Bună seara! Aș dori să împărtășesc cu dumneavoastră niște lucruri. Sunt o adolescentă de 15 îmi place foarte mult să fiu prietenoasă cu cei din jur, să ajut oamenii și să îmi folosesc bunătatea față de oameni și multe alte lucruri bune. Însă, eu am avut niște traume în trecut și acum trec printr-o perioadă foarte dificilă din viața mea și mă simt foarte neajutorată și neîndreptățită de câțiva oameni, în special de propia familie. De la vârsta de 5 ani, părinții mei biologici au divorțat din cauza neînțelegerilor și greșelile făcute de aceștia, apoi mama și-a refăcut viața cu omul care a fost înainte de a fi și se căsători cu tatăl meu. Omul acela a acceptat-o pe mine cu tot cu mama, a fost ce a fost la început, apoi, după câțiva ani, omul acela a început să mă abuze verbal, să mă înjosească mereu, ba chiar și să mă despartă de propia mamă. Pentru mine este dureros faptul că mama îi lua mereu apărarea și era de acord cu vorbele ce mi le spunea omul respectiv. Recunosc că făceam greșeli, dar consider că trebuia să se comporte frumos cu mine și să îmi explice în mod civilizat faptul că ceea ce am făcut, a fost greșit. Am suferit foarte mult pentru divorțul părinților și pentru abuzurile verbale primite, chiar și în ziua de azi. Sunt multe de povestit. Pe mine m-au durut profund faptele făcute de aceștia. Relația mea cu mama este una foarte toxică, deoarece ea nu îmi înțelege sentimentele și mă înjosește spunând cuvinte de genul : MARI SUFERINȚE AI AVUT TU... TU DE BINE FACI AȘA. Nu mă crede. M-a amenințat de trei ori că mă va abandona. Ieri, sora mea a făcut niște șotii, iar mama a început să ridice tonul la mine și sora mea, dar mai mult la mine și mi-a spus niște vorbe foarte dureroase, pe care cu siguranță nu le voi uita. A început să facă jigniri la adresa mea și să mă amenințe că : dacă mai spun la liceu problemele pe care le-am avut eu, atunci mă dă în grija statului și o va suna pe Dirigintă sau Dirigintele de acolo și o va întreba chestiile astea, plus că a zis că vorbesc aiurea și "MARE TRAUMATIZATĂ AM FOST EU", cum spune de obicei. Și "VORBA LA NERVI", nu este o scuză. Până la urmă și nervii au o limită. Oricât de nervoși am fi, trebuie sa ne controlam în vorbe, deoarece știi vorba aia: CUVINTELE DOR MAI TARE DECÂT VORBELE. Nu vrea să îmi înțeleagă sentimentele, dar de sora mea spunea că "COPIII SUNT CEI CARE SUFERĂ LA MIJLOC." De mine nu mai vorbea așa. Plus că mi-a spus că: BINE CĂ ÎN LUME TE DAI MARE EDUCATĂ, IAR ACASĂ AI GURA MARE, însă eu i-am răspuns cu: EU ACASĂ MĂ APĂR DE VORBELE VOASTRE, DEOARECE NIMENI NU FACE ASTA. Chiar și bunica (mama mamei mele) îi ia apărarea mamei și spune același lucru cuvinte. Și a început cu ale ei. Și chiar am avut și câte două vise legate de avort și violuri și zilele trecute, despre crimă, sânge etc. Și Legătura cu dirigintele școlii din clasele V-VIII am mai luat-o, însă și el a fost ocupat cu multe treburi și nu a mai apucat să mai poarte niște discuții cu mine. Mama a purtat o discuție cu el, în prezența mea, într-o zi și mă injosea pur și simplu în fața lui și acum îmi este frică ca el să nu creadă ceva negativ despre mine sau să nu poarte supărare. Mă simt neajutorată și foarte înjosită. Aș dori să iau legătura cu un psiholog, însă mama nu este de acord să mă ducă și când duc vorbă de astea, începe să se enerveze și să îmi vorbească și dur, așa cum face și bunica mea. Vă mulțumesc pentru ascultare și răspunsuri. Îmi pare rău că v-am reținut așa mult cu acest subiect. Vă rog să mă ajutați cumva. Am nevoie mare de ajutor.

Bună, draga mea! Îmi pare tare rău că treci prin asta și rezonez foarte mult cu situația ta.

Din păcate, unii adulți sunt atât de prinși în gândurile și lumea lor și consideră că numai ei au dreptate, încât își desconsideră și rănesc propriii copii, fără să le ia în seamă trăirile și sentimentele.

Dacă mama ta nu este de acord să te ducă la psiholog, mergi la psihologul școlii. E gratuit și nu-i nevoie ca ea să-și dea acordul ca tu să ceri ajutorul acolo. Problema stă în felul următor: tu vrei să îți îmbunătățești relația cu familia ta, însă este nevoie ca și ei să facă pași în această direcție pentru ca lucrurile să se schimbe. Atâta timp cât ei îți invalidează sentimentele, tare mă tem că vor rămâne încăpățânați. Nu-ți zic asta ca să te descurajez, ci doar ca să iei în calcul și posibilitatea asta.

Am trecut prin ce treci și tu. Te înțeleg din tot sufletul și n-ai idee cât mă doare să văd că adulții pur și simplu nu țin partea copiilor lor. Eu sunt plecată de mulți ani și din casa aia și la vreo 500 de km depărtare. Uneori e mai bine așa. Când vei mai crește, încearcă să te desprinzi de mediul ăla, poate poți face facultatea în alt oraș.

Dar până atunci, apelează la psihologul școlii. Măcar să găsești liniște și înțelegere. Ai grijă de tine!

De ce nu apelezi la protectia copilului sau la tatal tau natural?

Buna!

Hai sa stam de vorba. Vrem sa te ajutam.
Poti primi ajutor specializat in mod gratuit.

Asociatia Telefonul Copilului poate fi partenerul tau de discutii sau poate fi prietenul tau atunci cand te confrunti cu o problema. Confidentialitatea este cuvantul cheie in relatia ta cu serviciul Telefonul Copilului, oferit de organizatia noastra.
Apelul catre 116 111 este gratuit din retelele Telekom, de luni pana duminica, in intervalul orar 08.00 – 00.00. Mai multe poti afla si la: http://www.116111.ro/intrebari-frecvente
Pentru ca problemele cu care te confrunti reprezinta subiecte delicate si te-ai putea simti in largul tau mai degraba in mediul online, te indrumam sa ne transmiti mesajul tau la telefonulcopilului@telefonulcopilului.ro

Acum poti primi consiliere gratuita si direct de pe telefonul mobil, descarcand aplicatia noastra http://www.116111.ro/descarca-aplicatia

Asteptam sa te ajutam!

Hi. Imi pare sincer rau pentru situatia in care te afli. Eu una cred ca ai 3 mari variante (voi incepe cu cele pe care le consider cele mai ok si voi termina cu cele care cred ca nu sunt atat de bune pentru tine. Nu acesta trebuie sa fie si adevarul, iti dau doar o parare obiectiva, poti sa nu fii de acord cu ea deloc, ceea ce e complet ok)
1) Astepti sa inceapa noul an scolar si mergi la psihologul scolii. E gratuit. In functie de ce iti spune, poti lua legatura cu profesorii din liceu care se ocupa cu desemnarea cazurilor sociale. De camin vorbesc. Eu una cred ca mediul in care traiesti e toxic si ca din cauza lui poti ajunge sa ai anumite probleme in viitor, asadar ar fi bine sa te distantezi, iar caminul mi se pare o varianta buna. Desi, sincer, cred ca cel mai ok ar fi ca timp de un an scolar sa incerci sa repari situatia cu familia ta si sa mergi la psihologul scolii (eventual sa consideri si un transfer), iar in acest an sa te gandesti daca ai prefera sa ramai cu familia sau sa mergi la camin. (cred ca a doua varianta ar fi oportuna, din moment ce iti place sa socializezi, nu ai rupe legatura cu ai tai si nici nu ai ajunge intr-un centru de plasament. Nu ai da-o nici intr-o extrema - sa stai doar cu familia toxica -, dar nici in alta - sa ajungi intr-un centru de plasament -)

Ps. Daca psihologul scolii nu te ia in serios e probabil un idiot. (scuze, insa clar exista niste probleme, iar rolul lui e acela de a te ajuta)



2) Sa suni la Protectia Copilului. Dezavantajul major e ca tu si sora ta puteti ajunge intr-un centru de plasament, pana la 18 ani. Dupa ce o persoana implineste 18 ani, ea se descurca singura. (cu alte cuvinte, daca nu esti adoptata, la 18 ani vei fi data afara de acolo si va trebui sa te descurci). In asta e si o parte buna, adica daca ei considera ca e atat de grav atunci clar familia nu era una buna. (de asemenea, este posibil sa fiti date in grija tatalui biologic. Centrul de plasament e o varianta, insa putin probabil. (totusi, am considerat ca trebuia precizat) Plus ca daca suni e posibil sa ai probleme cu parintii dupa. Nu incerc sa te descurajez, ci doar sa iti spun ca sunt riscuri destul de mari si trebuie sa te gandesti bine.



3) Ramai unde esti. Eu am trecut asta ca fiind ultima varianta fiindca mi s-ar parea o prostie sa faci asta. E doar alegerea ta, spun doar ce cred. Personal, inca 3 ani in familia asta (minim) si inca X (?) pentru sora ta nu suna prea bine. Daca nu se schimba nimic. Am inteles ca tu ti-ai dori sa iti impaci familia, insa nu cred ca e posibil sa o faci normala.






Concluzie : Eu una, daca as fi in locul tau, as alege prima varianta. Impaca ceea ce iti doresti (sa ramai alaturi de familie) cu ceea ce trebuie facut (sa primesti o parere din exterior - psihologul scolii - si sa te distantezi de ei daca nimic nu se schimba). Ai sansa sa consulti pe cineva (asta iti doreai) si sa faci familia mai buna, dar asta timp de un an (ceea ce e destul), iar daca nimic nu se schimba ai ocazia sa pleci. A doua nu prea o recomand din cauza riscurilor, desi partea buna e ca primesti o parere din exterior si se va decide ce e mai bine (obiectiv) pentru tine si pentru sora ta. A treia nu o recomand deloc, fiindca nu primesti nicio parere, plus ca sunt sanse sa nu fii ok dupa astfel de traume.


Din nou, doar am propus. Poti sa alegi oricare din variante sau poti sa nu o alegi pe niciuna. E strict alegerea ta. (presupun ca mai sunt si altele, insa fiind de o varsta cu tine, probabil nu m-am gandit la ele. Poate raspund si alti utilizatori)