Această credinţă cum că visele înseamnă ceva a fost împărtăşită de oameni din întreaga lume şi rămâne un element esenţial pentru multe culturi. De-a lungul istoriei umane au existat întotdeauna idei mari despre originile viselor. Oamenii de ştiinţă au fost multă vreme convinşi că acestea au un scop. Visele au fost responsabile pentru două premii Nobel, crearea câtorva medicamente importante, precum şi pentru multe alte descoperiri ştiinţifice.
Visele nu au doar un sens. Ele au fost sursa unora dintre marile momente ale geniilor din istoria omenirii şi care în cele din urmă au schimbat lumea noastră. Visele au fost responsabile pentru două premii Nobel, crearea câtorva medicamente importante, precum şi pentru alte descoperiri ştiinţifice. Au fost cauza unor evenimente politice importante, a unor opere literare clasice, a unor filme şi opere de artă vizuală deosebite. Aşadar, visele au avut un rol foarte important în societatea noastră.
Profesorul Deindre Barrett de la Şcoala Medicală Harvard a studiat felul în care visele ne pot ajuta să rezolvăm problemele cărora nu le putem găsi soluţii atunci când suntem treji. Putem vedea lucrurile mult mai clar atunci când ne gândim la ele în vise şi acest lucru ne ajută de asemenea să gândim liber, to think outside the box, cum ar zice englezu'. Ideea tabelului periodic al elementelor se spune că i-a venit chimistului rus Dimitri Mendeleev în timpul unui vis. În 1844 inventatorul american Elias Howe a încercat să proiecteze prima maşină de cusut, dar nu putea să îşi dea seama cum să procedeze cu acul de cusut. Într-o noapte a visat că era atacat de sălbatici cu suliţe. Cum s-a trezit înspăimântat, ultimul lucru care îi rămăsese în minte a fost faptul că suliţele aveau o gaură spre partea cu vârful ascuţit, realizând că acolo ar trebui dat orificiul prin care să între aţa într-un ac de maşină de cusut. Această creativitate extraordinară poate fi găsită chiar şi în literatură. Povestea lui Frankenstein a fost visată de Mary Shelley.
Dar această capacitate de a valorifica visele şi de a rezolva problemele nu este doar apanajul oamenilor de geniu. Se pare că mulţi dintre noi o putem face de asemenea. S-a descoperit în cadrul unui experiment că după o scurtă perioadă de exerciţiu, 50% dintre subiecţii care şi-au propus mental înainte de culcare să viseze despre X sau să găsească rezolvare la o problemă, chiar reuşeau aceste lucruri într-o măsură mai mică sau mai mare. Dar utilitatea viselor nu se opreşte aici.
S-a descoperit recent că visele ne pot ajuta să învăţăm în timp ce dormim. Omul de ştiinţă din spatele acestei descoperiri recente este profesorul Robert Stickgold. Un vis ne spune mai multe despre ceea ce se întâmplă în creierul nostru în timp ce dormim, decât oricare altă metodă ştiinţifică de care dispunem în prezent. Stickgold a conceput un experiment care ne dezvăluie modul în care visele ne pot afecta procesul de învăţare. Acesta percepe o legătură clară între vise şi memorie. Voluntarii săi trebuiau să înveţe să stăpânească jocuri noi, cum ar fi de exemplu un simulator de schi. S-a dovedit că experienţele din vis au fost hotărâtoare pentru îmbunătăţirea performanţelor, lucru care demonstrează că visele au un rol central în procesul de învăţare. Studiile au evidenţiat faptul că oamenii care au visat despre activităţile pe care le practică, ajung în cele din urmă să le facă mai bine decât ceilalţi data viitoare. Stickgold consideră că în vis aducem experienţe noi asupra amintirilor vechi şi în acest fel învăţăm.
Dar poate cel mai important lucru pe care îl facem cu amintirile noastre este că nu le păstrăm exact în modul în care s-au întâmplat, ci le luăm separat selectând ceea ce este important şi le legăm de alte întâmplări mai vechi, ca astfel să ne putem da seama ce înseamnă acest lucru pentru viitorul nostru, pentru ceea ce vom face mâine, peste o lună sau peste un an. Într-un anume sens, cel mai minunat lucru pe care creierul uman îl poate face este extracţia informaţiei şi căutarea unei explicaţii pentru ea. Pe măsură ce înaintăm prin orele întunecate ale nopţii , aceste viziuni care ne bântuie mintea nu sunt doar semnale aleatoare ale creierului nostru. Ele au un scop. Ştiinţa a arătat că există o conexiune importantă între visele şi amintirile noastre.
Interpretarea viselor
Haideţi să aruncăm o privire asupra celor mai comune vise şi asupra felului în care le interpretează experţii în vise:
• Apărem goi în public
Cei mai mulţi dintre noi am visat la un moment dat că suntem la şcoală, la serviciu sau la vreun eveniment social şi dintr-o dată realizăm că am uitat să ne îmbrăcăm şi suntem parţial sau complet goi. Experţii spun că acest lucru înseamnă că:
Încercăm să ascundem ceva (şi fără haine acest lucru este destul de greu de făcut)
Nu suntem pregătiţi pentru ceva, cum ar fi un discurs în public sau un examen (şi acum toată lumea va afla – suntem expuşi!)
Dacă suntem dezbrăcaţi, dar nimeni nu observă, atunci interpretarea este că indiferent de ceea ce ne este frică, motivul este nefondat. Dacă nu ne pasă că suntem dezbrăcaţi, atunci ne simţim bine cu propria persoană.
• Cădem în gol
Cazi, cazi, cazi... şi apoi te trezeşti brusc într-un lac de sudoare. Este un vis extrem de comun şi se crede că simbolizează nesiguranţa şi anxietatea. Câteodată viaţa este total incontrolabilă şi nu există nici o cale prin care să oprim acest lucru. O altă interpretare este aceea că avem un sentiment de eşec despre ceva anume. Poate nu avem rezultatele dorite la şcoală sau la serviciu şi ne este frică că vom fi exmatriculaţi sau concediaţi. Din nou, simţim că nu putem controla situaţia.
Cu toate aceste caracteristici benefice, cu toţi ştim că visele au şi o altă latură: pe mulţi dintre noi coşmarurile nu ne lasă să dormim cu nopţile.
• Suntem urmăriţi
Celebrul vis în care suntem urmăriţi poate fi extrem de înfricoşător. Ceea ce simbolizează acesta de obicei este faptul că fugi de problemele tale. Care sunt acestea depinde de cine te urmăreşte. Poate fi o problemă de la locul de muncă sau pur şi simplu una despre tine, de care eşti conştient că are efecte distructive asupra ta. De exemplu, poate ai probleme cu băutura şi visele îţi pot spune că consumul de alcool a devenit o reală problemă.
• Dăm un examen (sau uităm că avem unul)
Acesta este un alt vis extrem de frecvent. Dintr-o dată realizezi că ar trebui să fi la un examen. Poate alergi pe coridoare şi nu găseşti sala potrivită. Acest tip de vis poate avea mai multe variante cu înţelesuri similare (poate pixul nu îţi mai scrie şi nu poţi termina lucrarea). Experţii spun că acest lucru poate însemna că eşti examinat, că eşti pus la testare – poate te confrunţi cu o provocare pentru care nu te simţi pregătit. Poate însemna de asemenea că există un lucru pe care l-ai neglijat, dar despre care ştii că are nevoie de atenţia ta.
• Zburăm
Multe vise în care zburăm sunt rezultatul visării lucide (despre care voi vorbi în ultima parte a acestui articol). De obicei, faptul că zbori în vis înseamnă că te vezi deasupra tuturor lucrurilor. Deţii controlul asupra lucrurilor care contează pentru tine. Sau poate tocmai ai dobândit o perspectivă nouă asupra lucrurilor. De asemenea te simţi puternic, invincibil şi nimeni sau nimic nu te poate înfrânge. Dacă ai probleme în a-ţi menţine zborul, cineva sau ceva nu te lasă să ai control total. Dacă ţi-e frică în timp ce zbori, probabil te confrunţi cu provocări pentru care nu te simţi pregătit.
• Alergăm, dar nu ajungem nicăieri
Acest vis poate fi parte a visului în care eşti urmărit. Încerci să alergi, dar fie picioarele refuză să se mişte, fie nu ajungi nicăieri – ca şi cum ai fi pe o bandă de alergat. Potrivit unora, acest vis înseamnă că încerci să faci prea multe lucruri deodată şi nu poţi ţine pasul sau nu poţi avansa.
• Ne cad dinţii
Mulţi oameni visează că şi-au pierdut toţi dinţii. În acest vis, ei pot simţi ceva ciudat în gură şi apoi îşi scuipă dinţii în mână, ajungând în cele din urmă să îi piardă pe toţi. Potrivit experţilor, dinţii noştri sunt în strânsă legătură cu sentimentul nostru de putere şi cu capacitatea noastră de a comunica. Pierderea dinţilor nu numai că ne face jenaţi de aspectul nostru şi ne împiedică să socializăm, dar ne scade şi puterea. Visul este de asemenea asociat cu părerea noastră despre aspectul fizic propriu. Aşadar aceste vise aduc o nelinişte cu privire la imaginea ta şi la felul în care eşti perceput de ceilalţi.
Iată aşadar doar câteva interpretări pentru visele mai comune. A venit însă vremea să ne îndreptăm atenţia spre partea mai puţin plăcută a viselor şi anume spre coşmaruri.
Pai poate ai vazut pe Leonardo Da Vinci ca el este neutru pentru ca nu ne putem dea seama daca esti fata sau baiat...Succes la vise!
misauratcuviata întreabă: