Buna imi spuneti o poezie despre geografie...

Din ţara cea senină
A zilelor de ieri,
Din aburi şi lumină
Şi din parfum de meri
Spre ţara ce-o sa vină
A zilelor de mâine,
Din fructe dulci şi coapte
Şi din miros de pâine,

Se-află o cale-ntinsă
Albastră, argintie,
Ce mângâie cu coapsa-i
Rotundă şi nurlie
Acea lumină blândă
A sufletului meu
Ce-ascunde în lăuntru-i
Iubiri, morţi, Dumnezeu.

***

În vremea aceea în care
Aveam în suflet, curat,
Momentul de soare-răsare
Şi din lumină stâlp întrupat,
În juru-mi o roat-am văzut,
Demult uitaţii ochi de faur,
Ce m-ajutau dintru-nceput,
În ea, arzând, mi-au arătat
Oglinzile de aur.

În beznă cand m-aflam scăldat,
Pământ uscat şi foc mocnit
În ochiul de lacrimi muiat,
Privirea-mi neagră am rotit
Şi-un semn de piatră, neclintit,
Zărit-am eu, rotindu-se fractal,
Născând, vârstate cu argint,
Oglinzile mici de cristal.

Muiată, în ziua în care,
Inima-mi va bate un ultim sărut,
În dulce a vieţii licoare,
Intrând apoi în sorbul de lut
Vor fi acolo, peste lumină şi stele,
Bucăţi de străvechi labirint,
Catifelate şi dulci, adâncile mele
Bătrâne oglinzi de argint.

***

Ele îmi spun cele vechi ce au fost,
Şi cum, mai apoi, iarăşi noi vor apare,
Şi tot ce în lume se află cu-n rost
Şi sensul luminii din raza de soare;
Vecine-s cu ţărmul visării-cu-dor,
Acela din ţara-cea-fără-de-moarte,
De care-al netinereţii fior
Treptat, lin şi uşor mă desparte.

Iar una din multe oglinzile mele
I-a amintirii acelor, trecutelor zile -
De-o-ntorc către mine, trecutul îl uit
Şi doar către mâine, atent, pot s-ascult;
De-o-ntorc însă pe cea ce în mâine priveşte
Rămân cu trecutul, scobor în poveste;
Când ambele-arată-nspre sufletul meu
M-azvârl în genunea eternului Eu.



În zadar
am găsit
toate
punctele cardinale
ale
singurătăţii

Sânii tăi
iubito
iar
(m-)au înnebunit
spre nord



E cald
Şi lacul pare o hartă de noroi...
E harta unei ţări după război,
În care - dezgustat de-atâta murdărie -
S-a sinucis şi ultimul broscoi,
Un biet şcolar cu nota 3 la geografie...

Pe malul lacului,
Un bou,
O vacă,
Un viţel
Şi-un taur
Recită Testamentul nou
Şi poezia veche, din clasele primare:
"Viitor de aur
Ţara noastră are!"

Iar pe şoseaua comunală,
Cârciumarul,
Învăţătorul,
Popa
Şi notarul -
Cei mai de seamă gospodari din sat -
Se ceartă pe un scaun vacant de deputat.



inexorabil,
soseşte negura
precum un tigru
care se repede asupra prăzii.
umbra unei ape
înghiţind pământul,
faleze cenuşii
învolburate,
coame de dealuri în galop,
curge fără oprire istoria,
o altă mare lentă se deplasează
spre albie,
prăpăstii, munţi, gheţari,
oscilează confuze, eterne,
ca nişte talgere ale unei balanţe
pentru a-şi găsi un nou echilibru.
secole-ntregi de civilizaţii,
efemere năluci în plasa timpului.
geografii fără substanţă
se reaşază pe alte galaxii,
în toarcerea vremii eterne.



Soare de mucava, burg la amiază
Blazaţii îşi schimbă rănile între ei
Străzile sunt pline de pigmei
Fluturii în jur agonizează

În biblioteci nu mai e loc
Pentru nici o carte cu piraţi
Hoţii de statui sunt condamnaţi
Să ridice altele în loc

Ne-a murit şi ultimul erou
Care-nvăţase pe de rosturi geografia
De când nu ne mai calcă hoţii via,
Viaţa ni s-a scurs fără ecou

Toate astea nu miros' a bine:
Îmbătrânim cu pantalonii scurţi
Fierbinţeala lucrurilor ţine
Cât se strâng gunoaiele din curţi



Cum trece apa prin pământ fără să schimbe nimic
din fizionomia zonei geografice,
trec şi eu printre voi, copiii mei neascultători,
dar nu vedeţi că-n spatele oglinzii s-a născut
un deşert ce aşteaptă o şoaptă de apă.
Vorbesc, vorbesc, vorbesc dar cât o să mai pot
deschide fereastra exilului meu voluntar spre voi?

Cum umbra trece cu spaimă printre stejarii rotaţi
şi nu tresare nici o frunză de emoţia clipei
aşa trec şi eu printre voi, copii neascultători
şi curaţi, dar nu vedeţi că doar cenuşa mea pluteşte
în aerul împovărat de cuvintele voastre.
Vorbesc, vorbesc, vorbesc dar cât o să mai pot
încropi din şoaptele morţilor un paradis ce vă place?

Sunt simple lucrurile în această bibliotecă de carne
ce cu o sacră spaimă le percepem încet. Ne e teamă
doar să le numim. Când, înduioşaţi, vom trece peste
oarba uitare, tresărind din somnul nostru nesfânt,
zădărnicia ne va înghiţi cu barbara ei superbie.
Voi vorbi, voi vorbi, voi vorbi dar cât pot fi mai înalt
decât universul vostru solitar, nepătruns şi stufos?



Sufocată de viaţa cu program
Şi de-acelaşi "va urma" cotidian
Al savanţilor cu barbă, cu şoşoni şi ochelari -
Pedagogi şi profesori octogenari
De algebră, geografie şi pian -
Primăvara
A izbit cu pumnu-n geam
Şi-a fugit din pension
De la "Notre-Dame de Sion".

I-am citit isprava-n calendar
Şi-am pornit îndată după ea
S-o-ntâlnesc în Cişmigiu
Sau la Şosea,
Cum făceam alt'dată-n fiecare an,
Când eram şi eu ca ea - un licean
Cu frecvenţa cursurilor pe… trotuar…

Dar de data asta, nu ştiu cum,
N-am dat nici măcar de urma ei pe drum...
Poate n-am mai cunoscut-o eu…
Poate drumul ei şi drumul meu
S-au schimbat de mult,
Şi-acum
Nu mai fac acelaşi drum…

Sau pe drumul de la Ateneu
Până la Şosea
Şi hipodrom
Primăvara n-a-ntâlnit în capitală nici un om
Să-i ureze ca pe vremuri "bun sosit".

Şi probabil că de ciudă în oglindă s-a privit,
Şi-a dat seama c-a visat,
C-a spart geamul doar în vis
Şi că visul evadării n-a fost vis adevărat!

Primăvară, primăvară,
Inutila mea fecioară,
Nu cumva te-ai sinucis?



Dintre anii mei de şcoală
Alegând la întâmplare,
Mi-a plăcut, fără-ndoială,
Cel mai mult... vacanţa mare!

Nu aveam clipe s-aud,
De citit, de studiat,
Ori vreuna să asud
C-aş fi prins la copiat,

Cărţile, de le-atingeam,
Fin, cu deştele, un pic,
Se-ntâmpla când mă-ncingeam
La vreun poker sau şeptic...

Uitam zile ce-am chiulit
De la ore de poveşti,
Şi de şuturi ce-am primit
După meciuri pe Giuleşti,

Uitam şi de tabla neagră,
Creta refuzând să scrie,
Cum sărea, fără Viagră,
Profesorul de chimie,

Uitam şi de profa Lia,
Mai ales cât de mişto
Învăţam geografia
Contemplând al ei popo'...

De şedinţe cu părinţii
Când eram serviţi pe tăvi,
Uitam la fel ca de sfinţii
Ridicaţi de tata-n slăvi,

Şi-a mea bancă, de la geam,
Nu puteam s-o reculeg,
Când la mare o frigeam
Cu vara unui coleg,

Dădeam lungi extemporale,
Sus pe "Babe"-n pragul serii,
Şi ce teze bestiale,
Jos, la "Peştera muierii",

Nu-mi păsa de-o notă rea
La "Gambrinus", "Bolta rece",
Când vacanţa se-ncheia
Tot mereu cu nota zece,

Astfel, prins de-a vieţii roată,
Mi-aş dori ca în prezent,
Să rămân măcar o dată,
La vacanţă... repetent!



trăim de-o vreme numa' în coduri
ca un boxer intrat în clinci
toată viaţa tragi în chingi
dar nu trecem dincolo de poduri

eu te detest, tu mă urăşti
care truc şi care trac
ar mai putea veni de hac
comandorilor de găşti?!

atmosferic ori geografic
cod de ploaie, cod de frig
la orizont un biet covrig
măreşte hărmălaia în trafic

cheia n-a fost o deviză,
trandafirul sau săgeata
ne-au împotmolit şi gata:
că nu mai ieşim din criză!

c-a fost rău sau c-a fost bine
ne-am săturat de-atâţia... escu
iar la urmă ne-am ales cu
ce să mai zic, ştiţi voi cu cine!

trăim de-o vreme numa' în coduri
ce să faci să te fereşti
cu noroiul din fereşti
şi lupii care stau la capete de poduri?

Daca mai vrei eu le'am luat de pe http://poezii.citatepedia.ro/despre.php?s=geografie