| litere123 a întrebat:

Bună să vă fie inima. Am nevoie de o părere în privința următoarei situații.

Am primit 6 ședințe gratuite la psiholog, cum am menționat și în întrebarea anterioară. După prima ședință, am fost diagnosticată cu o ușoară depresie. Doresc să menționez aici ceva ce urmează să spun și la următoarea ședință, întrucât până acum nu am reușit. Am avut o legătură cu un prim băiat acum un an. Nu a fost o relație, nu a fost ceva serios, pentru că eu nu am dorit să mă implic în așa ceva. Studiile au fost scopul meu și sunt în continuare. Greu a acceptat să renunțe, probabil și gândul că eram virgină îl stârnea, el nemaifiind. Nu am păstrat legătura în lunile trecute. Lunile trecute am cunoscut la locul de muncă un băiat (diagnosticat cu sindromul ADHD și Tourette) care la nici două săptămâni s-a îndrăgostit de mine. Deși i-am menționat că nu-mi doresc o relație, că nu sunt pregătită, el tot nu a înțeles. Avea un comportament bizar. Își făcea planuri de viitor cu mine: se considera soțul meu, tatăl copiilor mei, chiar și o relație în concubinaj accepta, dacă rămâneam doar prieteni. Dar eu nu am vrut nimic. L-am blocat și totuși m-a contactat prin alte nr. de telefon... n numere. Desi i-am explicat că nu doresc nimic, că e bolnav și confuz cu privire la acel "Te iubesc în două săptămâni" (spus doar din teama de singurătătate)...nu a înțeles. L-am amentinat și cu autoritățile! I-am menționat că mi-am schimbat domiciliul.

Am un blog unde postez gândurile mele, căci îmi este un hobbi, o eliberare. Am postat în prezent un text legat de trecut și mi-a scris de pe un alt nr. de telefon că mă înțelege, că știe că e despre el, despre faptul că nu l-am uitat și că nu vrea să renunțe la mine. Deși aceste gânduri ale lui sunt doar iluzii, mă înspăimântă. Nu am fost niciodată îndrăgostită de el și i-am explicat frumos mereu asta. Dar el nu înțelege. Cică "avem viitor împreună". Nu poți lua un om cu forța, spunându-i asta, dar el nu înțelege. Pe lângă familia mea care e toxică, a apărut și acest om, dar și primul băiat despre care am scris la începutul întrebării cu încercarea de a relua legătura cu mine.

Nu știu cum să gestionez situația cu acești băieți, căci sinceră cu ei am fost mereu, le-am explicat principiile mele și adevăratul scop în prezent: STUDIILE, dar în zadar.
Până la următoarea ședință de psihoterapie, doresc un gând de-al vostru cu privire la această situație.
Bineînțeles că am și eu vină, cel mai probabil, dar nu în totalitate.

Mulțumesc, oameni!

3 răspunsuri:
sadrian46
| sadrian46 a răspuns:

Există o soluție, unica. Ignorarea totală, evitarea totală a acestor două persoane.

| Konstantinos99 a răspuns:

Solutie buna si rapida, vorbeste cu un coleg de serviciu sa mergi sa mananci cu el o perioada, in ideea in care cel care te urmareste sa va vada cumva impreuna. Interesul pe termen lunga este de a intelege ca esti ocupata+ ca daca are ceva de zis i o va spune baiatului cu care vei sta. Sincer, orele la psiholog nu mai sunt rentabile cand costa, ca sa fi ajutata incearca la duhnic este 5 lei sau gratishee hee), plus ca are multa experienta si poti sa il alegi dupa personalitatea ta ajutandute psihologic dar si sufletesc. Doamne ajuta! Succes! A si inca un lucru care l am observat, nu iti renega sau acuza familia, intelege ce se face bine si ce nu si te va ajuta sa treci pestre orice neintelegere pentru ca vei sti care e problema, mai mult de cat atat cand vei in situatia asemanatoare nu vei mai face aceleasi greseli.

| Konstantinos99 a răspuns:

Prima situatie nu o comentez, e alegerea ta, si eu zic ca e ok. Daca un baiat te vrea cu adevat, si mai ales ca este speciala pentru ca putine sunt ca tine, curate sufleteste, ofera dragostea trupeasca dupa cea sufelteasca, dupa casatorie.Si uitate dupa un baiat care se potriveste cu tine care are un crez ca al tau sau macar aproximativ.