cat tin si la fosta profa. Dar nu stiu ce sa zic. Sunt constienta ca si ea are o viata! Cine sunt eu sa le stric vietile celorlalti cu problemele mele?! Oricum, cand a fost ziua ei, cand m-am dus sa ii zic "La multi ani!" am fost singura din clasa pe care a luat-o in brate. Si, serios, a fost una dintre cele mai sincere imbratisari pe care le-am primit in viata mea! Mi-a facut bine. Chiar aveam nevoie + ca mi-a zis niste cuvinte care m-au facut sa plang ("Draga mea, trebuie sa inveti sa ai incredere in tine." bla bla). Voi ce ziceti? Ar trebui sa ma apropii de ea?
Nu m-am transferat la alt liceu din cauza acestei profe. Oricum, sunt sigura ca rautate este peste tot! Invidie, la fel. Totusi imi doresc sa fiu mai puternica! Sa nu mai imi pese atat de mult de ceilalti. Si singura, nu pot. Nu reusesc sa trec peste asta singura. Psiholog? In niciun caz! Nu pentru ca nu as vrea. Din contra, vreau. Doar ca nu vreau sa ii ingrijorez pe parintii mei. Nu vreau... [Insa, sunt constienta ca am nevoie de ajutor. Ar trebui sa mai zic ca am incercat de 2 ori sa ma sinucid? Dar, cum am zis, sunt lasa. Nu am avut curaj. Desi am doua cicatrici la incheieturile mainilor (Si nu! Parintii mei nu au observat.). Si desi poate suna ciudat si fraza de mai sus se va contrazice cu ce voi zice, cred in Dumnezeu. Sunt credincioasa. Si ma rog sa imi dea putere si sa rezist.]
Ohh, dragii mei, va multumesc ca ati avut rabdare sa cititi pana la sfarsit! )) Cred ca am scris destul de mult. [Sunt obisnuita, sunt la filo, si repet profa de romana e cea mai tare. si ca profa si ca persoana).
Inchei prin a va zice ca va doresc tuturor in 2012 numai bine! Sa fiti sanatosi, fericiti, linistiti. Sa aveti parte numai de bucurii iar lacrimile sa va fie doar de fericire!
Multumesc, again! La multi ani!

Pentru a răspunde la o întrebare trebuie să ai cont pe TPU.ro

Logare cu email şi parolă

Creare de cont nou

Logare cu Facebook