De când am învăţat să scriu şi să citesc, am fost fascinată de cuvinte, de puterea lor extraordinară, pentru mine cărţile au fost şi sunt un miracol, adevărate porţi stelare oferindu-ţi acces nelimitat spre lumi fantastice create din cuvinte banale, universuri paralele, ţinuturi pe care nu le-ai văzut niciodată şi totuşi sufletul tău tânjeşte după ele(Gondor, Eriador, Narnia, Arrakis, Yoknapatawpha, Hogwarts, Gethen, etc)."Noaptea e frumos să crezi în lumină" a spus Rostand şi ce altceva este o carte dacă nu o luminiţă pe care altcineva a aprins-o pentru tine ca să-ţi însenineze clipele de singurătate.Sunt sigură că fără cărţi am fi mai trişti, mai săraci, mai urâţi. Blestemul/binecuvântarea mea e faptul că nu am un gen preferat, citesc cu aceeaşi plăcere şi SF şi romance, dramă, fantasy, cărţi poliţiste sau de aventuri, citesc mult, fără discriminare, într-un soi de bulimie a lecturii, e un fel de boală, mistuitoare dar frumoasă...De-a lungul timpului am avut multe cărţi de suflet, pe care le-am citit şi recitit de atâtea ori încât aproape că ajunsesem să le ştiu pe de rost, ca un personaj din Farenheit 451, de câţiva ani însă pot spune că m-am fixat la un titlu-Numele trandafirului de Umberto Eco, poate nu cea mai grozavă, nu neapărat plină de adevăruri şi revelaţii, e însă acolo o bibliotecă imensă, labirintică, inimaginabilă...pentru cineva nebun după cărţi, aşa arată raiul.
Eu am citit primele 3 carti din seria Twilight. Daca te referi la prima nu pot spune ca a fost cea mai reusita in comparatie cu celelalte dar cu siguranta are un plus:faptul ca a fost prima, a fost cea care a deschis tot fenomenul acesta. Oricum o admir pe Stehenie Mayer, o idee superba, iar limbajul din carte si ideea subiectivizarii actiunii prin povestirea sub forma de jurnal al Bellei sunt absolut fantastice.
VulpeaDinUmbra întreabă: