Imi dati si mie un comentariu la amintiri din copilarie capitolul 4 va rogggg... Fundita+vot

Al patrulea (şi ultimul) capitol al Amintirilor din copilărie începe cu prezentarea îndoielilor pe care le are Creangă privind plecarea din Humuleşti înspre îndepărtatul Iaşi: „Ursul nu joacă de bună voie". Naratorul se foloseşte de această ocazie pentru a descrie lucrurile cele mai dragi lui în Humuleşti: peisajul („Ozana cea frumos curgătoare şi limpede ca cristalul, în care se oglindeşte cu mâhnire Cetatea Neamţului de atâtea veacuri!"), familia şi tovarăşii, şi obiceiurile locale legate de petreceri şi dans. Planurile sale de a rămâne acasă sau de a se călugări sunt zădărnicite de mama sa Smaranda, care invocă reputaţia strămoşilor pentru a-l convinge să plece la Socola şi să-şi facă un nume ca preot mirean.
Naraţiunea relatează apoi călătoria de la Humuleşti spre capitala moldoveană: Creangă şi Gâtlan sunt pasagerii căruţei cu cai a lui Luca, vecinul şi prietenul lor. Naratorul îşi aminteşte ruşinea şi frustrarea pe care a simţit-o când a văzut că „zmeii" lui Luca erau de fapt nişte „smârţoage [...] vlăguit[e] din cale-afară", şi descurajarea ce-i cuprinde pe el şi pe Zaharia în faţa necunoscutului. Acest sentiment este accentuat şi de remarcile trecătorilor faţă de starea jalnică a atelajului lui Luca, remarci care sporesc în sarcasm pe măsură ce călătorii se apropie de destinaţie. Sunt prezentate totodată impresiile scriitorului faţă de peisajul moldovenesc, dimpreună cu preferinţa sa pentru peisajul montan dinspre vest, pe care căruţa îl lăsa în urmă, în raport cu zonele de pe malul stâng al Siretului (acolo unde, cum spune Luca, "apa-i rea şi lemnele pe sponci; iar vara te înăduşi de căldură, şi ţânţarii te chinuiesc amarnic"). Capitolul şi volumul se încheie brusc cu o descriere a elevilor din toate şcolile Moldovei adunaţi în curtea mănăstirii Socola.