Buna. Mereu ma simt ca si cum n as face parte din aceasta lume. Ma simt exclusa peste tot,pana si cu prietenii am inceput sa simt desi vorbim des,pana si in familie. Simt ca nu am niciun loc, zilnic sufar si nici nu am un motiv anume si mereu la orice chestie ma victimizez. Mi se pare ca deranjez pe toti cu prezenta mea si cand eram mica erau niste fete de ma lua drept,,sluga" lor. Am mari probleme de relationare/socializare,poate de aia toata lumea nu ma intelege si ma considera altcumva, chiar am aflat niste barfe cum ca vecinii mei au spus ca sunt nesimtita, introvertita, copilaroasa si foarte ciudata,sa nu mai spun ca am mai auzit ca unii ma fac panarama,iar altii ca as fi lezbi, insa nu este asa, eu cred ca pentru ca nu stiu sa realationez cum trebuie ei ma inteleg gresit si asa mereu vina a cazut asupra mea,insa eu sunt o fata foarte sufletista,nu imi place sa imi arat emotiile( poate consider o slabiciune) si asta pentru ca mi e frica sa fiu tradata si stiu ca pot fi foarte usor de inlocuit sau chiar pot fi luata in baiate de joc pe la spate,sa se foloseasca de mine,cand ei se dau drept ptietenii mei, pe deasupra poate,va rog spune ti mi daca gresesc,dar eu asa gandesc, poate mereu cade vina mea sau ma considera personajul negativ sa zic pentru ca ma consider un ultim om si poate asa ei cred ca au tot dreptul sa faca ce vor ca si cum eu nu exist. Nu stiu ce sa va mai zic, am trecut si prin depersonalizare, simteam mereu ca nu am nicio emotie,si acum mj se mai intampla,dar mi au mai revenit emotiile,acelea mai mult de suferinta,insa si de nostalgie, imi aduc aminte de cateva momente frumoase cu prietenii mei din trecut, nici in trecut nu pot spune ca ma simteam inclusa, dar parca eram totusi mai ok si macar acolo cu o persoana, 2 si in familie eram mai ok. Imi pare rau daca am scris prea mult si v am plictisit,ideea este ca nu ma pot deschide la nimeni, am incercat la un bun prieten din copilarie,insa mereu simt ca fac pe victima si nu vreau sa para ca cersesc atentie,dar chiar trec prin asa ceva,chiar de multe ori mi am zis ca voi incerca sa le spun dar am preferat mai bine sa nu ma victimizez si sa ii fac pe ei sa se simta bine ca sa nu stea cu grija,cu probleme mele si sa ii deranjez si sa le dau o stare proasta. Va rog, vreau cateva sfaturi, cat mai multe ca sa imi pot da cu parerea si sa incerc sa pot rezolva ceva.

Buna.Se repeta postarea.De ce nu mergi la psiholog? Crezi ca daca primesti 100 de ganduri diferite de la 100 de oameni, te va ajuta? Eu cred ca mai mult te va debusola. Faci cum doresti.

Faptul ca vorbesti des cu prietenii si cu familia, nu iti da sentimentul de a fi inclusa in societate? De ce?
Si chiar daca te simti exclusa din discutiile lor sau din activitatile lor, esti probabil exclusa pentru ca ti-o faci cu mana ta. Probabil ceilalti vor sa te includa si pe tine in viata lor, doar ca tu ii dai de o parte si te excluzi singura pentru ca nu ai abilitati de socializare ( Am fost si eu in aceeasi situatie ). Poti sa iti spui oful pe TPU oricat de mult vrei, dar in final vor ramane doar mesaje lasate in baza de date a platformei, si nu o sa ai o solutie sau un ajutor din partea asta. Daca nu iti gasesti tu puterea sa zici da sau nu, atunci cand chiar simti nevoia sa o faci, atunci nimeni nu poate sa te ajute. Prin ce treci tu se numeste depresie. Stiu asta pentru ca si maicamea are la fel, si tot la fel se comporta ca si tine. Ai doua variante de a merge prin viata cu depresia:
1. Iti gasesti puterea din frustrarea pe care o ai fata de tine ca esti slaba, si iti repeti mereu si mereu in minte ca poti sa faci asta, poti sa treci de acest sentiment, ca ai puterea si curajul sa faci un anumit lucru ce iti place sa faci, etc. E foarte important sa-ti gasesti un hobby ca sa-ti ocupe timpul si sa-ti ia gandul de la depresie. Recomand un hobby care sa necesite iesitul din casa mai des. Si incetul cu incetul, depresia dispare si o sa ai primele tale sentimente adevarate de bucurie, siguranta, incredere, etc.
2. A doua si ultima varianta este cea pe care din pacate a luat-o si maicamea. Cea de a-si lua tratament de la psihiatrie care o face leguma toata viata ei. A luat antidepresive toata viata mea ( le-a luat de tanara de cand m-a nascut ). Acum se chinuie in continuare cu pastile din ce in ce mai tari, nu are loc de munca, are ajutor social si internari la greu pentru ca i-au prajit creierii si nu prea mai poate sa o scoata la capat.
Acuma te las pe tine sa alegi, ori iti dai singura suturi in fund sa mergi mai departe si sa-ti gasesti un scop in viata, ori iei pastile cu pumnul in speranta ca te vei face bine.

Fii asa cum esti. Nu ai nevoiede nimeni. Nu te conforma!

Nu mai lăsa sentimentele inchise in tine. Spune le prin ce treci si probabil te vor intelege. Stiu ca iti e greu sa faci asta dar nu e bine sa te inchizi tot timpul in tine. A te deschide in fata cuiva nu inseamna ca te victimizezi, ci ca vrei ca cineva sa te asculte, sa te inteleaga... Fa ti curajul si impartaseste-ti gandurile cu ceilalti.
Mult noroc!

Pot si eu?