Cine poate sa gaseasca o parabola? Eu caut de mult timp pe Internet si nu gasesc Imi trebuie urgent...

Vulpea si masca

O vulpe a intrat in casa unui actor si, scotocind printre lucrurile acestuia, a dat peste o masca, o imitatie admirabila a unui cap omenesc.

Vulpea puse labele pe ea si spuse: "Ce cap frumos! Dar ce pacat ca nu valoreaza nimic, pentru ca nu are nici un pic de creier."
Batranul si calul

Un batran traia cu fiul sau de pe urma gospodariei pe care o aveau. Erau saraci, insa aveau un cal bun cu care arau campul.

Intr-o zi, in timp ce reparau grajdul in care tineau calul, acesta a scapat si a fugit in padurea din apropiere. Cand vecinii au auzit de pierderea calului au venit sa-l caineze, insa batranul nu era dispus sa-i ia in seama. "Ce va face sa credeti ca pierderea calului e un dezastru?" i-a intrebat el, si le-a spus sa plece.

O saptamana mai tarziu, calul s-a intors cu un cal salbatic dupa el. Acum taranul avea doi cai! Cand vecinii au auzit vestea s-au repezit sa-l fericeasca pe batran, insa din nou, acesta nu i-a luat in seama. "De ce credeti ca e un motiv de sarbatoare?" a intrebat el.

Cateva zile mai tarziu, in timp ce incerca sa domesticeasca noul cal, fiul sau a fost aruncat de pe cal si si-a rupt piciorul, nemaiputand sa ajute la munca campului. Din nou vecinii au venit sa-l caineze pe batran, insa el iarasi i-a respins intrebandu-i: "De ce credeti ca e un dezastru?"

Nu dupa multa vreme au batut la poarta soldati trimisi de rege sa recruteze cu forta pe toti cei apti de mers la razboi. Insa armata nu avea ce face cu un soldat cu piciorul rupt.
Legea proprie

Gingis Han, imparatul imparatilor, stapanul lumii, a dus razboaie crancene si indelungate. Mereu victorios, stransese averi nemasurate, palate intregi pline cu aur, bijuterii si nestemate, iar imparatia lui se intindea acum catre toate zarile, fara hotare.

Atunci, ca rasplata pentru ca l-au slujit cu credinta in razboaie, Gingis Han a daruit generalilor sai aur, pietre pretioase fara numar a caror splendoare mintea nu o poate cuprinde.

Dar legea proprie (svadharma) a supusilor sai cerea ca ei sa traiasca in pustietatea largii stepe batute de vanturi, in iurte, asemenea inaintasilor lor: razboaiele terminate, Gingis Han insusi, imparatul imparatilor, stapanul lumii, si-a parasit palatele falnice si luxoase si bogatiile sale necuprinse si a plecat in stepa pustie, spre a trai intr-o iurta asa cum ii cerea legea sa proprie.

Si anii au trecut.

Intr-o buna zi, el a vrut insa sa vada ce mai fac vechii sai generali, cu care castigase atatea razboaie.

In straie simple, cu o mica suita de oameni de incredere, a plecat prin stepa.

Ajungand insa in locul unde pe vremuri se ridicau iurtele simple ale generalilor sai, nu si-a putut crede ochilor.

In locul vechilor corturi saracacioase, se ridica acum un intreg oras indestulat din care se auzeau muzica si chiote de petrecareti.

Intrand in oras fara sa starneasca zarva, Gingis Han s-a dus intins catre locul unde era asezata odinioara iurta mai-marelui intre generalii sai. Dar acolo, in locul simplitatii cerute de Legea proprie se lafaia acum cu nerusinare un palat luxos in care chicoteau femeile si din care razbateau sunete de petrecere si cantece de oameni beti.

De manie, Gingis Han si-a tras sabia din teaca, si fara sa se mai uite in jurul sau s-a repezit pe poarta palatului.

Garzile insa, nerecunoscandu-l, au scos armele. Dar Gingis Han, imparatul imparatilor, stapanul lumii, cel neintrecut in manuirea armelor nu putea fi oprit. Sabia lui, care taiase mii de razboinici, a taiat si strajerii care-i barau drumul.

Auzind zarva si lovituri de spada garzile palatului au napadit asupra sa. Dar Gingis Han singur facea cat o suta de mii de osteni, iar cei din suita sa, desi putin numerosi, erau toti alesi unul si unul; asa ca pe somptuoasele scari ale palatului cadeau, unul cate unul, toti cei care li se opuneau.

Nestiind cine face atata zarva, fostul general, altadata falnic, acum imbuibat si cu aburii betiei jucandu-i inaintea ochilor, a iesit manios din sala unde chefuia sa vada cine cuteaza sa-i tulbure petrecerea.

Vazandu-l, Gingis Han a intins sabia spre el, repezindu-se sa-l ucida; din soldat de temut fostul sau general se transformase acum intr-un burtos buhait la chip si imbatranit de chiolhanuri si femeiusti.

Recunoscandu-si Stapanul, generalul a aruncat sabia si apoi s-a aruncat pe sine la picioarele imparatului sau implorand iertare.

Gingis Han i-a crutat viata, poruncind ca intregul oras care-i facuse supusii nevrednici sa fie daramat, piatra cu piatra. Generalul i-a implinit porunca si, schimbandu-si viata, si-a regasit legea proprie.

Si, cand totul s-a sfarsit, Gingis Han a plecat pe neasteptate, fara zarva, intovarasit numai de mica sa garda de incredere, precum venise.

Imparatul imparatilor, stapanul lumii, s-a retras in iurta sa prapadita si saraca, pierduta intr-un colt nestiut al marii stepe strabatute de vanturi.
Sper ca te-am ajutat!